CSM dă aviz negativ pentru modificările Codului Penal
Aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru modificarea Codului Penal.
Judecătorii și procurorii au analizat cele 22 de propuneri ale parlamentarilor şi au decis să nu le aprobe, considerând că acestea ar afecta activitatea magistraţilor.
Avizul negativ dat de CSM are doar caracter consultativ. La începutul lunii mai, şi procurorii DNA spuneau că modificările propuse în Parlament ar îngreuna anchetele.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că instituția pe care o conduce susține acele modificări ale Codului Penal cerute de sistemul judiciar.
În ceea ce privește avizul negativ dat de CSM, Robert Cazanciuc a spus: „Ministerul va avea, ca și până acum, aceeași poziție cu sistemul judiciar”.
Printre proiectele legislative sunt şi câteva controversate. De exemplu, propunerea senatorului PSD Şerban Nicolae, care prevede că vor fi încătuşaţi în arestul preventiv doar cei care sunt suspectaţi de fapte de violenţă.
Propunerea a trecut fără dezbatere şi vot de Senat. Senatorii puterii mai vor ca arestarea preventivă să se facă doar pe baza unor indicii temeinice, nu rezonabile, aşa cum prevede actuala lege. Acest proiect a fost adoptat de Senat.
Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat împotriva modificării Codului Penal și a declarat că, dacă această legislație va ajunge la el, nu o va promulga.
Pe de altă parte, Gabriel Oprea, vicepremier și președinte al UNPR, a ameninţat că partidul său va ieşi de la guvernare dacă PSD modifică „pe ascuns Codul Penal”.
Sursa:digi24.ro