Curtea Constituțională modifică procedura de alegere a președintelui: Șeful statului va fi ales de popor

Imagine implicită

curtea constitutionala mdProcedura de alegere a președintelui în Parlament a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova, iar următorul președinte urmează a fi ales de către popor.

O hotărâre în acest sens a fost dată citirii vineri, de către Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale, ca urmare a unei sesizări depuse de către deputații PLDM.
Înalta Curte a decis că modificările constituționale efectuate în anul 2000, când s-a modificat procedura de alegere a președintelui sunt neconstituționale, stabilind modificarea articolului 78 din Leagea Supremă. Astfel, președintele urmează a fi ales prin vot universal, de către întreg poporul.

Judecătorii Curții au decis astfel să modifice articolul 78 din Constituție, care la primul alineat va prevedea că „președintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, secret și liber exprimat”.

Astfel, următorul președinte trebuie să aibă minimum 40 de ani și să întrunească cel puțin 50% plus unu din voturi.
De asemenea, s-a modificat articolul 89, alineat 1, care prevedere suspendarea președintelui din funcție. Astfel, președintele poate fi suspendat prin votul a 2/3 din parlamentari, iar în decurs de 30 de zile poate fi organizat un referendum de demitere a șefului statului.

Curtea și-a motivat decizia prin faptul că actuala procedură de alege a președintelui este o „sursă de criză constituțională”, întrucât poate servi ca bază de dizolvare în mod repetat a Parlamentului, ceea ce s-a și întâmplat în ultimii ani.
Este de menționat că în această perioadă Platforma Demnitate și Adevăr colectează semnături în vederea demarării unui referendum în cadrul căruia să fie efectuate practic aceleași modificări la capitolul alegerea și demiterea președintelui.

Sursa:independennt.md