Curajul de a fi Liber, de Marius Dorin Lulea
Manifestaţia desfăşurată ieri după amiaza a adunat persoane care cu adevărat contează.
Indiferent de număr tinerii prezenţi în PMAN, tinerii au arătat că au Curajul de a fi Liberi.
Nu putem spune acelaşi lucru despre mercenarii coaliţiei autointitulată pro-europeană, care nu fac decât să susţină un stat incapabil de a-şi asigura atributele fundamentale fără sprijin extern, un stat care a reuşit să determine un exod fără precedent a majorităţii populaţiei apte de muncă în spaţiul european şi al Federaţiei Ruse.
Cei 200 de ani de ocupaţia totalitară rusească şi-au pus amprenta asupra modului de a gândi a întregii societăţi, fără o minimă experienţă democratică, dar cu pretendenţi de specialişti precum Marian Lupu, care afirmă răspicat că soluţiile Uniunii Europene nu sunt cele corecte şi este nevoie a se realiza o comisie proprie care să stabilească măsurile necesare a fi luate pentru a se institui statul de drept. Adică face MAFIA o comisie cu regulile şi paşii necesari a fi urmaţi pentru a face o Justiţie Independentă.
Este trist când te uiţi pe malul estic al Prutului şi vezi cum trei milioane din semenii tăi nu au puterea dar nici dreptul de a se apăra.
Republica Moldova are nevoie de justiţie mai mult decât oricând.
În al doilea rând, problema justiţiei trebuie abordată frontal. Este nevoie de un nou instrument, creat special pentru Republica Moldova, aşa cum MCV a fost croit pentru nevoile României şi Bulgariei în 2006. Domeniile monitorizate de MCV pot fi replicate şi în cazul Republicii Moldova, cu adăugarea unora noi, în funcţie de discuţiile cu oficialii moldoveni şi de evaluarea stadiului actual al sistemului complex pe care îl denumim « stat de drept ». Este în interesul UE să se extindă în Republica Moldova pentru a arăta că un stat aflat multă vreme într-o poziţie ambiguă, gravitând între Moscova şi Bruxelles, poate avansa în direcţia europeană fără echivoc. Este interesul Republicii Moldova de a se integra în UE, aceasta fiind singura opţiune dotată cu mecanisme clare şi rezultate previzibile dacă se urmează un anumit curs al reformelor. Acest interes comun trebuie înţeles deopotrivă la Chişinău şi la Bruxelles. Important este nu ce partide sau lideri se află la putere în Republica Moldova, ci ce program politic îşi asumă.Citeste mai mult: adev.ro/nir122
Într-un articol publicat în adevarul.ro, analistul şi omul politic Petru Carp analizează în modul cel mai corect şi obiectiv situaţia de la Chişinău, subliniind necesitatea unui mecanism de monitorizare pe justiţie, aşa cum şi România a avut.
“În al doilea rând, problema justiţiei trebuie abordată frontal. Este nevoie de un nou instrument, creat special pentru Republica Moldova, aşa cum MCV a fost croit pentru nevoile României şi Bulgariei în 2006. Domeniile monitorizate de MCV pot fi replicate şi în cazul Republicii Moldova, cu adăugarea unora noi, în funcţie de discuţiile cu oficialii moldoveni şi de evaluarea stadiului actual al sistemului complex pe care îl denumim « stat de drept ». Este în interesul UE să se extindă în Republica Moldova pentru a arăta că un stat aflat multă vreme într-o poziţie ambiguă, gravitând între Moscova şi Bruxelles, poate avansa în direcţia europeană fără echivoc. Este interesul Republicii Moldova de a se integra în UE, aceasta fiind singura opţiune dotată cu mecanisme clare şi rezultate previzibile dacă se urmează un anumit curs al reformelor. Acest interes comun trebuie înţeles deopotrivă la Chişinău şi la Bruxelles. Important este nu ce partide sau lideri se află la putere în Republica Moldova, ci ce program politic îşi asumă.” scrie Petru Carp în analiza sa.
Analistul Dan Dungaciu a fost şi mai radical în ziare.com : Rusia a obtinuţ o primă victorie post-electorală la Chişinău. România nu-şi poate repeta greşeală.
“Raspunsul simplu este: refuzul PLDM si PD sa accepte acordul pe care cele trei partide l-au discutat si acceptat in fata reprezentantilor partenerilor europeni (PPE, ALDE si PES) veniti la Chisinau.
In timpul discutiilor s-a convenit asupra unor conditii pe care la momentul respectiv toti si le-au asumat. Ulterior, au inceput sa apara nuantele si “notele de subsol”. Acestea tin in principal de un element care e hartia de turnesol, respectiv procuror general din UE si o misiune europeana pentru reformarea Justitiei pentru Republica Moldova.
Acesta a fost testul european pe care nu toti l-au trecut. PD si PLDM nu au cedat, nu isi pot asuma o asemenea cerinta, pe care, cu jumatate de gura, au acceptat-o in fata europenilor, dar pe care nu indraznesc sa o duca la indeplinire. In pofida asigurarilor ritoase din campania electorala, s-au aliat cu comunistii. Caci despre asta e vorba.
Miza cu siguranta este una care tine de “scheletele din dulap” pe care aceste doua partide le au, in sensul ca ele au fost la guvernare in vremea in care s-a vandut Banca de Economii (despre care Ambasadorul Germaniei la Chisinau spunea ca nemtii ar fi iesit in strada daca se intampla asa ceva in Germania!), cand s-a vandut aeroportul si sunt o sumedenie de asemenea lucruri care nu sunt clarificate. Cerintele europenilor au transmis un mesaj clar: lupta impotriva coruptiei in R. Moldova devine un alt fel de “criteriu politic” in parcursul european al Chisinaului. Atat cat va mai fi acesta.”
Sursa:vox.publika.md