Constantin Leancă şi-a pierdut viaţa într-un lagăr de muncă forţată al sovieticilor pentru că a îndrăznit, în 1918, să ceară unirea Basarabiei cu România. Ales de şapte ori deputat în Parlamentul României, eroul a murit întemniţat după o judecată şi o condamnare ilegale.
Constantin Leancă s-a născut la 10 aprilie 1893 în satul Cuhneşti, judeţul Bălţi. În 1915 se înrolează în armata imperială rusă şi participă la Primul Război Mondial pe frontul de est. În 1917, după revoluţia din februarie, când e abolită monarhia în Rusia, revine în Basarabia şi devine preşedinte al Zemstvei judeţene din Bălţi.
La începutul lui martie 1918 a fost unul dintre autorii unei scrisori trimise Sfatului Ţării de la Chişinău în care era revendicată Unirea Basarabiei cu România. În perioada Interbelică a fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc din momentul creării acestuia, prin fuziunea, în 1926, a Partidului Ţărănesc (Ion Mihalache) şi a Partidului Naţional din Transilvania (Iuliu Maniu).
CONSIDERAT „ELEMENT PERICULOS”
În 1932, dezamăgit de guvernarea naţional-ţărănistă, devine unul dintre conducătorii unui nou partid – Partidul democrat ţărănesc, devenit ulterior Partidul radical ţărănesc. Între 1939 şi 1940, în plină dictatură regală, a fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale.
La 28 iunie 1940, când Armata Roşie ocupă Basarabia, era deputat în Lgislativul de la Bucureşti şi se afla la Bălţi. Sovieticii îl consideră „element periculos” şi îl condamnă la ani grei de gulag. Se stinge din viaţa în timpul detenţiei.
De ce a avut acest destin? Despre soarta unor fruntaşi ai vieţii politice şi culturale din Basarabia interbelică de după 1940 o dată cu ocupaţia sovietică au scris numeroşi autori, printre care evidenţiem contribuţiile publicistului Iurie Colesnic, a istoricilor Elena Postică şi Lilia Crudu şi a juristului Mihai Taşcă.
Ca membru al Comisiei pentru studierea comunismului, am descoperit dosarul lui Constantin Ion Leancă în depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, alias fostul Comitet pentru Securitatea Statului (KGB). Potrivit acestuia, Constantin Leancă a fost arestat în data de 16 iulie 1940 – şi nu 6 iulie cum se menţionează în mai toate publicaţiile – de către grupul special de anchetă al NKVD-ului din RSS Ucraineană, care avea jurisdicţia asupra teritoriului basarabean în primele săptămâni după ocupaţia sovietică.

DE ŞAPTE ORI ALES DEPUTAT
Imediat i se face o fişă de arestat din care reiese că deţinea 8 hectare şi jumătate de pământ. Tot din fişa de la NKVD aflăm că avea 6 clase de gimnaziu, ceea ce echivala în vremurile celea cu studii superioare şi ceea ce i-a permis să se menţină aproape 20 de ani la rând în Parlamentul României.
A fost ales deputat din partea Basarabiei de 7 ori, prima dată în 1919 din partea Partidului Ţărănesc din Basarabia şi ultima dată, în 1939, din partea Frontului Renaşterii Naţionale. Era unicul partid legal din timpul dictaturii lui Carol al II-lea, celelalte fiind interzise, după modelul regimurilor autoritare care domina atunci cea mai mare parte a Europei.
Frontul Renaşterii Naţionale grupa din oficiu toţi funcţionarii care altfel îşi pierdeau calitatea de demnitar (printre membrii FRN a fost reputatul istoric C.C. Giurescu etc).
În cadrul procesului intentat, lui Leancă i se incriminează activităţi zise contrarevoluţionare. Printre acestea se numără participarea sa la viaţa politică din România interbelică, ca membru fruntaş al Partidului Ţărănesc din Basarabia, Partidului Naţional Ţărănesc şi altor formaţiuni democratice româneşti (a criticat, de altfel, politica extremistă a guvernului Goga-Cuza). Toate aceste partide în care a fost implicat erau considerate contrarevoluţionare.
În logica sovieticilor, numai Partidul Comunist din România avea dreptul la existenţă. O să vedem din alte materiale de arhivă însă că până şi membrii ilegalităţii comuniste basarabene au fost trataţi cu suspiciune de către „eliberatorii” din Est.
Lui Leancă i se incriminează că era apropiat al primarului de Bălţi, Ştefan Pirogan, tatăl regretatului Vadim Pirogan, ex-preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi autor al unor memorii despre experienţa sa în gulag.
Revenind la cazul lui Leancă, observăm că regimul sovietic urmărea încă din primele săptămâni ale impunerii regimului său între Prut şi Nistru pedepsirea în primul rând a liderilor de opinie care au făcut posibilă Unirea de la 1918, dar şi procesul de integrare, atât cât s-a reuşit într-un timp prea scurt, a Basarabiei în cadrul României întregite.

FĂRĂ DREPT LA APĂRARE
Pentru sovietici crima nu era definită din punct de vedere juridic, dar din perspectivă politică, în mod absolut arbitrar. Participarea la viaţa publică din România interbelică era deja un criteriu suficient pentru „eliberatori” de a condamna la pedepse inumane persoane absolut inocente din Basarabia.
După o anchetă preliminară efectuată începând cu data de 16 iulie 1940, dosarul lui Constantin Leancă este transmis Consfătuirii Speciale (Особое Совещание) din cadrul NKVD-ului. Acest organ era unul extrajudiciar, la fel ca şi troicile, deci nu se supunea nici unor rigori procedural-legale.
Leancă nu avea dreptul nici măcar formal la un avocat, iar cele 4 persoane care îi decideau soarta erau scutite de a aduce probe în susţinerea incriminărilor aduse. Majoritatea condamnărilor operate de acest organ extrajudiciar nu implicau prezenţa inculpatului. Verdictele se pronunţau în lipsa persoanelor vizate.
Organele de genul Consfătuirii Speciale a NKVD îndeplineau orbeşte ordinul partidului. În 11 ianuarie 1941, acum 70 de ani, Constantin Leancă era condamnat la 8 ani de lagăr de corecţie prin muncă conform articolului 54, punct 13 al Codului Penal al RSS Ucrainene („activitate contrarevoluţionară”).
Deşi era cetăţean român, în verdictul organului extrajudiciar se menţionează cu nu deţine nici un fel de cetăţenie. A fost judecat pentru că a vrut binele comunităţii în care s-a născut. Nu a rezistat mult timp condiţiilor dure de detenţie şi s-a stins din viaţă în 1942, la vârsta de 49 de ani.
Sursa: historia.ro