Coaliția de la guvernare anunță ample manifestări

Imagine postare

dffddCoaliția Pro-Europeană va organiza săptămîna viitoare o mișcare pro –Moldova, într-o manieră exemplară, pentru a consolida energia. Anunțul a fost făcut de liderul liberal – democraților, Vlad Filat la un post privat de televiziune.

„Vom fi mulți. Eu am experiența necesară în acest sens și în comunicare cu colegii o vom organiza într-o manieră exemplară. În premieră, va fi organizată o asemenea acțiune în comun, mă refer la partide și la oameni. Vor veni oameni să-și expună punctul de vedere fără tobe, înjurii și agresivitate. Vor privi cu speranța în viitor”, a declarat Vlad Filat.

În același context, Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu a afirmat că această mișcare a fost propusă de societate. „ Mulți din ei erau indignați și veneau cu ideea să organizăm contramanifestații celor desfășurate de comuniști. Dar noi am spus categoric nu. Astfel, mulți cetățeni, nu neapărat membri de partid, vor să-și exprime susținerea cursului european al Republicii Moldova. Nu va fi o acțiune îndreptată împotriva cuiva sau a ceva. Va fi o acțiune în susținerea viitorului acestei țări, a dezvoltării, modernizării Republicii Moldova”, a conchis sursa.

Precizăm că opoziția comunistă organizează proteste săptămînal si cere alegeri anticipate și demisia Guvernului Leancă.