D-ale audiovizualului (6), de Vasile Năstase
Episodul de astăzi al serialului nostru despre ilegalitățile din audiovizualul moldovenesc, condus de valeții lui Plahotniuc, ar fi trebuit intitulat DEZMĂȚUL. Deși am sesizat instituțiile abilitate ale statului – CCA și CEC -, deși tromboanele oligarhului au fost anunțate că există asemenea demersuri din partea societății civile, ilegalitățile radiodifuzorilor lui Plahotniuc nu contenesc, dimpotrivă, au atins cote atît de alarmante, încît putem vorbi deja de un dezmăț fără precedent în istoria acestui stat!
Astfel, putem constata, și vom dovedi în continuare acest lucru, că presa oligarhică nu se teme de nimeni și de nimic, este antrenată direct în campania electorală în favoarea exclusivă a Partidului Democrat, sfidează și încalcă legea în permanență, fiind conștientă de abuzul și desfrîul la care se dedă! Cine s-a înarmat cu medicamente antivomă și privește, în special, Prime tv, va observa cu mirare că de pe ecranul televizorului nu dispar nici ziua nici noaptea Lupu, Candu, Plahotniuc, Stratan, Corman, Lazăr, Filip, Sîrbu, Diacov, etc., etc., fiind antrenați în campanie electorală în defavoarea celorlalte formațiuni politice înregistrate în scrutin. Nu avem, la ora cînd scriem aceste rânduri, nicio reacție adecvată din partea adresanților precedentei sesizări, printre care CCA, CEC, partide politice, instituții nonguvernamentale de media…
Să urmărim, în continuare, cum trustul mogulului Plahotniuc, călăul TVR1, sfidează legea și continuă să facă propagandă și agitație în beneficiul acestuia și al partidului de esență criminală pe care-l finanțează copios!
Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului,
În atenţia: Delegației Uniunii Europene, Consiliului Europei, Misiunii OSCE în Moldova
Ambasadei SUA, Ambasadei Germaniei,
Partidului Popular Creştin Democrat, Partidului Politic „Partidul Forţa Poporului”, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Politic „Partidul Liberal Reformator”, Partidului Politic „Partidul Comunist Reformator din Moldova”, Partidului Politic Mişcarea Populară Antimafie, Partidului Naţional Liberal, Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Blocului Electoral „Alegerea Moldovei-Uniunea Vamală”, Partidului Politic „Democraţia Acasă”, Partidului Politic Partidul Popular din Republica Moldova, Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Partidului Liberal, Partidului „Renaştere”,
CJI, Consiliului de Presă, APEL, Asociaţiei Presei Independente
SESIZARE
Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe APOLLO, exercitînd activitatea de supraveghere şi monitorizare a respectării legislaţiei în domeniul audiovizualului, conducîndu-se de prevederile Codului Audiovizualului şi legislației în vigoare, reprezentînd interesele membrilor asociaţiei în calitate de consumatori de programe, constată cu îngrijorare că posturile de televiziune Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV și alte cîteva posturi de radio ale oligarhului Plahotniuc, candidat cu numărul doi pe lista Partidului Democrat cu încălcarea flagrantă a legislației în sensul tăinuirii funcției și locului de muncă, continuă să comită abateri grave de la prevederile Codului audiovizual, Codului electoral, a altor norme de drept și deontologice. Pentru argumentare, ne bazăm în sesizarea de astăzi pe analiza buletinelor de știri ale postului de televiziune Prime TV Moldova, din data de 14 și 15 octombrie, dar care au fost caracteristice şi posturilor Canal 2, Canal 3, Publika TV, ce repetă aceleaşi materiale.
Astfel, în cadrul monitorizării radiodifuzorului în cauză, în special a buletinului de știri “Primele Știri” din data de 14 octombrie 2014, orele 21, am constatat următoarele:
În cadrul emisiunii informative a fost difuzat subiectul “Expresul democraților a pornit la drum”, în care se relatează despre faptul cum deputații PD au pornit la drum cu, cităm, “noaptea în cap”. Deși în titlu se vorbește de un singur expres, în realitate e vorba de mai multe “autobuze de campanie electorală” pornite spre Briceni, Șoldănești, Cahul, însoțite de echipe de filmare de la postul propagandist și partinic Prime al candidatului Plahotniuc. Corespondenții acestuia au dat reportaje la întîlnirile electorale ale celor trei grupuri, iar a doua zi au continuat să prezinte în buletinele de știri continuarea maratonului PD în teritoriu. Astfel, pe 15 spre 16 octombrie, la orele 1 și 37 de minute reportajele ilegale electorale au continuat prin promovarea liderilor acestui partid decorați de preoți locali și ținînd discursuri propagandistice.
Un alt exemplu de manipulare, propagandă și agitație electorală e subiectul “Partidul Democrat şi-a prezentat planul său economic, care prevede măsuri concrete de dezvoltare a Republicii Moldova”, difuzat în acest și alte buletine propagandistice ale Prime – PD!
Aceste reportaje cu publicitate electorală au fost difuzate în aceeaşi zi la toate posturile controlate de V. Plahotniuc – Canal 2, Canal 3, Publika TV, fiind repetate de cîteva ori!
În subiectul “Germania va asista producătorii din Republica Moldova în procesul de integrare pe piața Uniunii Europene” ilegalitățile Prime continuă cu un material despre vizita candidatului PD Andrian Candu în Germania, alături de colegul său de partid Valeriu Lazăr, subiect difuzat și pe 15 spre 16 octombrie, la știrile de după miezul nopții, în care s-a făcut propagandă și imagine celor doi partinici. Și tot aici, pentru ca buletinul de așa-zise știri să fie completat cap-coadă cu informații exclusive despre Partidul Democrat a fost difuzat subiectul “PDM cere public candidaților la președinția României să respecte statalitatea Republicii Moldova” , în care se propagă mesajul candidatului cu numărul unu al Partidului Democrat, Marian Lupu, “contrariat de mesajele cu care Udrea le folosește în spațiul mediatic moldovenesc”, în scopul vădit electoral de a-și consolida poziția de partid de stînga cu viziuni antiunioniste.
În aceste condiții asistăm la un dezmăț fără precedent al televiziunilor candidatului Plahotniuc și al Partidului Democrat de sfidare totală a legislației în vigoare. Astfel, PD-ul nu doar că este favorizat în raport cu ceilalți concurenți electorali, care sunt practic marginalizați de către posturile oligarhului Plahotniuc, prin încălcarea gravă a normelor audiovizuale și electorale, ci, în definitiv, asistăm la ieșirea totală și completă a acestora, în speță Prime TV, din legalitate.
De aceea, constatăm că lipsa din materialele propagandistice numite impropriu știri a experților, reprezentanților societății civile, analiștilor și politologilor independenți, cărora pur și simplu nu li se oferă posibilitatea de a se pronunța este deja o stare de fapt. La fel și cu absența definitivă a celorlalți concurenți electorali cărora nu li se acordă nici măcar un procent din spațiul de emisie comparativ cu cel acordat Partidului pe care-l slujesc. În aceste condiții, considerăm că o atare stare de lucruri este inadmisibilă, iar conduita postului de televiziune Prime TV şi a celorlalte posturi formează contravenţii în sensul Codului audiovizualului, avînd în vedere că ele contravin:
– prevederilor art.7 alin. (4), lit. a) şi b) din Codul audiovizualului: „pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît informaţia care compune ştirea să fie veridică şi să nu fie deformat sensul realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri”;
– prevederilor art.10 alin.(1) din acelaşi Cod:„în Republica Moldova, dreptul la informare completă, obiectivă şi veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune şi televiziune sunt garantate de lege”;
– prevederilor alineatului (5) al aceluiaşi articol, reieşind din care „Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizând libera formare a opiniilor”.
De asemenea, aceste acţiuni contravin expres prevederilor pct.17 din REGULAMENTUL privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.2680 din 30 septembrie 2014, reieşind din care publicitatea electorală nu va fi inclusă în programele de ştiri, emisiuni sportive, emisiuni pentru copii, emisiuni cu tematică religioasă.
În acest context, fiind evidente încălcarea prevederilor legale citate, solicităm investigarea celor menţionate, sancţionarea posturilor de televiziune Prime TV Moldova, Canal 2, Canal 3, Publika TV, cu suspendarea licenței de emisie pe perioada campaniei electorale (avînd în vedere multiplele încălcări documentate), pentru utilizarea instrumentelor de propagandă agresive, manipularea opiniei publice referitor la scrutin, inclusiv prin folosirea tertipurilor de montaj.
De asemenea, reiterăm solicitarea anterioară către toți concurenții electorali înregistrați în actuala campanie să se autosesizeze și să facă demersurile ce se impun către CEC și CCA privind încălcarea flagrantă a legislației în vigoare, să-și apere corect șansele și să renunțe la practicile de acceptare tacită a dezmățului practicat de posturile de televiziune și de radio propagandistice ale oligarhului Plahotniuc, în special Prime TV.
De fapt, s-a dat startul la săvîrşirea ilegalităţilor electorale de către PD, motiv pentru care cerem intervenirea tuturor pentru a stopa fenomenul, pînă ce acesta nu a scăpat de sub control.
Vasile Năstase,
Preşedintele Asociaţiei APOLLO