Dacă „integrarea europeană” a Republicii Moldova a fost un obiectiv prioritar al politicii externe româneşti, atunci această politică a suferit un eşec. Prăbuşirea nici măcar nu a fost „minunată”, cum îl consola Zorba Grecul pe patronul său, atunci când funicularul în care acesta îşi investise toată averea şi speranţele s-a prăbuşit la festivitatea de inaugurare (Alexis Zorba: ”Hey, boss,did you ever see a more splendiferous crash?”).

Dacă era pe-aşa, după prăbuşire dansam şi noi un sirtaki şi spuneam că viaţa merită trăită din plin, aidoma lui Zorba şi patronului său. AICI
Prăbuşirea iluziilor României a fost cât se poate de anostă şi previzibilă. Favoriţii politicienilor de la Bucureşti nici măcar nu au pierdut dramatic alegerile, sancţionaţi de electorat pentru cine ştie ce reforme europene dureroase, dar necesare. Nu, dimpotrivă, aceştia au câştigat alegerile. Doar că şi-au dat jos masca europeană pe care o purtau. Pesemne devenise prea sufocantă.

Fotografia momentului
Partidul Liberal Democrat (PLDM), a obţinut 23 de mandate, Partidul Democrat din Moldova (PDM), 19 mandate, iar Partidul Liberal (PL) are 13 deputaţi, adică 55 mandate din 101. La fel ca după alegerile din 2009 şi 2010, era de aşteptat ca şi cele trei partide să negocieze rapid o alianţă politică şi să guverneze în coaliţie. Pe termen scurt sarcinile noului guvern ar fi fost:
Gestionarea iminentei crize economice şi sociale, ce se poate declanşa din clipă în clipă:
Aplicarea rapidă a reformelor cerute de UE, mai ales în Justiţie, pentru a putea spera că va mai obţine fonduri europene nerambursabile, extrem de necesare pentru echilibrarea bugetului;
Încheierea acordului cu FMI, absolut vital dacă se doreşte evitarea haosului economic şi social;
Aplicarea prevederilor din Acordul de Asociere cu UE (AA) şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător) încheiate anul trecut între Republica Moldova şi UE.

Pentru tentativa de a rezolva sarcinile aproape imposibile de mai sus, ar fi fost necesar un guvern cu ataşament clar pentru reforme, singura formulă viabilă fiind PLDM-PDM-PL. Surprinzător, Marian Lupu (PDM) şi Vlad Filat (PLDM) au anunţat că rup negocierile cu PL, pentru că Mihai Ghimpu (PL) are cereri exagerate, şi deschid discuţiile cu PCRM, partidul comuniştilor lui Voronin.
În paralel, trusturile de presă ale oligarhilor PLDM şi PDM au dus o susţinută campanie pentru a demonstra, pe de o parte, că Ghimpu este o persoană inflexibilă, cu care nu se poate înţelege nimeni, iar pe de altă parte că PCRM s-a transformat miraculos, dintr-un partid bolşevic, românofob şi antieuropean, într-o formaţiune reformistă şi europeană. A urmat crearea unei majorităţi parlamentare a PCRM-PLDM-PDM care a ales deja preşedintele Parlamentului, pe Andrian Candu de la PDM, şi a stabilit configuraţia comisiilor parlamentare. Urmează votul de încredere în Parlament pentru guvern, după ce premierul în funcţie, Iurie Leancă, a fost desemnat să formeze noul guvern.

Au sfidat Germania şi UE
În septembrie 2014, în pragul campaniei electorale, la Chişinău a venit Christophe Heusgen, consilierul pe politică externă şi de securitate al Angelei Merkel. Heusgen s-a întâlnit cu liderii PLDM, PDM, PL, şi le-a transmis sugestia cancelarului german. Cele trei trebuiau să se oblige că nu se vor ataca în campanie, pentru a se putea apoi coaliza. În viziunea Germaniei, coaliţia de după alegeri urma să fie realizată de PLDM, PDM, PL, cu Iurie Leancă premier (FOTO), şi să lupte apoi împotriva corupţiei.
Partidele s-au conformat aparent sfaturilor de la Berlin. După ce au obţinut majoritatea mandatelor, partidele au început şi negocierile pentru formarea unui nou guvern. Totul s-a dovedit însă praf în ochii Berlinului. PLDM şi PDM au întrerupt negocierile cu PL, s-au aliat cu comuniştii şi au respins ideea unui procuror general independent.

În disperare de cauză, a intervenit şi o delegaţie a principalelor partide din Parlamentul European, popularii, socialiştii şi liberalii, care a venit la Chişinău şi a propus un compromis asemănător cu solicitările PL, adică o coaliţie dintre cele trei partide şi un procuror general independent, numit în consultare cu Comisia Europeană, variantă susţinută de PL şi respinsă de PLDM şi PDM.
Ultima şansă a fost vizita aceluiaşi Christoph Heusgen la Chişinău, pe 2.02.2015, având aceleaşi propuneri pe care le-a făcut în septembrie 2014.

Heusgen a venit degeaba la Chişinău. În plus, liderii PDM l-au sfidat pe trimisul lui Merkel, refuzând întâlnirea cu reprezentantul german.
În contextul internaţional creat de agresiunea Rusiei în Ucraina, precum şi în perspectiva crizei economice din Republica Moldova, care bate la uşă, era de aşteptat ca politicienii de la Chişinău să se arate înţelegători faţă de sugestiile UE, unicul sprijin pe care moldovenii se pot baza. Oare pe ce se bazează aceştia dacă îşi permit să sfideze principalul susţinător?

La Bruxelles prin Moscova, cu Transnistria la braţ
Rămâne un mare mister cum de au putut să încheie între ei o înţelegere Voronin şi Filat, după ce preşedintele PLDM a încălcat înţelegerea cu liderul comunist privind provocarea de alegeri anticipate în cursul anului 2013. Şi cum de a mai avut încredere Voronin în foştii săi copii de suflet din PCRM, Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc, care l-au mai trădat? O explicaţie credibilă ar fi că Rusia s-a angajat că îi va obliga pe toţi să-şi respecte obligaţiile asumate.

„Politica deşteaptă”, în viziunea lui Marian Lupu, înseamnă să convingă Moscova că ar avea numai de câştigat dacă nu s-ar opune la aderarea Republicii Moldova la UE, pentru că ar căpăta un stat prieten în interior. Adică un cal troian al Moscovei, cum ar fi Ungaria lui Orban. Cu permisul de voie eliberat de Kremlin, Chişinăul ar bate la uşa UE, care s-ar deschide, din moment ce statele membre ar vedea că nu intră în conflict cu Rusia din cauza primirii Republicii Moldova. Numai că ruşii nu văd lucrurile într-o asemenea optică sofisticată, aşa că la Moscova se râde în hohote la auzul propunerilor preşedintelui PDM.

Intenţia formării „Monstruoasei coaliţii” PCRM-PLDM-PDM a apărut cu mult timp înainte de alegeri. Baza de la care a plecat formarea „Monstruoasei coaliţii” a PLDM şi PDM ar putea fi proiectul de lege al PCRM privind „Consolidarea neutralităţii Republicii Moldova”.
Deşi PCRM a depus acum proiectul de lege la Parlament, acesta este promovat de comunişti de mai bine de un an şi au făcut lobby pentru acesta inclusiv în UE.

Comuniştii spun că ruşii sunt de acord cu intenţia lor. Dacă proiectul de lege se aprobă, iar Republica Moldova renunţă pe vecie la NATO, nu ar mai întâmpina nici un fel de probleme din partea Moscovei pentru a adera la UE. În plus, s-ar rezolva şi problema „reintegrării republicii”, adică ruşii ar permite şi reunificarea Republicii Moldova cu Transnistria.
Nu întâmplător, PDM a cerut şi a obţinut de la PLDM postul de prim-viceprim-ministru cu problemele Reintegrării. Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, a cerut formarea unei platforme de discuţii între Parlamentul Republicii Moldova şi Sovietul Suprem de la Tiraspol, chiar dacă aceasta ar însemna recunoaşterea de facto a structurii separatiste. Comuniştii spun şi ei că proiectul lor este unul dintre principalii piloni ai soluţionării problemei transnistrene şi au făcut apel şi la cei din Tiraspol să participe la dezbaterea publică a acestui proiect de lege.

Federaţia Rusă a venit şi ea în întâmpinare. Ca prin farmec, la Comisia Unificată de Control (CUC) s-a deblocat după şapte luni situaţia. CUC, coprezidat de reprezentantul Federaţiei Ruse, a aprobat toate revendicările Chişinăului. Grigori Karasin, viceministrul rus de Externe, aruncă bomba: „Transnistria trebuie să fie un raion special în cadrul statului unitar Moldova”. Aceasta este de fapt propunerea Chişinăului de ani de zile, asumată acum de Karasin, sau maximul ce poate acorda Republica Moldova Transnistriei. Mai mult, Karasin a anunţat şi reluarea negocierilor în formatul 5+2, întrerupte de mai multă vreme.
Românofobia salvează şi „integrarea” şi „reintegrarea”

Neutralitatea Republicii Moldova, aşa cum e prevăzută în Constituţie, limitează suveranitatea Republicii Moldova pentru că o împiedică să ia măsuri pentru a se apăra. Din moment ce Constituţia interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor străine, fără precizarea excepţiilor, de exemplu dacă aceste trupe sunt invitate de guvernul de la Chişinău, acestea nu ar putea veni în ajutor în cazul unei agresiuni. De asemenea, Republicii Moldova îi este interzis să încheie alianţe militare cu scopul de a-şi asigura securitatea. Articolul 11 din Constituţie privind neutralitatea, a transformat Republica Moldova într-un fel de protectorat al Rusiei, într-un stat clientelar al Imperiului. Toate cele 10 state foste comuniste din Europa au devenit membre NATO înainte de a adera la UE.
În esenţă proiectul de lege privind „consolidarea neutralităţii” vrea să spună că, dacă Republica Moldova se rupe de România, dacă se obligă să nu adere la NATO şi îşi mai leagă şi de gât bolovanul transnistrean va fi tocmai bună de integrat în UE. Reunificarea cu Transnistria este un obiectiv major pentru Republica Moldova, susţinut şi de România, UE, SUA, numai că nimeni din coaliţie nu spune nimic şi despre plecarea trupelor ruse din Transnistria, în prezenţa cărora nu am mai asista la o „reintegrare”, ci la transnistrizarea întregii Republici Moldova.

Comuniştii anunţă că proiectul lor „are o importanţă fundamentală pentru păstrarea suveranităţii”. Obsesia comuniştilor privind suveranitatea are în vedere România, văzută ca un agresor pentru Republica Moldova. Noua politică de la Chişinău ar proteja Republica Moldova de agresiunea României.

Versatul diplomat Iurie Leancă, premier în funcţie şi premier desemnat, a mirosit că se pregăteşte ceva. Cu două zile înainte de alegeri a declarat pentru RIA NOVOSTI, aparent inexplicabil, că Republica Moldova nu va intra în NATO. Leancă a transmis astfel ruşilor că vrea şi el să rămână în combinaţia guvernamentală, pentru că nu este un susţinător al aderării la NATO.

Marian Lupu, preşedintele PDM, a preluat discursul PCRM. În plină campanie electorală, Lupu a cerut „reintroducerea obligatorie a studiului limbii ruse”. Marian Lupu, intenţionat sau nu, a umilit PLDM cu această afirmaţie, pentru că Maia Sandu, ministrul cu care PLDM se mândreşte cel mai mult, a promovat chiar anul trecut noul Cod al educaţiei, prin care limba rusă nu mai este obligatorie, devenind disciplină opţională. Vlad Filat, devenit pisicuţ, nu a suflat nici o vorbă. De altfel, liderul PLDM nu a crâcnit nici atunci când Lupu a anunţat că Republica Moldova nu va mai depune cerere de aderare la UE, pentru că oricum va fi respinsă, cu toate că depunerea cererii de aderare la UE şi apoi aderarea ca membru deplin a Republicii Moldova în anul 2020 a fost principala promisiune electorală a PLDM.

Lupu a mai declarat şi că limba vorbită este „moldoveneasca” şi noţiunea de limbă română este „propagată excesiv”. Despre ruperea negocierilor cu PL, Marian Lupu răbufneşte şi ne spune adevărul: niciodată nu s-a pus problema alianţei cu PL, pentru că Ghimpu „promovează deschis lichidarea statalităţii şi unionismul” – adică, cu alte cuvinte, Ghimpu e român – şi mai vrea şi aderarea la NATO.
O altă crimă a lui Ghimpu în ochii lui Marian Lupu este propunerea de reformă administrativă prin revenirea la judeţe în locul raioanelor. În 2001, comuniştii care doreau să extermine tot ce aminteşte de România au desfiinţat cele 6 judeţe şi au revenit la organizarea cu cele 32 raioane sovietice.

Ce nu vrea să ştie Marian Lupu este că revenirea la judeţe sau, în orice caz, la unităţi administrativ-teritoriale mai mari este o cerinţă a Băncii Mondiale, în vederea eliminării risipei. Astfel, Lupu, după ce că s-a arătat românofob, mai este şi antireformator.
Înainte de ziua alegerilor, demnitarii moldoveni s-au înghesuit să transmită semnale Moscovei. Andrian Candu a declarat că vor fi concesionate Căile Ferate unui investitor rus. De ce? „pentru că au aceleaşi standarde ca noi”, spune Candu. Adică ecartamentul de tip sovietic, mai lat decât cel european. Şi din acest punct de vedere, simbolic, Republica Moldova este hărăzită să rămână în „Ruskii Mir” – Lumea Rusă. Preşedintele Republicii, Nicolae Timofti, a transmis şi el un semnal.

Pe 8.12.2014 Curtea Constituţională de la Chişinău trebuia să judece sesizarea depusă de PL care susţine neconstituţionalitatea articolului 11 din Constituţia Republicii Moldova privind neutralitatea republicii. Timofti a intervenit în activitatea Curţii, trimiţând o scrisoare prin care a solicitat amânarea termenului, pe motiv că Republica Moldova nu are încă un guvern.
Numărul mare de români recenzaţi reprezintă o problemă pentru Guvernul „proeuropean”
Biroul Naţional de Statistică, controlat de PLDM, a amânat mai întâi recensământul populaţiei faţă de data stabilită prin lege pentru ca rezultatele să fie publicate în decembrie, după alegeri. Informaţiile despre etnie, naţionalitate, limba vorbită nu s-au mai publicat nici în decembrie, „ca să nu provoace probleme”, explică o directoare din cadrul BNS.

„Problemele” sunt acelea că numărul vorbitorilor de română – 40% l-a întrecut pe acela al vorbitorilor de „moldovenească” – 38%, iar procentul etnicilor români a crescut exponenţial, de la 2% în 2004, la recensământul organizat de comunişti, la 23% în prezent. BNS a contestat cifrele de mai sus, susţinând că sunt false. Dar nici nu a publicat cifrele pe care le consideră reale. În plus, MAI, controlat tot de Filat, a anunţat că s-a deschis un dosar penal pentru cei care au difuzat cifrele „false” de mai sus. Îngheţul lui Voronin se întinde încet, încet peste Prut.

Legături periculoase
În anul 2013, Guvernul Republicii Moldova a remis unor investitori ruşi, practic fără plată, principalele companii rămase în proprietatea statului: adică cea mai mare bancă, precum şi Aeroportul Internaţional Chişinău. Banca a fost preluată de un offshore obscur, iar aeroportul de către o firmă fără experienţă semnificativă, reprezentată de doi ceceni. Ulterior s-a aflat că o mare parte din banii băncii, de ordinul sutelor de milioane de dolari, au făcut obiectul unor plasamente considerate eficiente, la o bancă din Moscova.
Este exclus ca afaceri de asemenea anvergură să fie încheiate între un investitor tupeist şi un funcţionar de stat fără prea mari scrupule. Aşa ceva se discută la nivel de stat, între reprezentanţii guvernelor. Este o înţelegere politică.
Tot în aceeaşi perioadă, ruşii au spălat prin Republica Moldova suma incredibilă de 20 miliarde dolari. Operaţiunea s-a făcut prin intermediul unor judecători corupţi. Este rezonabil să credem însă că unii dintre reprezentanţii autorităţilor de la Chişinău au avut cunoştiinţă în timp real despre această situaţie.

Nimeni nu poate spune cum de nu s-a observat că o asemenea sumă este transferată în străinătate din conturile unei singure bănci. Iar ruşii nu ar fi lăsat o operaţiune de asemenea anvergură la mâna unor funcţionari bancari. Ar fi riscat să piardă mulţi bani. Iar creierul operaţiunii a fost Igor Putin, nimeni altul decât vărul preşedintelui rus. Am putea presupune că mai întâi s-a negociat o protecţie la nivel înalt pentru transferurile băneşti. Iar dacă ruşii au dat ceva pentru serviciile de care au beneficiat, atunci au şi înregistrările plăţilor, ceea ce ar putea explica unele comportamente de la Chişinău.

Oligarhii moldoveni nu vor la Tubulatură
În jargonul infractorilor bucureşteni, Tubulatura este arestul Poliţiei Capitalei, denumire intrată şi în limbajul presei, pentru că la Tubulatură sunt ţinuţi în arest preventiv miniştri, deputaţi, senatori, cu toţii victime ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Peste Prut a făcut mare impresie „Jihadul procurorilor” din România. Faptul însă i-a pus pe gânduri pe oligarhii moldoveni. Mai ales că UE pune ca principală condiţie pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova reformele în Justiţie şi independenţa procurorului general. PLDM şi PDM au respins propunerile de constituire a unei alianţe proeuropene de guvernare făcute de delegaţia Parlamentului European, pentru că europarlamentarii au sugerat numirea unui procuror general independent, cu consultarea Comisiei Europene. S-a vehiculat şi numirea unui procuror general străin, numele menţionate fiind Daniel Morar, Monica Macovei sau Carla del Ponte. Oligarhii au înţeles că, în cazul realizării reformelor în Justiţie cerute de UE, vor cădea victime propriului succes, adică vor ajunge la închisoare.

Economia – o bombă cu ceas
Cea mai urgentă problemă a Chişinăului este deprecierea rapidă a monedei naţionale, leul moldovenesc, cauzată în principal de criza din Rusia. În ultimele 12 luni leul moldovenesc s-a depreciat cu 45% faţă de dolar şi cu 13% faţă de euro. Calcularea facturilor la electricitate sau gaze în lei moldoveneşti depreciaţi ar putea scoate mii de oameni în stradă, în cazul în care prăbuşirea leului MDL continuă.

Economia nu poate suporta cursul de schimb prin aport valutar, pentru că Republica Moldova nu este un exportator, deficitul comercial fiind de circa 40%. Remitenţele, banii trimişi de emigranţi s-au diminuat din cauza crizei. Banca Naţională ar trebui să aibă la îndemână depozite de valută pentru a mai interveni pe piaţă şi a cumpăra lei dacă mai scade cursul. Numai că Republica Moldova nu are acord încheiat cu FMI, inclusiv din cauza situaţiei băncilor comerciale. Fondurile aşteptate de la UE s-ar putea diminua în cazul nerealizării reformelor. Deja reprezentantul UE la Chişinău a anunţat reducerea fondurilor pentru reformele în Justiţie. Ruşii nu dau bani. Nimeni nu îşi mai aminteşte de cei 500 milioane dolari promişi de Moscova în 2009. Banii chinezeşti cu care se laudă reprezentanţii PDM sunt un alt mit, o poveste.

Atunci pe ce se bazează guvernanţii moldoveni când blochează reformele şi sfidează UE? Cred că pe nimic. Cred că ei speră să păcălească în continuare pe toată lumea şi să o mai ducă de la o zi la alta.

Dar România ce face?
Nimănui nu-i plac eşecurile, mai ales cele pe care trebuie să şi le asume. Aşa că la Bucureşti se va spune că în Republica Moldova „au câştigat proeuropenii” şi totul a revenit la normal, la „business as usual”. Vom auzi din nou angajamentele că România va susţine „ferm şi necondiţionat” parcursul european al Republicii Moldova. Concret, aceasta înseamnă că România, pe de o parte va continua să finanţeze proiectele Guvernului de la Chişinău, iar pe de altă parte să acorde aceluiaşi guvern sprijin politico-diplomatic pe plan internaţional, mai ales pe lângă Comisia Europeană şi guvernele statelor membre UE. Adică România va continua cu succes ceea ce a făcut – cu rezultate remarcabile – din 2009 încoace, dacă e să punem la socoteală numai semnarea acordurilor dintre Republica Moldova şi UE sau liberalizarea regimului vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Numai că circumstanţele s-au schimbat. Din păcate pentru guvernanţii de la Chişinău şi susţinătorii lor bucureşteni, banii din România sunt cu totul insuficienţi pentru evitarea unui eventual colaps financiar peste Prut. În ce priveşte lobby-ul făcut de România pentru Republica Moldova, s-ar putea să nu se mai înregistreze succesele de până acum. Oricâte argumente ar aduce partea română, CE şi guvernele statelor membre văd şi singure că la Chişinău „Împăratul e gol”. E ca şi cum reprezentanţii români ar încerca să-i explice lui Christoph Heusgen, consilierul lui Merkel, că în realitate misiunea sa la Chişinău a fost un succes de răsunet, numai că n-a înţeles el bine ce i s-a întâmplat, din vina traducătorului. Se bagă cineva?

Sursa:puterea.ro