Cum s-a folosit Plahotniuc de Usatîi pentru a-şi asigura guvernarea după 30 noiembrie, de Alex Cozer

Imagine implicită

Plaha si UsataiAşadar, aventurierul Renato Usatîi a fost exclus din cursa electorală. Acest lucru s-a întâmplat însă cu doar 3 zile înainte de ziua alegerilor, iar felul în care a fost eliminat din joc ne demonstrează încă o dată că în Republica Moldova noţiunea de justiţie are un cu totul alt sens decât în lumea civilizată. 

Eu nu pun la îndoială faptul că Usatîi şi-a făcut toată campania electorală, şi nu doar campania, cu bani ruseşti. A recunoscut-o chiar el, la o emisiune la Pro TV, când a spus că a adus 10 milioane de lei din Rusia. Usatîi e un personaj care, dacă ar fi existat justiţie în această ţară, probabil nici nu ar fi ajuns într-o campanie electorală, darămite să se afle în cursă până cu 3 zile înainte de alegeri.

Acest lucru s-a întâmplat însă pentru că Plahotniuc a avut nevoie de Usatîi. S-a folosit de el, iar apoi l-a eliminat.

Usatîi, bâtă împotriva lui Filat şi cea mai convenabilă opoziţie

În 10 luni de zile, de când Usatîi face politică, toate acţiunile sale i-au convenit de minune lui Plahotniuc.

În primul rând, Usatîi l-a atacat doar pe Filat. Şi a făcut-o într-un mod extrem de dur, murdar chiar. Niciodată însă, până astăzi, când a aflat decizia Curţii de Apel, Usatîi nu a spus nimic de Plahotniuc. N-a făcut-o pentru că-i era imposibil să existe prea mult dacă intra într-un război şi cu Plahotniuc.

Practic atacându-l doar pe Filat, Usatîi şi-a asigurat protecţia, chiar promovarea lui Plahotniuc, care la un moment dat i-a şi pus la dispoziţie una dintre televiziunile sale, pentru ca tânărul aventurier să se dea în spectacol.

În al doilea rând, Usatîi a fost opoziţia perfectă. Şi nu doar pentru Plahotniuc, ci chiar şi pentru Filat. Nemulţumirea faţă de guvernare din ultimii 5 ani a căpătat cote uriaşe în rândurile populaţiei. Ea trebuia undeva canalizată.

Desigur, nimănui nu-i convenea ca nemulţumirea să meargă spre PCRM. Un PCRM puternic, care îşi putea asigura cel puţin 51 de mandate în viitorul Parlament, devenea incontrolabil.

Pe de altă parte, nici alte partide, cu lideri şi membri curaţi, nu puteau fi lăsate să crească şi să reprezinte o ameninţare reală pentru mafia de la guvernare. Plahotniuc şi Filat aveau nevoie de un om în opoziţie la fel ca ei. Pentru a induce astfel ideea că nimeni mai bun în ţara asta nu e.

Usatîi, sperietoarea antieuropeană

Aşa că a fost inventat Usatîi. Care peste noapte în sondajele lui Plahotniuc era creditat cu 10-15%, devenind o certitudine pentru viitorul Parlament. Deşi acele sondaje păreau absurde, întrucât Usatîi nici nu avea un partid, el apărând ba cu PPR, ba cu Parus, ba cu Patria. Nu conta că Usatîi nici nu anunţase că a preluat Patria în momentul realizării sondajelor, că la prezentarea rezultatelor acestora el apărea deja cu 14%.

Apoi a început toată isterizarea cu pericolul rusesc. În baza sondajelor, trompetele lui Plahotniuc au făcut o adevărată campanie naţională, de a ieşi la vot, pentru a nu admite preluarea puterii de „forţele proruse”.

De aici şi toată istoria cu partidele cu şanse, care ar fi doar PLDM, PD şi poate PL. Cu îndemnurile de a nu „irosi” voturile cu alte partide sau independenţi, că ele se vor „duce la Usatîi şi Dodon”.

Ca până la urmă să-l „rezolve” pe Usatîi în câteva ore… L-a rezolvat pentru că putea deveni incontrolabil o dată ajuns în Parlament. Lucru pe care Plahotniuc nu şi-l putea permite.

Cel mai mult mă doare în tot acest scenariu uşurinţa cu care, din nou, acest popor înrobit, care locuieşte în cea mai săracă ţară din Europa, în ţara cu cea mai coruptă justiţie din lume, a fost prostit în cel mai josnic hal.

Sursa: independent.md