Cum va fi distrus sistemul bancar din Moldova? de Gheorghe COSTANDACHI
Mirosul criminal al tranzacțiilor
Banca Națională a Moldovei continuă practica sa de complicitate la tranzacții cu amprentă criminală. Pachetul de legi, asupra cărora guvernul și-a asumat responsabilitatea în vara acestui an, a intrat în vigoare. Acest pachet de legi include și unele modificări la legislația ce reglementează transparența pe piața bancară.
Astfel, BNM era obligată sa divulge toți proprietarii tuturor băncilor comerciale. BNM tace. BNM promovează și facilitează în continuare tranzacțiile dubioase și pline de mister.
Tranzacția privind procurarea Unibank, de către BEM, va pune cruce definitiv pe perspectiva BEM, iar activitatea acesteia ar putea fi afectată dezastruos și ireversibil. Plus la aceasta, foarte ferm dezmint orice afirmație, precum că Federația Rusă are ca scop-țintă nobilă investiții în piața bancară din Moldova, pentru a acorda suport palpabil în dezvolta mediului de afaceri.
Scopul real al Federației Ruse este, ca prin dimensiunea financiar-bancară să pună pe butuci tot sistemul monetar-bancar din Republica Moldova. Mai jos voi descrie realitatea tranzacției de procurarea a Unibank de către BEM. Însă până atunci, trebuie să clarificăm unele aspecte despre intențiile reale ale Federației Ruse, politicii ei asupra economiei Moldovei și sistemului bancar. Pe lângă faptul că Rusia blochează pe toate căile economia Moldovei, mai exercită presiuni indirecte pentru ca aceasta să degradeze și mai mult. Moldova din punct de vedere al intereselor economice, financiare și investiționale nu reprezintă pentru Rusia nici un interes. În realitate Moldova este foarte vulnerabilă la compartimentul exporturi și segmentul financiar din partea Rusiei. Interesul Rusiei constă în declanșarea unei crize financiare de proporții ca mai apoi, mai mulți ani, Moldova să nu-și poată reveni. Respectiv prin aceste instrumente Rusia va aștepta provocarea unor nemulțumiri în masă pentru a declara că vectorul european aduce numai sărăcie Moldovei. În așa fel, prin dimensiunea financiar-economică, Rusia va traversa spre aplicarea presiunilor politice asupra Moldovei, ceea ce nu a reușit cu Ucraina.
Este foarte simplu de înțeles că capitalul rusesc apare nu numai la Unibank și BEM, ci practic în majoritatea societăților de asigurări, companii financiare și bănci comerciale din Moldova.
Tranzacția de procurare a Unibank este doar numai un început de declanșare a crizei financiare de proporții.
Unul din instrumentele de declanșare a crizei poate fi cursul de schimb al leului. Acesta poate fi provocat de către capitalul rusesc spre devalorizarea leului, fapt ce ar provoca panică în rândurile populației spre cumpărarea masivă a dolarului și euro.
Însăși repercusiunea tranzacției de cumpărare a Unibank se bazează pe efectul de multiplicare a efectelor. BEM nu dispune de mijloacele necesare pentru a efectua această tranzacție și va purcede la împrumuturi. Aceste împrumuturi vor crea dificultăți asupra lichidităților BEM. Orice dificultate de așa gen provoacă scoaterea banilor din depozitele economiilor populației pentru a fi convertite în dolari și alte monede străine. La un moment, BEM ar putea să nu-și mai poată acoperi obligațiunile financiare față de clienții săi. Prin urmare, aceasta va forma un deficit de monedă străină pe piața valutară ceea cea ar forma un curs exagerat de devalorizare a leului.
Banca Națională are toate instrumentele de a interveni în această situație și a interzice realizarea unei așa tranzacții. Însă aceasta nu se va întâmpla, deoarece banii sunt mai dulci, iar ce va urma după aceasta pe Drăguțanu nu-l interesează, fie măcar potopul.
Cum va fi pusă BEM pe butuci?
Trecutul băncii Unibank de la momentul fondării ei a devenit un mister. Acest mister s-a întunecat și mai mult în anul 2012, când datorită inacțiunilor guvernatorului Băncii Naționale, dl Drăguțanu, a fost subminat și cutremurat tot sistemul financiar-bancar din Moldova. Atunci s-a confirmat faptul că dumnealui este pus în această funcție pentru a acorda servicii de ocrotire a unor persoane dubioase, de deposedare a unor proprietari ale unor bănci comerciale și societăți pe asigurări, inclusiv pentru acordarea serviciilor de complicitate la criminalizarea pieței financiare și bancare.
Exact ca la 17 august, 2012, Banca Națională, în afacerea de acaparare a BC Unibank de către BEM, se face ca ”mortul în popușoi”. Acum BNM acționează în aceiași manieră, numai că pe alte frecvențe.
Această tranzacție provoacă un adevărat flux de contradicții.
Nu este clar din punct de vedere teoretic, dar și la modul practic cum ar putea crește prețul de piață a acțiunilor BEM, în condițiile, când această tranzacție este una doar de cumpărare a pachetului de sută la sută a acțiunilor Unibank.
A fost o înțelegere preventivă? Cum BNM poate accepta o așa tranzacție, în care nu este cunoscută situația, dar și soarta celorlalți acționari ai Unibank, dacă aceștia există și nu e doar numai un singur acționar.
Alte surse afirmă, faptul că cele 22 de pachete de acțiuni ale Unibank, care au fost vândute la 17 august 2012, au fost cumpărate de mai multe persoane afiliate sau controlate de o singură persoană.
În conformitate cu legislația ce reglementează funcționarea instituțiilor bancare, este strict interzis ca o singură persoană să controleze mai mult de 33,33% dintr-o instituție bancară, inclusiv prin toate persoanele fizice și juridice afiliate.
În concluzie, putem presupune că tot misterul asupra tranzacției din 17 august 2012 de la Unibank, cu cele 22 de pachete de acțiuni, astăzi este pe calea de a fi legalizat, iar proprietarul de facto al Unibank își va putea recupera investiția făcută în anul 2012 cu un surplus mare de profit.
Este foarte simplu de înțeles că declarațiile lui Șor, vin după ce BNM a dezvăluit misterul tranzacției de la BEM cu Unibank. În acest sens, apar mai multe semne de întrebări. Ilan Șor declară că prețul acțiunilor Unibank vor fi formate la Bursa de Valori. Dat fiind faptul că despre aceasta nu mai vorbește nimeni, putem presupune cu precizie de 99% că prețul deja este format în culise.
Prețul acțiunilor Unibank la data de 17 august 2012, când foștii proprietari au fost deposedați de acțiuni, era de 387,0 lei. Astăzi, prețul real al acțiunilor acestei bănci nu poate fi determinat. Însă, analizând situația acestei bănci, putem presupune că prețul unei acțiuni astăzi este unul mult sub prețul de 387,0 lei.
Interesul mare a celui ce deține controlul asupra BEM, de a procura Unibank, confirmă sută la sută afirmațiile despre faptul că una și aceiași persoană deține controlul asupra Unibank. Văzând că situația de la Unibank lunecă spre prăpastie, cel care controlează Unibank, având instrumentul BEM în mâinile sale, a decis să-și răscumpere capitalul investit în Unibank, în anul 2012. Astfel vor fi utilizate mijloacele BEM pentru ca cineva să-și salveze propriul capital.
Ce va urma este greu de spus.
Această tranzacție ar putea să înrăutățească situația ambelor acestor bănci. De ce? Deoarece, odată recuperându-și capitalul investit în Unibank, persoana misterioasă își va exporta capitalul obținut peste hotare, sau îl va investi în alte active, presupun nu în Moldova.
Există încă un aspect foarte important legat de această tranzacție. Prețul real al acțiunilor Unibank astăzi este mult mai jos, decât cel de la 17 august 2012. Prin urmare, cel care a pornit această tranzacție, el e și proprietarul real pe care BNM nu vrea să-l facă public. El își dorește să câștige un venit mai mare, decât banii investiți în anul 2012, la momentul procurării celor 22 de pachete de acțiuni ale Unibank.
În așa fel, ne putem aștepta la o umflare artificială a prețului unei acțiuni de la 387,0 lei la 430,0-450,0 lei.
Toată povara de procurare a BC Unibank va fi aruncată pe umerele Băncii de Economii. Aceasta înseamnă că BEM iar va deveni un colac de salvare a unor capitaluri compromise prin expunerea sa unui risc major, poate chiar și cu prețul unei insolvabilități.
Să ne amintim cazul cu Investprivatbank, când cazul a fost instrumentat de Igor Dodo, pe atunci ministru al economiei, BEM a fost expusă unor amenințări, care au format și situația din vara anului 2012.
BNM declară cu tam-tam că tranzacția de procurare a Unibank nu va afecta că cota statului în BEM. Drăguțanu se declară mândru că nu va fi o tranzacție de fuzionare. Însă nu spune nimic despre consecințele unei așa tranzacții (menționate și la început). Este corect că în tranzacția de procurare a Unibank, pachetele acționarilor nu-și vor modifica ponderea (cotele). Însă, este evident că se va schimba situația la BEM, în așa fel, încât cotele deținute de către proprietari nu le vor mai fi de folos.
Dacă această tranzacție era de fuzionare, atunci într-adevăr cotele proprietarilor puteau fi modificate, inclusiv ale statului.
Respectiv, această tranzacție presupune recuperarea unor investiții, care actual sunt expuse unor riscuri imprevizibile, în special care pot fi asumate de cel care a cumpărat Unibank la 17 august 2012. Aceste fapt este încă o dovadă asupra faptului că tranzacția de cumpărare a Unibank, de către BEM, are la bază doar recuperarea investiției de la 17 august 2012.
Veriga Dodon-Șor
Alt moment important este faptul că unul din proprietarii Unibank este Viorel Melnic. Acesta a deținut funcția de viceministru al economiei pe timpul guvernării comuniste, șef al serviciului vamal. În prezent acesta deține funcția de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor și președintele Consiliului de Administrație al Unibank. El este și cumătrul lui Igor Dodon, fost ministrul al economiei.
Viorel Melnic toată viața sa a activat la stat. Din unele surse de informații acesta deține un număr de 65 001 acțiuni la Unibank. Valoarea de cumpărare a lor constituie 25 155 387,0 lei la data de 17 august 2012. Este foarte important de întrebat acest individ, de unde a luat bani, pentru procurarea acestor acțiuni la Unibank, dacă toată viața a primit salariu, doar de bugetul de stat.
În așa fel se demonstrează că picioarele reale ale tranzacției de procurare a BC Unibank cresc nu numai de la Ilan Șor ci și de la Igor Dodon. După cum se cunoaște atât Șor cât și Dodon sunt reprezentanții politico-financiari ai Federației Rusa la Chișinău.
Viorel Melnic exponentul economico-politic a lui Dodon are conexiuni cu rețeaua de firme lui Șor Duty-free, cu alte rețele de companii de import export, care au căpătat o dezvoltare exponențială în timpul aflării li Viorel Melnic la funcția de șef al vămilor moldovenești.
În presa moldovenească apăruse întrebarea de unde va lua BEM bani pentru procurarea Unibank. Dacă ne amintim cum a fost cumpărat un pachet de acțiuni foarte important de la BEM, în vara anului 2013, de către o firmă din Moscova cu doar 2000 de ruble rusești (50 EUR) în fondul statutar, atunci răspunsul este evident.
Toate acțiunile care se întreprind în prezent de către BEM în complicitate cu Banca Națională a Moldovei pentru a duce la capăt tranzacția de procurare a Unibank, duc spre a face din Banca de Economii – Țap Ispășitor.
Mai mult BEM va recurge la credite de la companiile financiare rusești, ca mai apoi să nu le poată rambursa.
Respectiv aceasta va duce la lichidarea celei mai importante bănci comerciale din Moldova. Cu celelalte bănci don Moldova, Rusia se va clarifica mult mai ușor, deoarece ele sunt expuse riscului mai mult ca BEM. BEM mai are și suportul statului, însă prin schema dezvăluită, ar putea di distrusă ireversibil.
sursa: costandachi.eu