Cea mai importantă semnificație a mitingului din 3 noiembrie de la Chișinău este cea simbolică: referințele la România, identitatea românească, limba română au fost eliminate complet, remarcă prof. Dan Dungaciu.

Într-un interviu acordat Ziare.com, directorul Institutului de Știinte Politice și Relații Internaționale al Academiei Române descifrează mesajele transmise, duminică, în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău de zecile de mii de manifestanți.

D.D. „E indecent ca manifestarea din 3 noiembrie să fie legată de cea din 27 august 1989! E pur și simplu o falsificare grosolană, pentru care un Grigore Vieru sau un Gheorghe Ghimpu s-ar răsuci în mormânt”, subliniază prof. Dan Dungaciu, preedintele Fundației Universitare a Mării Negre.

Care este semnificația mitingului din 3 noiembrie din Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău?

D.D. Sunt mai multe, nu una singură, și dacă am accentua doar una, am greși. Prima este semnificația geopolitică. Chișinăul a vrut să dea un mesaj clar pentru integrare și o replică mobilizării comuniștilor și a celor care vor o asociere cu Estul, indiferent de formă: Uniunea Vamală, Eurasia etc.

A fost un semnal că R.Moldova vrea să meargă spre Vest, nu spre Est. Din acest punct de vedere, și comparativ cu oamenii pe care PCRM a reușit să îi scoată în stradă anterior, mult mai puțini, manifestarea a fost o reușită. Guvernul a adus, cum a adus, zeci de mii de oameni în piață. Toți vorbitorii au semnalizat spre Vest, spre Vilnius, spre integrare.

E drept însă că aici a existat și o chestiune nepotrivită, din punctul meu de vedere, rostită la microfon de către fostul premier Vlad Filat care a spus ceva de genul: „vreau să transmit un mesaj Europei, de aici din Piața Marii Adunări Naționale: dacă voi nu ne vreți, dacă voi nu ne iubiți, noi vă vrem și noi vă iubim”. Complet neinspirată afirmația, pentru că a dat apă la moară celor care speculează că, de fapt, UE nu moare de dorul R.Moldova…

Cât de eficiente sunt asemenea mesaje pentru Vilnius?

D.D. Pentru decizia de la Vilnius, mitingul nu are niciun efect. Decizia de parafare este, practic, luată, așa că surprize mari nu vor fi. Doar Ucraina contează la Vilnius, acolo la Kiev ar fi fost, eventual, mult mai justificat un asemenea miting… Dar dacă Ucraina nu semnează la Vilnius, Parteneriatul Estic se surpă, iar R.Moldova iese și ea din joc.

Care este cea de a doua semnificație?

D.D A doua semnificație a manifestației din 3 noiembrie este politica. Mesajul politic pro-european a fost transmis populației inclusiv ca urmare a scăderii în sondaje a apetenței pentru integrare.

E clar că societatea a fost expusă unei campanii pro-europene în ziua de 3 noiembrie și cele premergătoare, așa cum e la fel de clar că a fost și o acțiune de PR pentru partidele coaliției. Au fost și discursuri în limba rusă, Marian Lupu s-a adresat și el în rusă, mesaje prin care se dorea, naiv, după părerea mea, să se sugereze un fel de unanimitate de gândire și voință pro-europeană.

Au fost foarte blânde, împăciuitoare discursurile din piață, chiar și comuniștii au fost invocați indirect, fără durități de limbaj. Iar Rusia, doar metaforic și fără să îi fie pomenit numele! Un soi de „Pupat toți Piața Independenței”.

E fabuloasă din acest punct de vedere Declarația finală a mitingului, unde scrie că „Republica Moldova a făcut alegerea pro-europeană încă de la constituirea sa ca stat independent și a urmat-o consecvent pe parcursul evoluției sale”!

Adică guvernarea agrariană, virulent anti-românească, de la începutul anilor ’90 sau victoria covărșitoare a comuniștilor din 2001 cu proiectul politic Uniunea Rusia-Belarus-Moldova sunt tot… „Europa”. E naivă abordarea, dincolo de umorul involuntar…

Și aerul acesta împăciuitorist, lipsa clară a identificării prietenului/dumanului în discursul vorbitorilor au făcut ca atmosfera din piață să fie mai degrabă birocratică, iar discursurile sterpe și fără nerv. Nicio emoție evidentă, niciun mesaj sau discurs înălțător, participanți disciplinați, dar fără entuziasm și fără abnegație, iar, în ciuda numărului mare, steagurile erau fluturate doar de vântul care mai bătea din când în când.

Complet opusă atmosfera față de atmosfera altor Adunări Naționale din piață, în care lumea trepidă, aplaudă, era implicată! Și aici cred că ar trebui să vorbim și despre cea de-a treia semnificație a pieții, adică cea simbolică. Cea mai interesantă, din punctul meu de vedere.

Care ce înseamnă?

D.D. Din punct de vedere simbolic, organizatorii, respectiv partidele de la guvernare, au optat să livreze ideea europeană fără nici cea mai mică legătură cu simbolistica românească sau cu referință la România. Despre România, ca și partener strategic sau simbolistica asociată cu ea nu s-a rostit nimic în piață.

Tendința este mai veche, nu are rost să ne ascundem după degete. Relațiile bilaterale se tehnicizează, se „europenizează”, mesajele Chișinăului oficial sunt deopotrivă europene și… moldovenești!

De aceea guvernarea actuală, la fel precum PCRM înainte, nu face nimic pentru a modifica acel incult Articol 13 din Constituție. Pentru că are nevoie de el pentru proiectul moldovenist!…

Practic, România a dispărut pe 3 noiembrie de pe scena din Piața Marii Adunări Naționale! Manifestarea a fost expresia cea mai ilustrativă de până acum a ceea ce am numit proiectului moldovenismului-europenist, care s-a văzut exemplificat în PMAN în forma sa cea mai completă. Din acest punct de vedere, una dintre funcțiile principale ale mitingului din 3 noiembrie a fost cea identitară.

La ce vă referiți când spuneți asta?

D.D. Cu ocazia mitingului din 3 noiembrie, am asistat la un fenomen foarte interesant, de reinterpretare istorică și de reconfigurare simbolică a Marii Adunări Naționale din 27 august 1989 și cele care au urmat.

Dacă în 1989 miza identitară era pro-românească, pe 3 noiembrie 2013 lucrurile s-au schimbat radical. Ideea de anulare identitară a moștenirii anului 1989 a fost lansată de la început de președintele Timofti care, în discursul său care a deschis manifestările, a dat direcția: „Am venit să facem din ideea europeană o idee națională”!, ajungând să spună despre PMAN că „în această piață am luptat pentru ca limba noastră să fie scrisă în grafie latină”! Atât!… Bizară și jignitoare afirmație, dar a devenit, tacit, nota dominantă a manifestării, în care referințele la România, identitatea românească, limba română au fost eliminate complet.

În 1989, la prima mare adunare natională a românilor moldoveni, cei de la tribună au vorbit înălțător și despre limba română, Basarabia, despre unire, Sfatul Țării care a proclamat unirea Basarabiei cu România etc. Documentul final al adunării de atunci, citit cu vocea lui tumultoasă de marele tribun Ion Ungureanu, vorbea despre pamântul strămoșesc românesc, Unire, români basarbeni, limba română, „numele de român al poporului nostru” etc.

În 2013, cum spuneam suntem la polul opus… Sigur, e dreptul guvernanților de la Chișinău și a vorbitorilor de la tribună să spună ce vor la mitingurile pe care le organizează, dar e indecent ca manifestarea din 3 noiembrie să fie legată de cea din 27 august 1989! E pur și simplu o falsificare grosolană, pentru care un Grigore Vieru sau un Gheorghe Ghimpu s-ar răsuci în mormânt.

E o constatare deloc plăcută, pentru multă lume, dar e o realitate. Dar acesta este un mesaj foarte important al adunării din 3 noiembrie, care nu trebuie în niciun caz să ne scape. Măsoară, într-un fel, 22 de ani de evoluție identitară în stânga Prutului, cel puțin așa cum au înțeles să o reflecteze actuala guvernare pro-europeană de la Chișinău.

Că acolo în piață s-a dus și o mână de unioniști care au arborat un steag si au strigat lozinci unioniste, e adevărat, dar asta e un fenomen complet marginal. Tonul principal, covărșitor al adunării nu a fost în nicun caz unirea cu România, ci „unirea pe veci între Moldova și Europa”, cum scria pe o pancartă din piață.

Să înțelegem că problema românismului nu se mai pune la Chișinău?

D.D. Nici chiar așa. E vorba doar de opțunile politice ale actualei guvernării, care a tehnicizat aproape complet relația, și care, identitar vorbind, joacă această carte a moldovenismului europenist.

Astăzi, problema unei relații strategice reale cu România nu se pune de către Chișinău și asta se vede cel mai bine, de exemplu, în dosarul TVR1. Acesta se retransmitea în Republica Moldova prin rețeaua II de stat cu acoperire națională, așa cum mai făceau doar posturile naționale de stat ale RM (Moldova 1) și Federației Ruse (ORT/Prime). TVR 1 pierde rețeaua pe vremea comuniștilor, Romania merge la CEDO, vin democrații la guvernare în 2009, Bucureștiul, cuminte, retrage plângerea de la CEDO, dar TVR1 revine în R. Moldova… doar pe cablu, nu pe rețeaua II de stat cu acoperire națională, care rămâne în posesia unui membru al actuei guvernări de la Chișinău!

Inutil să mai spun că de ORT/Prime nu s-a atins nimeni… Cam așa arată relația bilaterală în acest moment, iar dosarul TVR1 o ilustrează exemplar. Actuala guvernare, așadar, și-a pus toate cărțile pe integrarea directă în UE, fără parteneriate strategice cu România asumate dincolo de declarații, și lăsând tronsonul de populație pro-românesc, chiar unionist, complet neacoperit.

Nu este riscantă această decizie?

D.D. Este. Din punctul meu de vedere, este riscantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, asocierea actualei guvernări cu valorile europene și obstinația ei de a vorbi numai despre integrarea europeană în condițiile în care Parteneriatul Estic scârțîie din toate încheieturile, integrarea ca atare este foarte departe, iar bilanțul actualului guvern la capitolul corupției și reformarea în justiție nu stă bine deloc, riscă să compromită în ochii populației valorile europene ca atare.

În plus, să vorbești despre UE, dar să dai Aeroportul și Banca de Economii rușilor nu înseamnă că oferi populației o idee clară despre integrarea europeană…

În al doilea rând, dacă tot vorbești despre integrarea europeană, iar populația nu simte nimic concret din asta, ajungem ca și în povestea cu Petrică și lupul. Tot vine, vine, vine, dar nu mai crede nimeni în ea… Timpul este scurt până la viitoarele alegeri, din 30 noiembrie 2014, i, chiar dacă, să presupunem, că RM ar semna Acordul de Asociere cu UE în preajma alegerilor – ceea ce nu e sigur deloc -, nici măcar asta nu e o garanție că populația va simți ceva concret și nu va refuza, decepționată, să mai vină la vot. Singura chestiune concretă astăzi pentru populație este liberalizarea vizelor, care, după orice evaluare realistă, nu are șanse să se împlinească în 2014.

În aceste condiții, există riscul revenirii comuniștilor la guvernare în 2014?

D.D. Să nu exagerăm. Electoratul PCRM este și el limitat. Nu are cum să mai crească, decât prin neparticiparea la vot a electoratului pro-european. Eu cred că miza viitoarelor alegeri din 2014, și chiar salvarea unei viitoare coaliții pro-europene de guvernare, va veni nu numai de la actuala guvernare, care se va eroda serios, ci de la partidul care va reuși să colecteze voturile tronsonului de electorat cel mai neglijat astăzi, adică acel electorat pentru care alternativă la un eventual eșec sau amânare sine die a integrarii europene nu este Uniunea Eurasitică, ci, la limită, chiar unirea cu România. Aici e miza proiectului european al RM după alegerile din 30 noiembrie 2014.

Sursa: ziare.com