Comisia Europeană intră în scenă și nu mai tolerează jocurile de la Chișinău: ce AVERTISMENT puternic transmite legat de dorința puterii privind schimbarea actualului sistem electoral

Imagine implicită

Nu numai Comisia de la Veneția a dat, luni, un semnal puternic la Chișinău prin faptul că nu consideră oportună schimbarea actualului sistem de vot la acest moment.

Reacția începe să se propage în lanț și tot mai multe instituții ale UE, principalul partener extern al R. Moldova, cer același lucru guvernării de la Chișinău și anume de a renunța la proiectul votului mixt pe care s-a înțeles cu partidul prorus PSRM, condus de ex-președintele Igor Dodon. Limbajul diplomatic folosit poate fi tradus ca o avertizare a guvernanților de la Chișinău să nu se aventureze într-o astfel de inițiativă de schimbare a actualului sistem de vot.

Mai important de atât este faptul că acele instituții ale UE sunt și cele care gestionează fondurile de susținere economică a R. Moldova și funcționarea statului de drept și al democrației.

Limbaj diplomatic dur

Ultima instituție care a intrat într-o astfel de logică de avertizare este diplomația europeană, mai precis a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), parte a Comisiei Europene, care a luat astăzi poziție pe acest subiect, imediat după avizul Comisiei de la Veneția.

Pentru aceste îngrijorări și luând în considerare lipsa de consens privind această inițiativă legislativă, suntem de acord cu opinia Comisiei de la Veneția și a Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului din cadrul OSCE cum că „astfel de schimbări fundamentale, în același timp o prerogativă a fiecărei țări, nu este recomandată în momentul de față”, scrie diplomația europeană pe pagina sa oficială

Mesajul este și mai puternic în paragraful următor al comunicatului de presă: „Revizuirea propusă, dacă este adoptată de Parlament, și implementarea sa practică, va fi evaluată în lumina obligațiilor Republicii Moldova ca stat membru al Consiliului Europei. Ne amintim că democrația și statului de drept sunt de asemenea miezul Acordului de Asociere pe care le îl avem”.

„În acest spirit, ne așteptăm ca autoritățile din Republica Moldova să respecte autoritatea Comisiei de la Veneția și încurajăm Republica Moldova să urmărească și să-și aprofundeze cooperarea cu Consiliul Europei și instituțiile sale, răspunzând tuturor îngrijorărilor și recomandărilor sale (recte Comisia de la Veneția -n.r.)”, se precizează la final”, conchide diplomația europeană comunicatul său de presă. 

Sursa:evzmd.md