Acum două luni, câteva sute de intelectuali apolitici din Ucraina s-au adunat să ceară președintelui integrarea în Uniunea Europeană. Președintele a trimis trupele speciale să-i căsăpească. Bătuți și hăituiți, studenții au acceptat atunci să se alieze cu partidele de opoziție. Ei veneau cu legitimitatea, partidele cu organizarea.

Așa a ajuns un protest mic, gen Uniți Salvăm, să se transforme într-un fenomen gigantic. Zilele astea sunt lupte deschise în centrul Kievului, mai e un pas până la război civil.

Uite cum au reușit să țină mișcarea în viață atâta timp

Sute de oameni aleargă pe mijlocul unui bulevard larg și urlă după ajutor. În spatele lor, polițiști mascați lovesc cu bastoanele și scuturile în tot ce mișcă. Femei și bărbați, tineri și vârstnici, jurnaliști, fotografi… Întâi le sunt distruse aparatele, apoi sunt călcați în picioarele blindate cu ghete groase ale milițienilor. Vreo sută dintre cei fugăriți sunt primiți într-o mănăstire, unde sunt îngrijiți de călugări. Restul se împrăștie pe străduțe.

A doua zi, oamenii bătuți s-au întors pe stradă, alături de alte zeci de mii. Peste o săptămână, erau juma’ de milion într-un fel de republică paramilitară în centrul Kievului: aveau armată, spital, biserică, televiziune și centre de comandă în clădiri ocupate.

Pe 30 noiembrie 2013, trupele speciale de intervenție ucrainene au căsăpit câteva sute de studenți, activiști și politicieni din opoziție. Oamenii protestau pentru că președintele țării, Victor Ianukovych, a refuzat să apropie țara de Uniunea Europeană.

Euro Maidanul a fost pornit de două tabere distincte: elita intelectuală, care vrea să scape țara de sub jugul Rusiei și membrii partidelor de opoziție, care vor să pună mâna pe putere.

După ce au mâncat bătaie, cele două tabere și-au unit forțele: intelectualii, sprijiniți de liderii politici europeni, au legitimat mișcarea ca fiind una cu viziuni pro-europene, iar politicienii din opoziție, cu sprijinul oligarhilor, și-au pus la dispoziție resursele pentru a organiza sute de mii de oameni, din toată țara, să țină în viață protestul din Piața Independenței.

Am stat zece zile pe Maidanul European ca să înțeleg ce se petrece acolo. 

Am văzut luptători din brigăzi paramilitare, alături de studenți și profesori, care asigurau paza Pieței. Sute de voluntari pregăteau mâncare pentru zecile de mii de locuitori permanenți din Maidan. Sute de autocare plătite de politicieni să aducă în Kiev oameni din toată țara. Preoți care țineau slujbe de binecuvântare pe aceeași scenă pe care cântau zi-lumină trupe de punk, rock sau pop. Politicieni care aruncau pumni, cot la cot cu alegătorii, în polițiștii care voiau să dea buzna în Piață.

Uite cum au reușit ucrainenii să organizeze cel mai mare protest din istoria recentă a țării:

Toate intrările în Piața Independenței sunt baricadate. Oamenii au decopertat scheletul metalic al unui brad pregătit pentru Crăciun, înalt de vreo 20 de metri, și au folosit cartoanele și crengile să blocheze căile de acces. La trei săptămâni de la începutul protestului, poliția a încercat să elibereze Piața. Au distrus una dintre cele mai zdravene baricade.

În locul  baricadei distruse, protestatarii au făcut un munte cu saci plini cu gheață și praf de ciment, au înfipt țepușe lungi din fier pe exterior, apoi au împrejmuit locul cu sârmă ghimpată și au turnat apă peste tot, până când caldarâmul noroios de pe strada care duce la Guvern s-a transformat în patinoar.

Ca să intri în Piață, tre’ să treci de niște filtre din pațani tineri, îmbrăcați ca la armată. Haine kaki, bocanci înalți, din piele, căști de război și bastoane de miliție.

Piața Independenței e apărată de vreo 3000 de oameni organizați ca la război.Soldați, locotenenți, comandanți, căpitani. Un general îi cheamă zilnic la raport. E un parlamentar din partea opoziției.

Un tânăr cu ochii negri stă cu mâinile în șolduri în fața câtorva zeci de oameni cu căști de construcții pe cap și scuturi din placaj subțire în mâini. Alți o sută cască gura ca la bâlci. Tânărul cu ochii negri și cu vestă antiglonț strigă la oamenii cu scuturi să se izbească unii de alții. Oamenii cu scuturi execută  robotic.

Pe tânăr îl cheamă Aleksander, are 27 de ani și e comandantul oamenilor care păzesc principala baricadă din Maidan, construită pe strada care duce la clădirea Guvernului. A făcut șase ani de armată. Acolo a învățat cu ce se mănâncă strategiile militare.

Oamenii l-au ales șef după ce a venit cu un plan detaliat despre cum să întărească punctele slabe din apărarea Pieței. I-a învățat să stea în formație și să-și contruiască scuturile, apoi a muncit cu ei să întărească pereții baricadei. De două săptămâni încoace, face și cinci antrenamente pe zi cu voluntarii care vin din toate colțurile țării să apere Maidanul de cotropitorii mascați.

Aleksander își umflă pieptul și-și fandează brațele sportive, mai că stă să dea pe-afară. Încearcă să-și ascundă zâmbetul mândru și șmecheros când vorbește despre cei 200 de oamenii pe care-i comandă. „Sunt tineri, puternici și sănătoși.” Înainte să vină el la comandă erau câteva găști care se ocupau de baricade. „Acum avem o armată!”

Veteranii din războiul sovietic din Afganistan au o mare contribuție la securizarea Pieței. Îi poți vedea peste tot în Piață. Pe baricade, în punctele de control de la intrări, patrulând câte doi sau în prima linie, atunci când se-anunță vreo bătaie cu mascații.

Majoritatea sunt cărunți și toți poartă veste vișinii, cu simbolul organizației desenat pe piept: un bărbat ghemuit pe jos, flancat pe ambele părți de doi flăcăi vrednici, stând în picioare. Veteranii merg țanțoș ca rinocerii, iar oamenii simpli îi salută respectuos și se feresc să stea în calea lor.

Veteranii îi urăsc pe ruși, deși au luptat pentru ei. În 1988, cu un an înainte de sfârșitul războiului din Afganistan, au fost abandonați de ruși pe câmpul de luptă. Trei ani mai târziu, în 1991, veteranii și-au făcut partid politic ca răspuns la situația politică din URSS. La Moscova, KGB și un grup de parlamentari comuniști puneau la cale o lovitură de stat. Autoapărarea Poporului Ucrainean, partidul veteranilor, e una din cele mai active organizații politice anti Rusia din Ucraina.

În anii ‘80, Valentin Stanislavovich a luptat în războiul pe care sovieticii îl duceau în Afganistan. Acum e comandantul brigăzilor de luptă din Maidan. A fost aici pe 30 noiembrie, când polițiștii au tăbărât peste protestatari și i-au bătut de le-au sărit capacele. Veteranul a plecat atunci din Maidan și a jurat că o să se-ntoarcă. Doar că nu singur.

Câteva zile mai târziu, vreo șapte sute de membri ai Asociației Ucrainene a Veteranilor din Afganistan, în frunte cu Valentin Stanislavovich și Oleg Ivanovich, șeful organizației veteranilor, au venit și s-au instalat cu corturile de campanie în mijlocul Maidanului. Apoi i-au chemat pe studenți și pe șefii organizațiilor paramilitare din opoziție și au făcut un Consiliu Militar.

Pe studenți i-au instruit cum să patruleze, să adune informații despre dușmanii care fac propagandă pro-Ianukovici în interiorul Pieței și să-i dea pe mâna poliției pe agitatori. Cu cei din brigăzile paramilitare au făcut grupuri speciale pe care le-au învățat cum să facă față atacurilor poliției.

Cortul unde locuiesc șefii veteranilor e în mijlocul Pieței. Ca să ajungi la el trebuie să treci de două puncte de control unde ești verificat de cuțit și legitimație.

În fanta cortului, câțiva cetățeni în uniforme militare, cumpărate de prin magazinele de vânătoare, țin un cerc în jurul șefului Oleg Ivanovich. Gesticulează mult și au ochii bulbucați. Oleg stă rezemat de-un butoi și-i privește plictisit. Din când în când, câte-un exaltat în civil îi întrerupe din vorbit și-l roagă pe Ivanovich să stea la poză cu el, în timp ce restul boșilor se preling afară din cadru.

Oleg e vedetă în Maidan. Zilnic vin la el tot felul de jurnaliști și nu dă interviuri decât în limba-mamă, deși pare că înțelege foarte bine engleza. Un băietan ucrainean, școlit în Anglia, cu accent și gesturi mai londoneze decât pantofii și parpalacul de pe el, se oferă să ajute cu traducerea.

Suntem primiți în cortul șerifilor veterani. Încăperea e cât o sufragerie de apartament-chibrit comunist și e încălzită de-o sobă în formă de butoi, cu un burlan din alamă înfipt în mijloc. Câteva cărămizi din teracotă, puse în jurul sobei, țin cald borșul dintr-o oală albă cu emailul ciobit și pictat cu panseluțe galbene-albastre.

De jur împrejur, pe toți pereții cortului, pături groase din pâslă de toate culorile. Unele imită piei de leoparzi și tigri. Pe jos, saci din plastic plini cu haine sau cartofi, lăzi cu ulei pentru prăjit și bidoane de cinci litri cu apă.

Într-un colț al cortului, sub o veioză chioară, o mână de bărbați în uniforme probează niște stații walkie-talkie ordonate pe-o masă din plastic. Pe lângă ei, o femeie blondă, cu obraji roșii, curăță barabule și învârte încruntată prin cratițe.

Oleg spune că rolul veteranilor în Piață e mai mult consultativ. Au venit aici ca să ofere sprijin logistic celor care apără Maidanul. Cei 3000 de luptători voluntari trebuiau organizați într-o o ierarhie simplă, dar strictă.

Așa că i-au împărțit în Zecari, responsabili de grupurile de câte zece oameni, Sutari, responsabili de grupurile de-o sută, locotenenți, comandanți și barosanul cel mare, care-i sprijină financiar, generalul Andiy Parubiy, parlamentar din partea partidului de opoziție Batkivshchyna. În fiecare zi se țin ședințe militare, soldații dau de seamă înaintaților în grad și se pun la cale planuri de acțiune pe ziua următoare.

Comandantul Valentin își freacă basca din blană sintetică și răbufnește: „Dacă în 2004 protestul din Maidan era politic, acum luptăm pentru viitorul Ucrainei! Să trăim în condiții normale”. Veteranii cer politicienilor din opoziție lucruri concrete: „să numească un președinte, un prim-ministru și un purtător de cuvânt din societatea civilă”. Niciunul dintre cei trei lideri ai partidelor din opoziție nu e potrivit pentru a face parte din noul guvern. Kliciko nu e politician de meserie, Iatseniuk vorbește bine și cam atât, iar sentimentele naționaliste ale lui Tiahnibok sunt extreme și pot crea probleme în interiorul țării.

În timp ce-și varsă nemulțumirile despre întreaga clasa politică, Oleg și Valentin își strâmbă fețele de furie. În caz că cei din opoziție nu vor face numirile pentru noul guvern în două săptămâni, veteranii vor urca pe scena din Piață și vor spune tututor că cei trei politicieni sunt neserioși și slabi. Apoi vor lua puterea în mâinile lor. Dacă va fi nevoie, chiar și printr-o lovitură de stat.

Oleg e sigur că soldații Pieței au mijloacele și sprijinul ucrainenilor ca să pună la punct o lovitură de stat. „Poporul are mai multă încredere în veteranii din Afganistan decât în politicieni. Soldații nu vor lupta niciodată împotriva propriului popor!”

La începutul protestelor, cele trei partide de opoziție au decis ca Svoboda, al patrulea  partid din Ucraina, să controleze și să țină sub asediu clădirile ocupate din Piața Independenței. Una din cele mai importante clădiri ocupate este cea a Primăriei din Kiev.

Svoboda (tradus Libertate) își antrenează membrii pentru acțiuni de gherilă. În fiecare an, Partidul Libertății își duce oamenii în munți și, pe lângă cursurile de ideologie ultra-naționalistă, îi învață și cum să bată sau cum să ia bătaie, cum să ocupe o clădire și cum s-o țină ocupată. „Ne antrenăm și aici, dar cel mai mult vara, în munții Carpați. Tot ce-am învățat în taberele pentru antrenamente m-a ajutat mult în timpul atacului polițiștilor”, spune un pațan pe la vreo 30 de ani, cu ochii mici și fruntea îngustă. Îl cheamă Artem Bondar și face parte din paza clădirii Primăriei.

Intrările în clădirea Primăriei sunt baricadate cu bucăți din mobilă masivă. Locul vibrează ca un mușuroi. Fete și băieți fug pe culoarele placate cu marmură, printre saci de dormit în care stau împachetați oameni care moțăie. Miroase puternic a amoniac.

Ca să ajungi în cea mai mare sală din clădire, acolo unde se țin discursuri, se doarme, se mănâncă și se tratează bolnavii, tre’ să treci de vreo trei puncte de control. Paznicii au antebrațele și gambele înfășurate cu bucăți din izopren ținute-n scoci. Pe cap au căști de război, în mâini țin bâte din lemn.

Sala mare mocnește de tensiune. Toate hidrantele sunt sparte, iar furtunele scoase și lungite spre toate căile de ieșire din clădire. O să tragă cu ele în caz că intră peste ei miliția.

În fundul sălii mari e un pupitru păzit de câțiva oameni îmbrăcați ca militarii. Prin spatele pupitrului, un tânăr castaniu și slăbănog se agită în jurul telefonului pe care-l ține strâns la urechea dreaptă. Peste blugii gri, la dungă, are trase niște genunchiere portocalii, din alea ca pentru sporturile extreme.

Îl cheamă Yuriy Noievyj, are 28 de ani, și e consilier în parlamentul regiunii Kievului. Șefii de la partid l-au pus comandant peste oamenii care apără clădirea Primăriei. E aici din prima zi și spune că nu va elibera clădirea până când Ianukovici nu-și dă demisia.

Principalul motiv pentru care oamenii din Svoboda protestează este „corupția din sistemul guvernat de actuala putere”. Tânărul cu barbă și ochi isteți spune că „oamenilor le este frică de politică și politicieni. Dar, dacă Svoboda vine la putere, vor fi schimbări. Am demonstrat, în trecut, că nouă nu ne pasă de bani sau afaceri necurate.”

Tânărul comandant nu prea e de-acord cu integrarea Ucrainei în UE. „Doar dacă Europa se va întoarce la rădăcinile ei creștine, care sunt departe de liberalismul moral și cultural extrem de astăzi.”

Sute de voluntari îmbrăcați ca-n sala de operație roiesc prin bucătăriile din clădirile ocupate.Măști și halate medicale, bonete pe cap și mănuși sterile. Tineri și bătrâni stau în jurul unor mese peste care feliază mezeluri, șunci, brânzeturi și pâini. Când mesele pentru operațiuni culinare se umplu cu stive de tartine, alți voluntari le încarcă în tăvi din plastic, apoi le plimbă printre oamenii de-afară până se golesc.

Sub sala mare din Primărie, zece tineri împrejmuiesc o masă în bucătăria improvizată la parter. În capăt, un puștan cu obraji pătați de roșu unge cu unt niște felii de pâine, apoi le pasează colegilor care aruncă bucăți de salam și parizer.

Responsabilul cu unsul feliilor are 19 ani și studiază engleza la Universitatea din Kiev. Îl cheamă Ivan și a venit aici cu maică-sa, profesoară universitară și voluntară în aceeași bucătărie. În timpul nopții face voluntariat la bucătăria din Primărie, iar ziua se duce acasă la somn.

Lui Ivan nu-i pasă de cursurile de la care chiulește. Oricum, profesorii i-au spus că n-o să-l pedepsească dacă vine și ajută mișcarea din Maidan. E fericit că răscoala i-a unit pe ucraineni. Mai exact, pe cei din higher și middle class. „Celor din clasele de jos nu prea le pasă de UE și oricum trăiesc sub talpa Rusiei.”

Vede integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană ca pe un compromis necesar. „E singurul mod prin care putem scăpa de ruși. Prea multe legi nu se respectă, iar limba rusă e prea prezentă. La fel și cu istoria (n.r. predată în școli). Ministerul nostru e împotriva eroilor ucraineni. Vreau un guvern ucrainean, cu idei ucrainene.”

Ivan îi acuză pe cei din opoziție că joacă prea timid. „E bine că avem o mișcare pacifistă, dar ar trebui să avem cerințe mai stricte. Ar trebui să ocupăm mai multe clădiri și să le folosim la negocieri.”
Însă tânărul vede rostul politicienilor în toată ecuația. Spune că, după bătaia din 30 noiembrie, oamenii au înțeles că e nevoie de partide. Fără puterea lor de organizare, mișcarea s-ar fi stins de mult.

Zilnic, de dimineața până seara, mașini mari și mici aduc provizii pentru locatarii din Piață.Sunt susținătorii opoziției. Saci cu cartofi, lăzi cu pești, borcane cu zacuscă, conserve și remorci pline cu lemne de foc. Orice e nevoie ca oamenii să nu plece ori să ducă lipsă de ceva.

Mâncarea caldă se gătește afară. Au fost amenajate zeci de mini-bucătării, unde voluntari din toată țara ciopârțesc cărneturi și legume și învârt ca disperații în ceaune, cu linguri mari din lemn. Printre sutele de corturi ancorate între dale de ciment, cazanele pline cu zemuri aburesc și împrăștie mirosuri de cantină pe-o distanță de câțiva kilometri. Sute de oameni, protestatari, trecători, dârdâitori de frig, stau la cozi în fața cazanelor pentru un blid cu mâncare caldă.

Lângă un ceaun gigant cu flăcări sub fund, un tip cu freză techno stă crăcănat, c-o scândură între picioare, și curăță niște cartofi înghețați. Îl cheamă Nazar și a venit aici de la începutul protestului. „Pentru că doar Uniunea Europeană îmi poate da un viitor mai bun.” Acum e șomer, dar ultimul job l-a avut într-o corporație. Îi convenea de minune pentru că-și făcea rost ușor de vize. A călătorit pe la o grămadă de festivaluri de muzică de prin Vest. Acum nu mai poate pleca. E greu să obții viză dacă n-ai un loc de muncă stabil.

Nazar e hotărât să demonstreze europenilor că Ucraina e pregătită să intre în Uniune. Apără mișcarea din Piață de gurile rele și spune că toți ucrainenii, atât cei pro, cât și cei contra, trebuie să vină în Maidan, să vadă atmosfera, apoi să-și facă singuri o părere despre protest. „Majoritatea protestatarilor au între 30 și 40 de ani și sunt părinți de copii mici – iar ăsta e cel mai bun motiv să vină aici. Protestează împotriva trecutului lor și pentru viitorul copiilor lor.”

N-are nimic cu rușii, dar spune despre ei că-s plini de prejudecăți și au „ambiții imperialiste stupide”. Îl dă drept exemplu pe frate-su, care locuiește în Crimea, peninsula unde majoritatea oamenilor sunt pro-ruși și susținători ai președintelui Yanukovych. „Ascultă muzică rusească, e plin de stereotipuri și nici nu vrea să audă de Uniunea Europeană.”

Nu-i prea convin politicienii din opoziție, dar e dispus să le dea o șansă. Oricum, dacă fac la fel ca cei de la putere, se va întoarce în Piață. „Mă aștept de la ei să facă mai multe pentru poporul ucrainean și drepturile omului decât pentru oligarhi.”

Deasupra Pieței Independenței, o clădire impunătoare scoate capul de pe creasta unui deal. Intrările principale sunt închise, iar de undeva din lateralul clădirii iese un fum gros. Câteva zeci de oameni stau la coadă, în fața unei mașinării care arată ca un cazan cu roți de cauciuc. Un bucătar învârte în tocana care fierbe deasupra, în timp ce asistentul aruncă lemne în focul din interiorul cuptorului mobil. Oamenii primesc farfurii cu mâncare, apoi se retrag pe intrarea de serviciu a clădirii grandioase.

Aici e Casa Culturii și a Artelor. Clădirea nu e baricadată. A fost închiriată acum câțiva ani de Oleh Tyahnybok, șeful partidului Svoboda. Plătește un euro pe an. Organizează cursuri și spectacole cu dansuri tradiționale pentru copii. Acum, clădirea e pusă la dispoziția protestatarilor.

La parter sunt amenajate două birouri unde poți merge să-ți faci legitimație de presă și te poți înscrie pe listele pentru transport gratuit.

Zilnic, autobuze cu protestatari vin și pleacă din Kiev. Sunt plătite de politicieni. Îți treci numele și numărul de telefon pe listă, apoi te sună cineva și-ți  spune de unde și când se pleacă. Fata care se ocupă de listele cu navetiști povestește că în centrul fiecărui orășel din Ucraina e un cort unde te poți înscrie ca să fii adus gratis în Kiev.

Holurile Palatului Artelor sunt reci și întunecoase, iar peste piesele de mobilă imperială au pus celofane, ca să le protejeze. În camerele mari, ca de spectacol, oamenii vin să doarmă pe parchetul masiv. Li se dau de la intrare saci de dormit și izopren. Pe ușa fiecărei camere e scris numele orașului sau a regiunii de unde-s aduși oamenii și numărul de telefon al celui responsabil cu transportul prin țară. Undeva, pe lângă o bucătărie amenajată la intrare, studenții Seminarului Teologic din Lviv au tras niște pânze peste un colț al holului și au transformat cei 3 metri pătrați în capelă pentru rugăciuni.

Zeci de preoți ortodocși și studenți la Teologie păzesc baricade și dau binecuvântări. Patriarhia Ortodoxă din Kiev susține, încă de la început, mișcarea Euro Maidan. În timpul primelor ciocniri dintre protestatari și polițiști, preoții i-au lăsat pe oameni să se adăpostească într-una din mănăstirile din apropierea Pieței Independenței, ca să nu fie prinși și arestați de miliție.

Mulți dintre preoți sunt voluntari la bucătării, pe baricade sau la punctele de control, iar când se lasă cu bătaie se pun între polițiști și protestatari, își scot crucile din aur și încep să se roage și să facă apel la pace. Câțiva preoți au amenajat corturi în Piață, unde oamenii pot veni să se spovedească, să fie unși cu mir ori să primească sfaturi duhovnicești.

O scenă mare a fost pusă de politicieni chiar în mijlocul Pieței. În spatele scenei, muzicieni, politicieni, militari, activiști și preoți așteaptă la coadă. Vor să urce și să-și spună supărările, ori să cânte imnul național la microfon. Când se cântă imnul, Maidanul încremenește. Oamenii se opresc din ce fac, își duc mâinile drepte la inimi și cântă în cor.

Prin mijlocul mulțimii cântărețe, preotul Pavlo ține strâns o cruce cu mâna dreaptă, iar cu stânga fredonează imnul la celular. După ce termină cântarea, își face câteva cruci mari cât el și reia discuția cu prietenul de la telefon. Pavlo n-are mai mult de 35 de ani și vine zilnic în Maidan. Din când în când, își ia inima-n dinți și urcă pe scena mare să mai strige la microfon câte-un „Slava Isusu Khrystu!”

Părintele Pavlo are glas și trăsături bonome și nu-și încruntă ochii nici măcar atunci când îl critică pe „maleficul” președinte Ianukovici, care „minte și e sursa tuturor relelor din Ucraina.” Spune că Satana i-a luat mințile și i-a orbit judecata. Nici despre opoziție nu are o părere prea bună. Îi compară pe liderii celor trei partide cu personajele dintr-o poveste sovietică pentru copii, „Racul, lebăda și știuca”, unde toate cele trei animale încearcă să mute un sac cu grâu, însă fiecare trage în direcții diferite.

Sacul rămâne pe loc, la fel ca revoluția. „Opoziția e prea pasivă. Puteam face o revoluție adevărată până acum, dar nimic nu s-a întâmplat”. Implicarea Bisericii în mișcarea din Maidan i se pare absolut firească. „Biserica este conștiință”, iar conștiința nu poate fi separată de corpul omenesc. „De aceea e necesar să vin aici și să mă rog alături de poporul meu.”

Alături de vindecătorii de suflete, sute de medici și studenți la Universitățile de Medicină au venit să sprijine mișcarea. Îi poți vedea plimbându-se, câte doi-trei, prin Piață, de dimineață până noaptea. Poartă veste albe din nailon, cu cruci roșii pe piept și căști de constructori pe cap. Fiecare cară câte o cutie cu mâner, cât o trusă de scule, plină cu medicamente de tot felul. Paracetamol, aspirină, siropuri de tuse, calmante, bandaje și unguente pentru oprit sângerarea.

Găsești puncte de prim ajutor la fiecare câteva zeci de metri și toate clădirile ocupate au amenajate câte un mini-spital. Într-una din clădiri au adus și o masă pentru operații.

Două femei care arată ca voluntarii de la Crucea Roșie se plimbă relaxate printre războinicii care apără una din baricade. Sorb ceai din paharele din plastic, vorbesc și zâmbesc tot timpul. Una dintre ele cară un aparat de fotografiat pe umăr. O cheamă Natalia, e medic și are un cabinet particular în Vestul Ucrainei unde face terapie cu laser. Acum cinci zile, s-a decis să-l închidă și să vină pe Maidan. „Nu puteam să mai stau deoparte. Inima mea era deja aici.”

A călătorit mult prin Vestul Europei și visează la stilul de viață de-acolo. „E vorba de libertate. Ucraina e plină de mafie, iar taxele sunt mult prea mari.” Nu-i pasă prea mult de cine o să vină la putere, atât timp cât Ucraina va intra în Uniunea Europeană. Dar parcă totuși i-ar plăcea ca Iulia Timoschenko să fie președintă. „Pentru că e deșteaptă și puternică.”

În timp ce pro-europenii și partidele de opoziție organizează cel mai mare protest din ultimul deceniu, la doar câteva străduțe de Maidan, în fața Guvernului, partidul președintelui Ianukovici a adus vreo zece mii de oameni în contra-protest. I-a îmbrăcat cu veste albastre, le-a dat steaguri și le-a construit o scenă de două ori mai mare decât cea a opoziției. Cordoane de câteva sute de milițieni echipați de scandal protejează locul unde se dansează pe muzică rusească veche și se bea pe-ascuns votkă ieftină.

Spre deosebire de oamenii de pe Maidan, cei aduși de putere sunt posomorâți. Stau cu fețele în pământ, în timp ce pe scenă câțiva condamnă protestul ilegal din tabăra adversă. Ca să ajungi să vorbești cu politicienii care se perindă prin spatele scenei, tre’ să dai din mâini și din picioare până ți se usucă gura. Nimeni nu știe o boabă de engleză.

Cu ajutorul unei jurnaliste care se plimba cu un cameraman prin fața scenei, am reușit să-mi fac legitimație de presă pro-putere și să vorbesc cu unul din parlamentarii președintelui Ianukovici.

Lukyanov Vladislav Valentinovich e cărunt și are niște ochi albaștri care-i fug în toate părțile după răspunsuri corecte. E singurul dintre politicienii de-aici care știe engleză, dar nu renunță la translator. Vorbește repede. „Maidanul face rău economiei ucrainene. Liderii opoziție vor puterea. La ei a început deja campania electorală. Noi ținem cu Ucraina! Liderii opoziției țin cu reprezentanții UE!”

Despre semnarea tratatului cu Uniunea Europeană spune că nu e în interes național, deși UE e o piață importantă. Interesele Ucrainei sunt îndreptate spre Uniune, dar, în același timp, peste 30% din exporturile țării se duc în Rusia. Țara nu-și permite să renunțe la ele.

Politicianul zice c-a fost în Maidan și a discutat cu oamenii de-acolo. „După 10-15 minute de vorbit cu ei, toți au spus că vor vota cu partidul nostru”, spune pro-rusul în timp ce ridică gulerele gecii cu gesturi sprintene.

Baricadele împart Ucraina în două. Protestul pro-european nu aduce nimic bun societății. În orice caz, „îi respect pe cei din Maidan, dar noi suntem o țară de 46 de milioane și ei sunt o foarte mică parte din Ucraina. Iar noi, politicienii, suntem responsabili pentru toți!”

De câteva zile, pacea din EuroMaidan s-a sfârșit. După ce Rusia a împrumutat Ucraina cu 15 miliarde de dolari și a scăzut la jumate prețul cu care îi vindea gaze naturale, parlamentarii ucraineni au votat un set de legi anti-proteste care transformă țara într-un stat polițienesc.

Noile legi condamnă cu închisoarea aproape orice inițiativă de protest anti-guvernamental. Zilnic au loc lupte între protestatari și polițiștii care încearcă să evacueze Piața. Până acum, cinci oameni au murit în timpul confruntărilor, iar alte câteva sute au fost răniți grav.

reporter: Radu Ciorniciuc

sursa: casajurnalistului.ro