Dan Dungaciu: „Planează o imagine negativă asupra politicienilor din RM”
Politicienii din Republica Moldova au o imagine negativă în Uniunea Europeană. Corupția din instituțiile de stat reprezintă un factor care va face dificilă liberalizarea regimului de vize în UE pentru moldoveni.
Declarații în acest sens au fost făcute de geopoliticianului român, Dan Dungaciu, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.
„Această imagine negativă care planează asupra Republicii Moldova și asupra politicienilor nu va fi ștearsă cu ușurință. Oamenii știu ce se întâmplă. Din momentul în care un diplomat german iese în public și spune despre ce s-a întâmplat la Banca de Economii și că această situație, dacă s-ar fi întâmplat în Germania, ar fi scos oamenii în stradă, este evident care e opinia lor. Fără să numească pe cine trebuie să pună Guvernul într-o funcție sau alta, cu siguranță, evaluările la acest capitol vor fi extrem de dure. RM pleacă cu un handicap din 2013 și rămâne la atitudinea ei dacă va reuși să-l surmonteze sau nu. Va fi unul dintre dosarele principale care vor fi urmărire de UE”, a declarat Dungaciu.
Expertul a remarcat că oficialii europeni nu se vor implica în treburile interne ale Republicii Moldova, dar vor supraveghea nivelul corupției din structurile de stat.
„Rolul UE nu este să facă aranjamentele instituționale. UE poate doar să pună niște baremuri, niște criterii de funcționare. Dacă aceste criterii instituționale ale structurilor de drept și de forță din RM nu sunt îndeplinite, atunci perdantul va fi RM. UE nu se uită cum este aranjat pe interior un stat, dar se uită cum funcționează. Dacă RM nu va funcționa, și aici mă refer și la corupția din procesul de eliberare a pașapoartelor biometrice, atunci acest obiectiv va fi greu de îndeplinit”, a adăugat Dan Dungaciu.
În context, geopoliticianul a accentuat că astfel de evenimente precum cele de la Varnița ar putea amâna anularea vizelor în UE.
„Acea informație că la Varnița se fabricau pașapoarte biometrice pentru cătățenii din regiunea transnistreană este o bombă cu efect întârziat pe biroul oricărui ministru de Externe din UE. O astfel de informație nu este de bun augur pentru RM. Dacă mai apar asemenea dezvăluri, RM va avea o viață extrem de complicată atunci când va pleda pentru liberalizarea regimului de vize. După alegeri, Parlamentul European va deveni și mai eurosceptic, și mai împotriva migrației, și mai împotriva extinderii. Semnalul de la Varnița este un semnal prost”, a mai spus Dan Dungaciu.
Sursa: jurnal.md