Corupţia instituţională rămâne o problemă majoră în România – raport al Departamentului de Stat

Imagine implicită

John KerryCorupţia instituţională rămâne o problemă majoră în România, afectând toate structurile societăţii, relevă raportul Departamentului de Stat pe tema drepturilor omului, care constată că în anul 2014 au existat tentative ale politicienilor de compromitere a justiţiei şi de intimidare a jurnaliştilor, precum şi acte de discriminare.

“Probleme majore privind drepturile omului includ rele tratamente aplicate de Poliţie şi Jandarmerie, hărţuirea deţinuţilor şi a romilor, inclusiv moartea a cel puţin unei persoane din cauza violenţelor poliţiştilor. Corupţia instituţională rămâne o problemă răspândită care afectează toate structurile societăţii. Discriminarea sistemică împotriva romilor afectează accesul acestora la servicii educaţionale adecvate, la locuinţe, servicii de sănătate şi oportunităţi de muncă”, se precizează în raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014 privind „Practici în materie de drepturile omului”.

Alte probleme semnalate în cursul anului 2014 în România se referă la condiţiile proaste din închisori şi tentativele continue ale unor politicieni de a compromite independenţa justiţiei, arată Raportul internaţional privind situaţia respectării drepturilor omului, la capitolul referitor la România.

„Instituţiile guvernamentale nu au luat măsuri eficiente pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate de fostul regim comunist. Ameninţări personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Au fost semnalate violenţe continue şi cazuri de discriminare a femeilor, activităţi şi declaraţii antisemite, iar presa a continuat să publice materiale cu caracter antisemit”, subliniază raportul, citat de Mediafax.

Totodată, în document se precizează că s-au răspândit în continuare puncte de vedere antisemite, rasiste, xenofobe şi naționaliste pe internet, iar instituţiile guvernamentale nu au acordat asistenţă adecvată persoanelor cu dizabilităţi şi au neglijat persoanele instituţionalizate cu dizabilităţi.

„Romii au fost discriminaţi sistematic de către societate. Discriminarea homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), dar si a persoanelor bolnave de HIV/SIDA, în special copiii, de către societate, au continuat să fie o problemă. Drepturile angajaţilor au fost în continuare o problemă. Sistemul judiciar a luat măsuri pentru punerea sub acuzare şi pedepsirea funcţionarilor de stat care au comis abuzuri, dar autorităţile au amânat în mod repetat procesele referitoare la presupuse cazuri de abuzuri ale Poliţiei, multe dintre ele încheindu-se cu achitarea poliţiştilor”, constată raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014.

Sursa:digi24.ro