Cum se protestează pe afară? – 191 de avocați din Baroul Meaux „morți” în Palatul de Justiție
Toate ședințele au fost astfel amânate ca urmare a gestului avocaților din Baroul Meaux.
Această acțiune a fost însoțită de o zi de grevă, miercuri, 21 martie, pentru a denunța reforma propusă de justiție. Decanul baroului, Marie-Christine Wienhofer, a declarat că: „Acest proiect creează o diversiune masivă a litigiilor zilnice, cum ar fi cele privind dreptul familiei sau al pensiilor”.
Proiectul de reformă, ce va fi prezentat Consiliului de Miniștri pe data de 18 aprilie, permite în special crearea unor platforme private de mediere online.
„Se creează o justiție fără judecători. Acesta nu este un serviciu industrial sau comercial. Această privatizare va ține persoana departe de justiție”, a mai susținut decanul Baroului Meaux.
Crearea acestor platforme online va reduce volumul de muncă al magistraților și va accelera procedurile, ceea ce pare a fi o problemă pentru lumea avocaților: „Nu este posibil așa ceva pentru cetățeni. Locul nostru este să fim alături de justițiabili. Fiecare persoană trebuie să-și găsească judecătorul”.
Greva avocaților a fost susținută atât de către cei 191 de avocați înregistrați la Baroul Meaux, cât și de către judecători, care au amânat toate audierile.
Se pare că greva acestora s-ar putea prelungi, potrivit actu.fr.
Sursa.avocatura.com