Fostul căpitan al naționalei României a anunțat azi oficial despărțirea de Inter Milano și de activitatea de jucător.

Fundașul în vârstă de 33 de ani și-a încheiat azi contractul cu Inter Milano, grupare alături de care a cucerit cele mai multe trofee din carieră: trei titluri în Italia, două Cupe naționale, două Supercupe, dar și Liga Campionilor și Campionatul Mondial al cluburilor.

Accidentările suferite în ultimii ani i-au scurtat cariera jucătorului român, selecționat de 75 de ori în națională, care ar mai fi putut juca la cel mai înalt nivel câteva sezoane.

Fiul antrenorului Mircea Chivu, Cristian a început fotbalul la Reșița, pe stadionul care îi poartă acum numele tatălui său. După un sezon petrecut la Universitatea Craiova, apărătorul a fost transferat de Ajax Amsterdam, la doar 19 ani.

În cele patru sezoane petrecute în Olanda, Chivu a fost căpitanul ”lăncierilor”, alături de care s-a impus, în 2002, în toate competițiile interne. A plecat apoi în Italia, la AS Roma, însă în perioada petrecută pe ”Olimpico” a cucerit doar o Cupă a Italiei.

Mutarea la Inter, din 2007, a fost una foarte inspirată, el devenind campion al Europei sub comanda lui Jose Mourinho, în 2010. Cristi Chivu a fost în echipa anului desemnată de UEFA în 2002, a cucerit trofeul Marco van Basten în 2000 și a ieșit de trei ori pe primul loc în topul celui mai bun fotbalist român al anului.

Chivu a scris un mesaj emoționant, pe care îl redăm mai jos, prin care marchează retragerea sa din fotbal ca jucător:

„Sunt trist și fericit, râd și plâng totodată și mă încearcă un sentiment de satisfacție pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viața. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri și realitate. Știu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut și vă pot spune că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunțat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a așternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi voi reuși, că voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii și cu o îmbrățișare îmi vor mulțumi. Atât și nimic mai mult.

Mulțumesc părinților mei pentru educația pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model și sursa de inspirație. Ne-a părăsit 8 ani mai târziu și am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul și cel mai mare critic al meu.

Este prima persoană căreia vreau să-i mulțumesc pentru că în toți acești ani l-am simțit lângă mine mereu. Am încercat să fiu ca el, să fiu demn, curajos, ambițios, corect așa cum m-a învățat. Înainte de a fi ceva, am încercat să fiu OM. Aș fi avut nevoie de tata mai mult decât cineva și-ar putea imagina, decât, probabil, s-a gândit el în scurta noastră călătorie prin această lume.

Mulțumesc tuturor antrenorilor cu care am început, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului și despre care pot spune că au fost o sursă de inspirație continuă pentru mine.

Mulțumesc cluburilor la care am activat pentru că au avut încredere în mine și pentru că mi-au oferit posibilitatea de a crește în țări și în orașe diferite învătțând să devin o persoană mai bună. Mulțumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru că fără susținerea și fără pasiunea lor fără margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat și onorat istoria și tradiția clubului pentru care activam.

Mulțumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuți, pentru sprijinul lor moral, pentru înțelegerea pe care au avut-o în ceea ce mă privește, pentru că m-au suportat, dat fiind faptul că am fost un record-man al accidentărilor. Dacă îmi permiteți și sper că mă înțelegeți, vreau să-i mulțumesc în special medicului și prietenului meu, Franco Combi. Fără el nu aveam onoarea de a scrie aceste rânduri.

Mulțumesc tuturor celor care nu apar în față, dar care au un rol important în bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiați, cu care interacționăm zi de zi, și care încercau să ne facă toate mofturile: magazioneri, bucătari și tot persoanlul de întreținere. Cu respect, admirație și în loc de „Bonjour” rămâne „Au revoir”.

Am cunoscut mulți fotbaliști în toți acești ani, le mulțumesc tuturor pentru respectul pe care mi l-au oferit și vreau să îi asigur că a fost o onoare pentru mine să le fiu coleg, partener de luptă și să împărțim înfrângerile și victoriile. Veți rămâne în inima mea pentru totdeauna. Vestiarul îmi va lipsi cel mai mult.

Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc soției mele, Adelina. A renunțat la visurile ei pentru a fi alături de mine, am crescut împreună printre străini și am depășit momente grele.

Ea este cea care m-a susținut și înțeles în cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, liniște și familia la care am visat. Le mulțumesc fetelor mele, Anastasia și Natalia, care au avut grijă să nu fiu niciodată trist și să uit de orice supărare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfacție profesională pe care am avut-o sau o voi avea în viață.

Am intrat în această lume tânăr, în liniște, visător și plin de ambiție și ies cu ceva fire albe, multe cicatrici și cu convingerea că inima mea e la locul ei chiar, dacă am pus-o de fiecare dată la dispoziția echipelor la care am jucat. Tata, sper ca ești mândru de omul care am devenit. Este sfârșitul unei călătorii… și începutul, pentru restul vieții mele!!!”.

sursa: ro.stiri.yahoo.com