Consiliul Politic Naţional al Plaformei DA susţine crearea unei alianţe cu PAS la următoarele alegeri parlamentare; Ce decizii au mai fost luate

Imagine implicită

Consolidarea structurilor teritoriale ale partidului şi participarea în cadrul următoarelor alegerilor parlamentare unei alianţe antioligarhice cu Partidul Acţiune şi Solidaritate. Sunt câteva dintre deciziile aprobate la Consiliul Politic Naţional al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, întrunit la sfârşitul săptămânii trecute.

„Organul ierarhic superior Biroului Politic al Platformei DA a aprobat cu unanimitate de voturi ale celor prezenţi eforturile acestuia de a consolida structurile teritoriale ale partidului, de aderare a formaţiunii la Familia Politică Popular-Europeană şi de unificare a opoziţiei antioligarhice şi democratice în perspectiva alegerilor parlamentare, locale şi prezidenţiale viitoare”, informează un comunicat de presă al formaţiunii.

Consiliul Politic Naţional a reiterat că unul din imperativele fundamentale ale formaţiunii rămâne a fi consolidarea societăţii în vederea eliberării statului din captivitate, democratizarea şi modernizarea Moldovei, edificarea unui stat de drept cu o economie funcţională în interesul cetăţeanului.

„A fost reiterată unanim deschiderea pentru un dialog eficient pe acest subiect cu societatea civilă independentă şi forţele politice de reală opozitie, Platforma DA demonstrând prin acţiuni reale dorinţa coagulării forţelor antioligarhice şi conştientizarea necesităţii dominării intereselor ţării faţă de ambiţiile personale şi partinice”, adaugă sursa citată.

În contextul următoarelor alegerilor parlamentare, Consiliul Politic Naţional al Platformei DA a susţinut ideea creării unei alianţe antioligarhice, democratice şi proeuropene cu Partidul Acţiune şi Solidaritate, bazate pe principiile de paritate şi reciprocitate promovate de Biroul Politic. Alianţa presupune formarea unui bloc electoral pe liste comune şi înaintarea candidaţilor comuni pe circumscripţii, în eventualitatea rămânerii în vigoare a sistemului electoral mixt şi participării la scrutin.

„Referendumul legislativ privind anularea modificărilor din Codul electoral, care prevăd întroducerea sistemului electoral mixt, este mijlocul constituţional eficient de eliminare a acestui derapaj antidemocratic cras, comis de guvernarea hibrid Plahotniuc-Dodon. Luând act de refuzul guvernării de a da curs iniţiativei Platformei DA privind organizarea unui referendum pe acest subiect, Consiliul Politic Naţional a împuternicit Biroul Politic Permanent şi presedintele formaţiunii să extindă discuţiile privind oportunitatea demărării procesului de declanşare a plebiscitului enunţat şi cu alte forţe de opoziţie reală, precum şi cu societate civilă, independentă”, se mai spune în comunicatul de presă.

În cadrul şedinţei Consiliului au fost operate remanieri în cadrul Biroului Politic Permanent şi Comisiei de Etică şi Arbitraj.

Sursa:jurnal.md