Consilierul UE în domeniul justiţiei: E nevoie să reformaţi tot; Degeaba faceţi legi noi dacă cei responsabili de implementare gândesc „pe stil vechi”

Imagine implicită

justitie1În domeniul justiţiei trebuie de reformat absolut totul, iar în primul rând trebuie atraşi oameni noi în sistem, deoarece legile nu vor funcţiona normal dacă cei responsabili de implementare gândesc „pe stil vechi”. Este opinia înaltului Consilier al UE în domeniul justiţiei, Inguss Kalniņš, care, într-un interviu pentru Report.md, a descris cum ar trebui să arate o reformă reală în sectorul justiţiei. 

„Cuvântul-cheie este „eficient”. E nevoie să reformaţi tot – de la organizarea muncii în cadrul instituţiilor până la evaluarea capacităţii persoanelor în a conduce urmărirea penală în cazuri complicate. Degeaba aşteptaţi hotărâri judecătoreşti în cazuri de rezonanţă dacă ancheta pre-judiciară şi acumularea probelor s-a făcut neprofesionist sau cu rea intenţie. Faza de urmărire penală este esenţială”, a spus consilierul.

Inguss Kalniņš consideră că în cazul în care schimbarea de mentalitate nu se va produce în PG, CSM, Consiliului Superior al Procurorilor şi alte instituţii, atunci nu putem să ne aşteptăm la o schimbare pozitivă în justiţie, întrucât sistemul trebuie să se modifice din interior.

„Moldova trebuie să investească mai mult în calitatea educaţiei universitare în domeniul dreptului. Aveţi nevoie de oameni noi în sistem, oameni integri, bine instruiţi, devotaţi şi dornici de schimbare. Degeaba faceţi legi noi, aparent bune, degeaba creaţi mecanisme noi de coordonare – ele niciodată nu vor funcţiona normal dacă cei responsabili de implementare gândesc „pe stil vechi”. Aceşti oameni cu mentalitate sovietică vor utiliza eronat sau chiar vor abuza de noul sistem şi, în cele din urmă, vor compromite reforma. Deci, ar trebui să vă concentraţi pe asigurarea eficienţei instituţiilor de autoguvernare din sectorului judiciar şi cel al Procuraturii – Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliului Superior al Procurorilor. Dacă schimbarea de mentalitate nu se va produce în aceste instituţii, degeaba aşteptaţi o schimbare pozitivă în justiţie. Ea nu va veni! Sistemul trebuie să se schimbe din interior. Vreţi mai simplu? Judecători şi procurori, faceţi-vă curăţenie în propria ogradă!”, a declarat consilierul UE în domeniul justiţiei.

De asemenea, expertul accentuează că investiţiile străine sunt vitale pentru dezvoltarea Moldovei, însă investitorii nu vor veni într-un stat unde legile se schimbă după bunul plac al anumitor persoane, iar obţinerea dreptăţii în justiţie este practic imposibilă.

„Moldova are nevoie de investiţii străine ca să se poată dezvolta. Dar investitorii nu vor veni într-un stat în care legile se schimbă în funcţie de poftele unora şi nici acolo unde sunt siguri că nu-şi vor putea dobândi dreptatea în justiţie. Încă puteţi crea aceste condiţii în Republica Moldova. Dar trebuie să vă doriţi foarte mult să deveniţi prosperi şi să implementaţi reformele nu pentru a raporta cuiva despre asta, ci pentru voi, pentru bunăstarea voastră”, a opinat Inguss Kalniņš.

Sursa:jurnal.md