„Aseară ne-am întors cu Andrei Năstase de la Vadul lui Vodă, unde am avut o întâlnire cu cetățenii. La sediul partidului am fost surprinși de prezența în preajmă a lui Constantin Botnari, cunoscut de toată țara sub titlu „Costea-borsetca”. Era însoțit de doi vlăjgani. Văzând că venim noi, gruparea respectivă repejor s-a retras”, a spus Slusari.
„Rugăm presa liberă, care a mai rămas în țară, să se intereseze ce a căutat „intelectualul” respectiv undeva la orele 20.15 lângă sediul Platformei DA. Oare a vrut să obțină gratis pliantul cu programul electoral al lui Năstase, întrucât sărmanul Andrian Candu este în derută și nu știe pentru cine să voteze la 20 mai? Sau dânsul a venit seara la punctul de filaj să verifice materialul interceptărilor convorbirilor noastre?”, a declarat vicepreședintele Platformei DA.
Potrivit lui Slusari „cei curioși de averile lui Năstase îl mai pot întreba pe Costică unde el a activat atât de fructuos că își poate permite serviciile celor doi bodyguarzi”.
Sursa:jurnal.md