Criza din Ucraina, în Consiliul European. Băsescu: „Ceea ce a făcut Federaţia Rusă este o agresiune. Dacă se decide un format de negociere, România trebuie să facă parte din el”
Preşedintele Traian Băsescu a luat astăzi o poziţie tranşantă faţă de situaţia din Ucraina. Şeful statului a anunţat că merge la Consiliul European de la Bruxelles să susţină că Federaţia Rusă a făcut „o agresiune” încălcând tratatele cu Ucraina privind prezenţa trupelor ruse în Crimeea, iar dacă UE decide să negocieze direct cu Rusia, România „trebuie să facă parte din acest format de negociere”.
Ieşirea Federaţiei Ruse din tratatul legat de prezenţa trupelor sale în Crimeea este considerată de România „o agresiune”, a susţinut preşedintele Traian Băsescu în această dimineaţă înainte de a pleca la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema situaţiei din Ucraina. La Bruxelles, România va susţine că cele două state care trebuie să negocieze cu Federaţia Rusă pentru soluţionarea conflictului sunt SUA şi Marea Britanie, în baza înţelegerii de la Budapesta din 1994, privind respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În cazul în care această variantă nu este agreată şi se doreşte o negociere UE – Rusia, Băsescu consideră că „România trebuie să facă parte din aces format de negociere”.
„Primele două state cu obligaţii în a negocia cu Federaţia Rusă sunt SUA şi Marea Britanie, ca urmare a angajamentului din 1994”, a susţinut Băsescu incovând Memorandumul de la Budapesta. În opinia sa, cele două state „trebuie să constate nivelul la care Federaţia Rusă a depăşit înţelegerile bilaterale cu privire la prezenţa acestor trupe şi să găsească soliţiile. România consideră că ceea ce a făcut Federaţia Rusă prin încălcarea tratatelor este o agresiune la adresa Ucrainei”, a spus Băsescu înainte de a decola spre Bruxelles, acolo unde, în jurul prânzului, statele membre UE vor discuta situaţia din Ucraina în prezenţa premierului Arseni Iaţeniuk.
sursa: gandul.info