Urmăresc de ceva timp campania pentru alegerea primarului de Chișinău (are loc duminică, 20 mai) și încerc acum, la capătul ei, să trag niște concluzii care, cine știe, poate ajută cuiva care citește aceste rânduri și încă nu știe cu cine să voteze. Concluziile mele se încheie cu răspunsul la întrebarea din titlu: Cu cine aș vota eu, ca român, la Chișinău?

Pavel Lucescu/Cotidianul.md

În primul rând, nu e greu să constați, chiar și după câteva vorbe schimbate în grabă cu oameni obișnuiți, că aici domină o mare dezamăgire. După aproape nouă ani de guvernare de dreapta, declarat pro-europeană și, în diverse grade, pro-unionistă, chișinăuienii (și nu doar ei) s-au lămurit și cu ”ăștia”: corupție peste tot, unii spun chiar mult mai mare decât pe vremea comuniștilor lui Voronin.

Alternativa, aici, până de curând, era reprezentată doar de socialiștii lui Dodon (desprinsi la un moment dat din PCRM-ul lui Voronim). Pentru cei mai mulți însă, nici aceștia nu pot fi o opțiune, pentru că, în ciuda dezamăgirii imense față de guvernările pro-europene, majoritatea vrea în Europa nu în Eurasia.

Între timp, mai exact acum vreo doi ani, s-a format o mișcare de stradă provocată de „furtul miliardului”, o operațiune complexă de devalizare a sistemului bancar cu actori despre care aproape oricine de aici e convins că-s oamenii oligarhului Plahotniuc. Și, cel mai probabil, au dreptate, numai că nimeni nu are încă dovada oficială. Motivul e simplu: justiția de aici (pe lângă toate celalalte instituții ale statului) e în mâna ”criminalului”, adică a oligarhului Plahotniuc.

Din mișcarea de care vorbeam mai sus s-a format un partid, Platforma Demnitate și Adevăr (PDA), condusă de liderul protestelor, Andrei Năstase. Au urmat alegerile prezidențiale și cumva scena politică moldovenească s-a resetat. Platforma lui Andrei Năstase s-a aliat cu un alt partid pro-european și anti-oligrahic apărut între timp, Partidul Acțiune și Solidaritate(PAS) condus de Maia Sandu și a reușit să dea moldovenilor de peste Prut o nouă speranță. Cu o mobilizare exemplară și un discurs clar pro-european, anti-oligrahic și anti-socialiști, Maia Sandu a intrat în turul doi al prezidențialelor, pe care le-a pierdut doar pentru că oligarhul Plahotniuc, deși declarat oficial pro-european, l-a susținut cu toată media și statul pe care le controlează, pe candidatul socialiștilor rusofoni, Igor Dodon. ”Conspirația” tocmai a fost dezvăluită printr-o înregistrare audio din acea vreme din care rezultă clar cum partidul lui Plahotniuc punea la cale sprijinul pentru Dodon, deși oficial se declarau pro-Maia Sandu.

Eșecul Maiei Sandu a fost o lovitură grea pentru moldoveni. Oamenii au obosit (mai mult decât noi, românii) de atâtea ratări și acest lucru s-a resimțit și în tabăra perdantă. PAS-ul Maiei Sandu și Platforma lui Andrei Năstase au intrat într-o perioadă de relax. Până la următoarele alegeri, cele parlamentare, mai erau doi ani. Cele două forțe au început negocieri pentru alcătuirea unei alianțe politice, dar acestea s-au tot lungit până i-a prins demisia lui Dorin Chirtoacă de la primăria Chișinăului care avea să provoace alegeri locale anticipate pentru Capitală.

Dar s-a mai întâmplat ceva între timp. Cu președinția securizată (Dodon e omul lui), oligarhul Plahotniuc și-a consolidat puterea în Moldova până la un nivel de neimaginat până atunci. A cumpărat parlamentari până și-a făcut majoritate (de la circa 20% cât avea oficial până la vreo 60%) și a acaparat toată puterea în stat. Nu, nu e o exagerare, omul controlează acum aproape tot ce mișcă în Republica Moldova: media, mediul de afaceri, guvern, parlament, președinție și, nu în ultimul rând, majoritatea primăriilor și consiiilor locale din țară, adjudecate și ele fie cu bani, fie prin presiune și șantaj. (Apropo, Dragnea și PSD-ul lui sunt mici copii pe lângă oligarhul moldovean cu antecendente de bandit-proxenet.)

Și, colac peste pupăză, oligarhul Plahotniuc s-a declarat din nou pro-european. Ca și cum nu era suficient că ”pro-europenii” erau deja compromiși de guvernările lor corupte. Mișcarea oligarhului, gândită să ocupe zona de dreapta a spectrului politic local de unde să mimeze competiția cu stânga socialiștilor rusofoni, a fost de natură să creeze și mai multă confuzie și dezamăgire în masa mare de alegători pro-europeni.

Oligarhul părea de neoprit. În locul lui Dorin Chirtoacă căruia i-a făcut anul trecut dosar penal, obligându-l să se suspende din funcție, a plantat-o în fruntea primăriei, ca intermar, pe o oarecare Silvia Radu, fostă șefă la regia de electricitate cumpărată de niște spanioli. Numirea ei la primărie a fost un act tipic de preluare forțată a unei instituții. Nealeasă de nimeni, fără nicio legătură până atunci cu administrația locală, Silvia Radu a devenit peste noapte primarul ”independent” al Capitalei.

De fapt, asta era și ideea. Oamenii, sătui deja de politicieni, trebuiau seduși cu un viitor candidat ”independent” la primărie. Au urmat câteva luni de huzur electoral pe banii chișinăuienilor. Susținută intens mediatic de holdingul lui Plahotniuc, Silvia Radu a reușit să pară multora exact ce așteptau: un primar din afara politicii care se ocupă serios de treburile orașului. Mie personal, mi-e greu să-mi imaginez o operațiune de PR mai nesimțită decât cea susținută de media lui Plahotniuc în favoarea Silvei Radu, care, evident, continuă să susțină că e candidat ”independent”.

Sondajele de aici sunt confuzante. Majoritatea se declară indecisă sau decisă să nu participle la vot, iar unul dintre motive, probabil cel mai important, e că și pe partea ”corectă” a spectrului politic, lucrurile nu sunt foarte clare. Dreapta pro-europeană și anti-oligarhică reprezentată pentru primăria Chișinăului de Andrei Năstase, susținut serios și de PAS-ul Maiei Sandu, e spartă de doi candidați unioniști declarați: Valeriu Munteanu și Constantin Codreanu, reprezentând Partidul Liberal din care se trage fostul primar Chirtoacă, respectiv Partidul Unității Naționale format aici de Traian Băsescu.

Problema cu ei e că, pe lângă faptul că nu au nicio șansă de a ajunge măcar în turul doi, nici nu le pasă de faptul că prin candidaturile lor netezesc drumul și-i fac jocul chiar lui Plahotniuc. Explicații ar exista. Dacă despre Munteanu s-ar mai putea crede că e interesat doar să-și reanimeze partidul, grav afectat de imaginea proastă a lui Chirtoacă dar mai ales de cea și mai proastă a liderului lor, Mihai Ghimpu, în legătură cu candidatura omului lui Băsescu știm cam așa: portalul online deținut de liderul PUN, Anatol Șalaru, deschide.md, care-l susține pe Codreanu e extrem de prietenos cu Plahotniuc și cu candidata acestuia, Silvia Radu, dar grabnic în a-și ataca competitorii de pe partea dreaptă, în special pe Andrei Năstase. Iar de aici până la a te prinde al cărui joc îl face candidatul lui Băsescu nu mai e decât un mic pas.

Așadar, confuzia de pe dreapta spectrului politic, întreținută din plin de Plahotniuc și candidații unioniști, dintre care cel puțin unul îi face jocul pe față, explică riscul imens la care e expusă în acest moment Republica Moldova: preluarea totală și definitivă a țării de către oligarhul Plahotniuc.

Și acum răspunsul la întrebarea din titlu: Cu cine aș vota, ca român, la Chișinău?

Cu candidatul care are șanse reale de a-i strica jocurile lui Plahotniuc, pe departe cel mai nociv politician din Republica Moldova. Iar acest candidat este Andrei Năstase, susținut și de Maia Sandu.

Prin alegerea lui Năstase, moldovenii de peste Prut mai au o șansă, se pare că ultima, de a scăpa de domnia mafiotă a lui Plahotniuc și de instaurarea definitivă a unui regim criminal-odios peste o țară tot mai goală și mai tristă.

Sursa:cotidianul.md