Consiliul Marii Adunări Naţionale îndeamnă aleşii locali să susţină cetăţenii care doresc să participe la procesul de constituire a referendumului

Imagine implicită

orasul demnitatiiMembrii Consiliul Marii Adunări Naţionale a lansat un apel către administraţia locală. Astfel, aceştia au îndemnat primarii din toate localităţile ţării să încurajeze şi să sprijine oamenii care vor să participe la procesul de constituire a grupului de iniţiativă privind desfăşurarea referendumului pentru alegerea preşedintelui de către întreg poporul.

În acest context, membrul Consiliului Marii Adunări Naţionale Vasile Năstase a menţionat că „în Republica Moldova avem foarte mulţi primari independenţi, avem primari de la diferite partide care înţeleg foarte bine ceea ce se întâmplă. Suntem siguri că ei se vor implica şi ne vor ajuta să organizăm oamenii să se deplaseze pe 1 noiembrie în capitală pentru a organiza această adunare de constituire a grupului de iniţiativă. Ulterior, grupul va fi înregistrat la Comisia Electorală Centrală, iar mai apoi vom începe să adunăm semnăturile pentru a schimba modul de a alegere a preşedintelui, deoarece la oara actuală noi nu avem un preşedinte al Republicii Moldova, acesta este mai rău ca o raţă mută, el stă la cheremul mafiei, la cheremul lui Plahotniuc. După întâlnirea cu Plahotniuc, acesta a semnat legea prin care CNA va trece în subordinea Parlamentului. Aceasta înseamnă că această raţă mută la salvat pe Chetraru. Este o chestie temporară pentru că până la urmă vă asigurăm că toţi aceşti indivizi vor pleca. Dacă nu vor placa de bunăvoie, vor pleca forţat. Pentru că nu mai suportăm ca ei să stea în funcţii şi să servească interesele oligarhice şi criminale ale lui Plahotniuc”.

Totodată, reprezentanţii protestatarilor au invitat pe toţi cetăţenii ţării să vină duminică, 1 noiembrie 2015, în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a participa la procedura de înregistrare a reprezentanţilor din raioane.

Vă prezentăm mai jos textul integral al apelului lansat de Consiliul Marii Adunări Naţionale

Apel către Administraţia Publică Locală

Consiliul Marii Adunări Naţionale, dând curs cerinţelor populare de organizare a procesului de colectare a semnăturilor privind desfăşurarea unui referendum pentru alegerea preşedintelui de către întreg poporul, face apel către aleşii locali din toate localităţile ţării.

Domnilor primari, consilieri, funcţionari publici vă solicităm în numele miilor de cetăţeni, participanţi la acţiunile de protest, să vă implicaţi nemijlocit în organizarea grupurilor de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor privind schimbarea modalităţii alegerii a preşedintelui. În acest sens, vă rugăm să participaţi la procesul de organizarea a deplasării cetăţenilor în capitală pe 1 noiembrie 2015 pentru a participa la adunarea de constituire a grupului de iniţiativă. Adunarea va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde conform legislaţiei în vigoare va avea loc înregistrarea personală a colectorilor de semnături.

Considerăm că implicarea dumneavoastră indiferent de culoare politică, apartenenţă etnică, culoare, religie reprezintă angajamentul civic al fiecăruia pentru a contribui plenar la scoaterea statului din captivitatea oligarhiei criminale pe cale paşnică şi constituţională, cu participarea efectivă a întregului popor.

Consiliul Marii Adunări naţionale, 29 octombrie 2015