Crucea pentru „merit” sau Matroana de la Buiucani, de Victor CRĂCIUN

Imagine postare

start_1165073Sunt, poate, unul dintre puținii cetățeni ai planetei care nu a rămas deloc impresionat de dezvăluirile despre așa-zisa educatoare-procuroreasă Elena Neaga. Firește,bogățiile și frumusețile ei îndoielnice au stîrnit pe bună dreptate critici și atitudini sociale suficiente nu și adecvate. Rețelele de socializare abundă în grețuri și vome, nervi și silă. Surprinzător, mai abitir decît  în marile cazuri de jefuire a bugetului statului! Și toate astea datorate unui primitivism debordant  al unei incestuoase coabitări a infractorului cu așa-zisul om al legii.

Dar trebuie să știm că în ierarhia celor mai corupți și bogați procurori moldovenești Elena Neaga este o „amărîtă”, ea ocupă undeva locul 40-50! Despre ceilalți fie că nu se vorbește, fie că jurnalismul de investigație are o limită, deoarece barosanii sistemului din topul marilor hoții sunt mult mai șireți decît Neaga și nu-și afișează rechizitoriul pe Odnoklassniki! Atunci, însă, cînd toți aceștia vor fi scoși în față, cînd le vom cunoaște în amănunt bogățiile ilicite, adunate în primul rînd în urma luărilor abundente de mită, mai vorbim de senzațiile tari!

Pentru a înțelege cît sunt de hoți și plini de averi frauduloase stăpînii matroanei de la Buiucani să încercăm să definitivăm profilul procuroresei intrate în gura presei și a lumii datorită unei prostii proprii și incomensurabile.

Pe 27 noiembrie 2013,  în editorialul Procurori, vi se pregătește… o fraudă! (2), atrăgeam atenția opiniei publice asupra modului în care vor fi fraudate alegerile din CSP de către mafia breslei. Operațiunea respectivă a fost pregătită minuțios, (cine vrea să intre în detalii recomand să recitească materialele respective) inclusiv prin schimbarea regulilor de joc în timpul jocului. Foarte grav mi s-a părut modul de “alegere” a Comisiei de organizare și numărare a voturilor. Iată ce scriam cîteva luni în urmă:”Iar acum să vedem cum au fost selectați membrii Comisiei păpușărești de rîsul broaștelor și cine sunt ei, ce legături au cu Oligarhul și locotenenții săi Garaba și Gurin.

Elena Neaga, s-ar părea la prima vedere că e doar unica doamnă procuror din echipa de șoc. Doar la prima vedere, pentru că în realitate dînsa este o anonimă perfectă în rindurile procurorilor și deține funcția de adjunct al controversatului și șmecherosului procuror Mașnic de la Buiucani, omul lui Plahotniuc, dar și amic la cataramă al lui Găbiță Stati, pentru care lucru Filat mai că nu l-a propus ca om al său la Procuratura Generală. Nu e tîrziu, domnule Filat, chiar ăsta o să-ți pună cătușele la ordinul Păpușarului. Și n-ar plînge nimeni în batistă! Iar dacă mirositorul de tabac va renunța, lui Mașnic i se pregătește locul lui Pîntea, ca adjunct al Procurorului General. Ca detaliu, Neaga și Mașnic au lucrat la procuratura din Strășeni și venirea acesteia la Chișinău s-a făcut cu propteaua lui Mașnic, dar cu acceptul patronului politic. Trebuie să menționăm că și la Strășeni Mașnic a avut grijă de Leana, care a ajuns a-i fi adjunct. Știți de ce acest Mașnic mai e obrăznicătura procuraturii? Nu știați? Păi e CUMĂTRUL lui Zubco, domnule! De aici și cariera sa cu Lenuța subsuoară. Adjunctul procurorului de la Buiucani, Tricolici, a fost îndepărtat de sectorul de urmărire penală, urmînd să se ocupe de chestiuni secundare și a dat hățurile în mîna harnică a Elenei Neaga…

Și acum venim cu vestea bună – ni s-a adus documentul strict secret al lui Garaba care ne-a fost promis și pe care am decis să-l facem public! Așadar, este vorba despre modul în care au fost propuși de structurile teritoriale acești procurori despre care am vorbit mai sus, unii mai anonimi decît alții. Ceea ce se observă la prima vedere, e că procuraturile din zona de nord parcă s-au înțeles între ele să propună oamenii lui Garaba. Astfel, Dulgheru Ion a fost luat în seamă de Secția exercitare a urmăririi penale pe cauze excepționale care face parte din Departamentul lui Garaba, de procuratura de la Bălți, Briceni, așa cum susțineam în prima parte a materialului, Drochia, Edineț, Ocnița, Soroca.

Observăm în această farsă ordinară marca Garaba-Plahotniuc cum doar procuraturile din nord au pus ochiul pe acest procuror din sectorul Centru al capitalei, despre care marea majoritate nici n-au auzit! Adică schema e simplă – Garaba și Gurin au dat indicația ca și pe Dulgheru să-l propună secția controlată de Garaba și procuraturile din nord!

Trecem la omul cu palat de milioane care locuiește în el pe furiș, Viorel Radețki. Acesta a fost propus de Secția investigații financiar-economice a Procuraturii Generale, adică de Gurin, dar și de procuratura Centru a lui Geru, ca pe Dulgheru, de procuraturile din nord Bălți, Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Ocnița. Ce coincidență uimitoare, acești sforari nici la a măslui nu sunt buni, tovarăș Păpușar!

Elena Neaga vedem că e rîvnită și jinduită de procurorii de la Bălți, Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Soroca! Iarăși, ce coincidență fatală, domnilor procurori onești, toate procuraturile amețite de Ilenuța sunt de la… nord!

Fiul “aparatciței” de la PD, Andrei Roșca a fost cum ar veni înaintat de Bălți, Briceni, Drochia, Fălești (de lîngă Pădurea Domnească!), Florești, Ocniţa, Soroca. Adică tot de acolo, dinspre Naslavcea!

Ca să nu facem risipă de timp, vă spunem cum au stat lucrurile în realitate. Gurin și Garaba au vorbit cu procurorii șefi din raioanele de nord și le-au indicat numele anonimilor slugarnici de la Chișinău care trebuie să fie propuși de către procuraturile respective în Comisia de Fraudare. “Nțeles, să trăiți!””

Ceea ce încercam să accentuez atunci era că în Comisia de numărare a voturilor vor fi incluși procurori corupți, șantajabili, controversați ce urmau să falsifice alegerile din 20 decembrie 2013. Printre ei se regăsește, așa cum se vede mai sus, și Elena Neaga. Mai mult, aceasta a fost “aleasă” chiar secretară a Comisiei de numărare a voturilor! Acum, după dezvăluirile ce au uimit și îngrețoșat o lume întreagă, ce au de spus procurorii de la nord? Cum își argumentează propunerea colectivă și aproape unanimă a acesteia în Comisia de organizare a Adunării generale a procurorilor? Și-a dat demisia vreun procuror de raion? Și-a cerut scuze de la opinia publică, de la cetățeni? Pe bune, chiar de unde atîta încredere, ne întrebăm?

Pentru a răspunde la această legitimă curiozitate va trebui să facem lumină peste umbrele negre ale unei șomere, care, la începutul anilor 90,după ce grădinițele de copii se închideau chiar și la Scoreni, și-a găsit o ocupație managerială notorie, de cărat baloane peste Prut, apoi a fost văzută la Moscova, cu fundă, fustă mini și pantofi de culoare roșie etalîndu-și protuberanțele în jurul unor azeri ambulanți.

Dar toate au o… vîrstă. Dacă e să credem pe cuvînt sursa noastră, Elena Neaga a absolvit la fără frecvență o instituție zisă de drept,(e cazul, de asemenea, de săpat cu atenție și în trecutul pedagogic al matroanei!) după care a ajuns să activeze la Strășeni. Legătura cu Mașnic, cumătrul lui Zubco a fost observată tocmai aici, cînd, datorită nașului șef al poliției raionale, acesta rezolva, prin intermediul matroanei, “întrebări” ce conduc la agonisiri și acumulări de capital “mitual”. Astfel,Elena Neaga a continuat să fie folosită și să se lase folosită de anturajul procurorilor și polițiștilor corupți, servind grupul de indivizi pentru care banul făcea și desfăcea legea la nivel local. Și nu numai! Vorba aia, capra face, boul trage! (Asupra acestor activități strășenene rodnice și dătătoare de satisfacții ale Elenei Neaga, Mașnic, Nașul, etc., vom reveni numaidecît!)

Cînd a venit ora promovărilor, Mașnic a ajuns prin voia cumătrului Zubco șef la procuratura de buzunar a lui Plahotniuc, cea de la Buiucani. Fără instrumentul său verificat, însă, lucrurile nu se mișcau, astfel încît la scurt timp acesta a cerut ca în funcția de adjunct să fie adusă prietena sa de carieră, Neaga. Zis și făcut! Garaba a simulat un concurs la funcția respectivă la care a participat… o singură persoană, că de-aia a fost simulacru, nu?! Dacă, de obicei, la asemenea funcții aspiră 5-6 candidați, la Buiucani nu a fost cazul. Totul se rezolvă prin “Uăi! Nu te băga! E ocupat de omu’ nostru!”

Nici numirea în funcția de secretară a Comisiei de numărare a voturilor nu a fost una accidentală. În afară  de executarea fraudei generale puse la cale de mafia procurorilor, Mașnic a mai obținut un avantaj personal – și-a asigurat și garantat “alegerea” sa în Consiliul Superior al Procurorilor! Instrumentul șantajabil nu l-a dat de gol nici de această dată!

Dacă urmărim cu atenție declarația de avere a procurăresei cu veleități de madamă tăvălită în alcovul din somptuosul buduar, observăm că aceasta deține nu doar un palat de milioane, ci mai multe proprietăți.

Inclusiv, dacă vedem bine, și un apartament nefinisat. Ca să vezi! Ți se creează impresia că  sărmana de ea nu are cu ce, vai de mine, să-și repare un apartamențel colea, că, de, e atîta scumpete și o biată procurăreasă, dintr-un salariu de rahat, nu are de unde să-și vadă visul cu ochii…

În realitate, iată despre ce este vorba. Pe direcția de mers spre Botanica, imediat după Spitalul nr.2 de pe viaduct, pe strada Melestiu se construiesc cîteva blocuri de locuit pentru… procurori!

Statul, conform legii, trebuie să-i asigure pe procurorii fără adăpost cu spațiu locativ, să nu stea cu chirie și să intre în legături periculoase cu proprietarii. În acest sens, matroana cu palate de mărgean a depus la procuratura lui Gurin o cerere să i se dea și ei un apartament în blocurile respective, că, de!, e săracă lipită și nu are unde locui, e fără adăpost și vine la serviciu cu microbuzul de marca “rutieră”, of, of, măi, măi!

Și procuratura i-a oferit un asemenea apartament. Știți la ce preț? De circa 300 de euro metrul pătrat, adică cu 50-60 la sută reducere față de prețul de piață!

Din informațiile pe care le deținem, procurăreasa răsfățată deja a reușit să schimbe apartamentul nefinisat din strada Melestiu pe unul finisat de pe Alba Iulia 113, ap. 52, într-un bloc edificat de același dezvoltator în chiar sectorașul ei, la… Buiucani! Să zică cineva că adie a vreun abuz în serviciu, a trafic de influență, pușchea pe limba lui Garaba, Mașnic și Zubco! Și a lui Gurin, că deh, el e “șăful” aici. Atît de tare i-a trebuit Elenei Neaga acest apartament, încît déjà l-a și vândut, prin concesionare(?!), (tertipul Aeroportul la scară mai mică) doar că nu cu 300 de euro metrul pătrat, ci de două ori mai scump, că așa spune economia de piața, doar că a uitat săanunțe societatea despre acest lucru în Declarația de avere! Acum înțelegeți cum se îmbogățesc “la” Moldova educatorii-procurori, matroanele cu veleități de madamă tăvălită în alcovul din somptuosu-i buduar? Iar procurorii tineri, care au cu adevărat nevoie de un acoperiș deasupra capului, rămîn în continuare să locuiască în gazde, așteptînd ziua cînd matroanele își vor înzeci și însuti milioanele jecmănite!

Îmi amintesc că acum câteva luni, pe 20 decembrie 2013, urmăream la un post de televiziune cum Elena Neaga stătea cocoțată pe scena prostiei procurorești și număra, fraudulos, pînă la miezul nopții, voturile inexistente ale unor indivizi corupți, mai corupți, cantitativ, decît ea, mai hîtri și mai șmecheri, care obișnuiesc să ia castanele din foc cu mâinile unor “negi” și “nege” imorale și destrăbălate de atîta servilism și opulență, iar sutele de procurori onești stăteau și priveau neputincioși și fricoși cum sunt manipulați și mințiți ca niște sugari de pripas.

P.S.Mă întreb, de ce Cancelarul Germaniei, care ne dă bani grei pentru reforma justiției lui pește copt, inclusiv a procuraturii agonizante, locuiește într-un apartament închiriat, iar matroana de la Buiucani într-un palat somptuos ridicat din hoție? Dacă în Germania ar exista o asemenea guvernare și o asemenea corupție de proporții galactice, în naivitatea mea proverbială aș vrea să știu: ce ar face nemții care ar ieși în stradă?

E bine de știut că fostul președinte al Germaniei, beneficiarul unei sponsorizări de… 700 de euro din partea unui prieten, despre care s-a făcut atîta vîlvă… nici măcar nu a fost găsit vinovat de către magistrați! Reacția fostului oficial a fost una incredibilă – chiar dacă a fost achitat, politica pentru domnia sa e un capitol închis… Asta da plecare onorabilă din sistem, Mihal Denisîci!

sursa: jurnal.md