Copiii născuți departe de Moldova vor avea șansa să-și cunoască țara
O inițiativă în acest sens a venit din partea Biroului pentru Relații cu Diaspora care a lansat discuțiile privind dezvoltarea conceptului Programului Birthright în Republica Moldova. Grație acestui program, copiii din diasporă, care nu și-au văzut niciodată sau de foarte mult timp țara de origine, vor avea șansa de a vizita Moldova.
Șeful BRD, Victor Lutenco, spune că ideea de a lansa programul în Moldova a apărut în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu diaspora. „La fel de sugestive sunt şi momentele în care copiii, care participă la diverse evenimente ale diasporei, atunci când recită sau cântă în română, deja au un pronunțat accent local. Sau situațiile în care părinții vorbesc cu copiii în română, iar cei din urmă răspund în italiană, portugheză, franceză”, declară oficialul.
Mai exact, Biroul își propune să organizeze, în țară, mai multe tabere de vară și de iarnă, în cadrul cărora copiii din diasporă vor avea posibilitatea să învețe despre Moldova, despre cultura, limba, sportul și arta de la noi.
Programul a mai fost implementat în Israel, Armenia, Filipine, Cipru, Taiwan, India, Islanda. Lansarea Programului Birthright în Republica Moldova s-a făcut, de asemenea, la insistența reprezentanților diasporei. Programul va fi pilotat în 2013 în baza surselor bugetare și asistenței externe, iar din 2014 va fi propus Guvernului ca program de durată.