CRJM: Numărul de interceptări pentru anul 2017, prezentate de PG, este de trei ori mai mic faţă de datele Agenţiei de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti

Imagine implicită

Datele statistice privind numărul de interceptări pentru anul 2017, prezentate de Procuratura Generală, diferă considerabil de datele furnizate de Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti, atenţionează experţii de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Astfel, numărul de interceptări pentru anul 2017 cu care a operat Procuratura Generală – de 3 142 – este de cel puţin trei ori mai mic decât cifrele pentru primele nouă luni ale anului 2017, publicate de Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti – 9471.

În comunicatul de presă difuzat de PG se mai menţionează că, pe parcursul anului trecut, o organizaţie neguvernamentală a furnizat informaţii precum că „interceptarea convorbirilor telefonice se utilizează foarte des, fiind aduse şi cifre de ordinul zecilor de mii” şi că „fiind analizate aceste informaţii … şi comparate cu starea reală a lucrurilor, obţinută din surse legale şi publice, s-a dovedit existenţa unor mari divergenţe”.

Centrul de Resurse Juridice din Moldova precizează că în octombrie 2017 a publicat un infografic despre datele statistice privinţa interceptării convorbirilor telefonice în Republica Moldova în perioada 2006 – prima jumătate a anului 2017 în baza datelor statistice publicate de Agenţie.

„Datele cu care operează Procuratura Generală diferă considerabil de datele publicate de Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti. AAIJ are sarcina să colecteze şi să publice statistica judiciară. Raportul de statistică judiciară pentru anul 2017 al AAIJ încă nu este disponibil. Totuşi, este disponibil raportul statistic pentru primele nouă luni ale anului 2017. Potrivit acestuia, între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2017, instanţele de judecată au acceptat 9,471 de demersuri ale procurorilor de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice. Cu siguranţă că şi alte interceptări au fost autorizate în ultimele 3 luni ale anului 2017. Diferenţa dintre rapoartele statistice oficiale ale AAIJ şi datele cu care operează Procuratura Generală ridică serioase semne de întrebare, care urmează să fie explicate de aceste instituţii”, spun experţii de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

Anterior, CRJM a atenţionat că, din 2013 până în 2016, numărul interceptărilor a crescut de patru ori. În total, în 2016 au fost autorizate 12 mii de interceptări, iar în 2017 numărul acestora va fi şi mai mare. Pentru comparaţie, în 2014 în Marea Britanie, stat care are o populaţie de 20 de ori mai mare decât Republica Moldova, au fost emise 2800 de mandate de interceptare.

Sursa:jurnal.md