Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor

Imagine postare

crucea-de-pe-caraiman-in-cartea-recordurilor_01Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor. Monumentul istoric din Bucegi, construit în perioada 1926-1928, este cea mai înaltă cruce din lume, ridicată la aproape 2.300 de metri altitudine, potrivit site-ului Guinness World Record.

Cel care a înscris crucea în Cartea Recordurilor, după şase ani de încercari, este fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat ca voluntari la ridicarea monumentului, în urmă cu 88 de ani.

Crucea este închinată eroilor din Primul Război Mondial şi a fost construită din dorinţa reginei Maria.

Consiliul local din Buşteni vrea să restaureze complet crucea în acest an şi să o introducă în Circuitul Turistic Mondial.

Crucea de pe vârful Muntelui Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de opt metri.

Monumentul este executat din profile de oţel, fiind montat pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Potrivit documentelor de la vremea respectivă, realizatorii structurii metalice au fost Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, proiectanţii – inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder, iar dirigintele de şantier – Nicu Stănescu.

Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

sursa: antena3.ro