Complotul secret al Ucrainei şi Moldovei: Cum omoară centralele hidroelectrice Nistrul şi cui îi convine acest lucru

Imagine implicită
Hidroenergeticienii ucraineni visează să construiască pe Nistru şase noi hidrocentrale, costul cărora constituie peste 13 miliarde de lei.
În urma acestor construcţii ar putea să sufere milioane de oameni din Ucraina şi Republica Moldova care au apă potabilă din acest fluviu, iar localităţile în care sunt planificate aceste obiective ar putea să ajungă sub apă. În plus, autorităţile ascund sistematic amploarea acestei catastrofe, care este inevitabilă după apariţia noilor centrale, se spune într-o investigaţie a Jurnalului de Chişinău.

Sprijinindu-se într-un băţ, baba Maria, o locuitoare a satului Monastirok, regiunea Ternopol, se uită la râul Siret, un afluent al Nistrului, şi îşi aminteşte de vremurile în care această apă era repede şi adâncă. Acum 50 de ani, la 10 kilometri în amonte, a fost construită Hidrocentrala Karsperovsk, după asta, debitul s-a diminuat şi râul mândru, de munte, de odinioară s-a transformat într-o mlaştină liniştită, pe care o poţi trece lejer. Pentru construcţia acestei hidrocentrale au fost strămutaţi mai mulţi locuitori ai satului. Baba Maria îşi aminteşte şi acum de faptul cum îşi desfăceau vecinii casele lor. Acum acolo unde erau pe vremuri casele acestor oameni e numai apă.

Femeia se uită la o casă a foştilor ei vecini, familia Gheramciuk, care nu voia în ruptul capului să-şi dărâme adăpostul. Recent, pe fosta vatră a satului au apărut nişte insule unde se plimbă cocostârcii prin stuh. „Casa familiei Gheramciuk stă deasupra apei din 1963 şi nu are nicio crăpătură”, răsuflă cu încântare bătrâna.

Strămutarea este un proces foarte anevoios, pentru că oamenii trebuie să lase după ei un loc pustiu, ideal de pustiu. Autorităţile îi obligau pe oameni să-şi dărâme casele cu mâinile lor, să aleagă materialele de construcţie, să strângă tot gunoiul, să taie livezile, să dea foc la crengi şi să astupe fântânile.

Întâlnirile secrete

Conform legii, construcţia celor şase hidrocentrale nu poate fi făcută fără acordul autorităţilor locale. Consiliile regionale Ternopol şi Ivano-Frankovsk au adoptat deja decizii privind interzicerea construcţiilor hidrocentralelor pe teritoriul lor. Doar autorităţile regionale din Cernăuţi nu se grăbesc să tragă concluziile, considerând că acestea sunt pripite.

Energeticienilor le convine faptul că în Ucraina nu există procedura informării preliminare a populaţiei locale, iar legislaţia cu privire la organizarea audierilor publice este cu totul imperfectă. Investitorul, compania de stat Ukrhidroenergo, face de obicei aceste acţiuni doar pentru a fi bifate.

Vedeţi care dintre zonele din jurul Nistrului ar putea ajunge sub apă din cauza construcţiei a şase centrale hidroelectrice:

De exemplu, când Ukrhidroenergo a invitat conducătorul unei asociaţii nonguvernamentale, „Centrul Naţionale Ecologic”, pentru o şedinţă comună, pentru a discuta pericolele ecologice ale realizării programului de dezvoltare a hidroenergeticii, întrunirea a fost ascunsă de ochii lumii. Mai mult, nu au fost invitaţi jurnaliştii, nici reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale. Totodată, au fost invitaţi aproximativ 100 de hidroenergeticieni care au criticat, trei ore la rând, ecologiştii.

A doua zi după discuţiile aprinse, pe site-ul oficial al Ministerului Energeticii a apărut ştirea cu titlul „Oamenii de ştiinţă şi societatea civilă sprijină aplicarea Programului de dezvoltare a hidroenergeticii până în 2026”. Secretarul de presă al acestei instituţii nu a scris niciun cuvânt despre observaţiile ecologiştilor privind acest program guvernamental.


Director al Ukrhidroenergo este din 2011 Igor Sirota

Furturi şi abuzuri

Ukrhidroenergo planifică să cheltuiască pentru construcţia celor şase hidrocentrale peste 20 de miliarde de grivne. În plus, devizul de cheltuieli privind costurile proiectului nu a fost făcut public. Director al Ukrhidroenergo este din 2011 Igor Sirota. Anume în timpul conducerii acestuia reprezentanţii organelor de drept au depistat activităţi ilegale în cadrul acestei companii.

În 2014, administraţia Ukrhidroproiekt, compania care proiectează aceste centrale, a fost acuzată, în cadrul unui dosar penal, de fals în actele contabile. Oamenii legii au înregistrat abuzuri la contractarea unor agenţi economici pentru efectuarea unor lucrări proiectate.

În acelaşi timp, Inspectoratul Financiar de Stat din Ucraina a constatat că Ukrhidroenergo a provocat statului pierderi în urma indicării în actele sale a unor lucrări la costuri umflate. Şi Procuratura Generală a Ucrainei a deschis un dosar penal în cazul furtului unor mijloace de stat de către angajaţi ai Ukrhidroenergo în perioada 2010–2014.


Dezmăţul energetic

Hidroenergeticienii consideră că hidrocentralele nu dăunează naturii mai mult decât instalaţiile eoliene şi cele solare. Ecologiştii însă consideră că argumentele lor nu sunt luate în serios de către Ukrhidroenergo. „Un asemenea dezmăţ ca în Ucraina nu există nicăieri când ne spun ecologiştii: ‚Nu vom permite, pentru că nu vrem!’. Nu trebuie să operăm cu lozinci! Nu pot să înţeleg ce fel de consecinţe ecologice”, a declarat cu încăpăţânare Igor Sirota la adunarea energeticienilor menţionată mai sus.


Speciile de peşti care vor dispărea

Cercetătorii Institutului Ecologiei Carpaţilor din Ucraina au răspuns la această întrebare a lui Sirota. Oamenii de ştiinţă din Ucraina au cercetat proiectul preliminar al celor şase hidrocentrale pe Nistrul superior şi materialele ştiinţifice din ultimii 35 de ani, ajungând la concluzia că proiectul este unul criminal, pentru că va duce la distrugerea completă a Nistrului. Un dialog violent se desfăşoară între apărătorii naturii şi energeticienii lobbişti la cel mai înalt nivel de stat. Ministerul Ecologiei din Ucraina s-a pronunţat împotriva celor şase hidrocentrale dacă nu există o confirmare a securităţii ecologice, însă Ministerul Energeticii a ignorat această poziţie.

Vladimir Groisman, premierul Ucrainei, afişează un acord deplin cu Ministerul Energeticii. El a semnat o dispoziţie guvernamentală privind adoptarea Programului de dezvoltare a hidroenergeticii până în 2026, care prevede construcţia celor şase hidrocentrale. Relevăm că acest program a fost elaborat cu o mulţime de încălcări şi fără a se lua în calcul observaţiile ecologiştilor.

Moldova va suporta totul

Republica Moldova va ignora faptul că Ukhidroenergo nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind asigurarea unui debit constant pe teritoriul său, 120 de metri cubi pe secundă. Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat din R. Moldova, acest debit este înregistrat doar în orele de vârf, iar în cealaltă perioadă a zilei scurgere nu există. În februarie 2010, premierul Moldovei, Vlad Filat, şi prim-ministrul Ucrainei, Iulia Timoşenko, au semnat un protocol secret privind recunoaşterea întreprinderilor ucrainene şi a altor obiective pe teritoriul R. Moldova, care au fost în subordonare unională până la 1 decembrie 1990.

În baza acestui protocol, Ucraina are pe teritoriul R. Moldova partea moldovenească a barajului de la Naslavcea. Această decizie a fost ascunsă de cetăţenii R. Moldova, iar partea ucraineană a îngrădit acest obiectiv de şase hectare pe teritoriul moldovenesc. Guvernul Moldovei nu face nimic pentru a împiedica distrugerea Nistrului.

Sursa: www.jc.md