Dansul sărbătorit în lumea întreagă
Astăzi se comunică prin dans. În fiecare an, pe 29 aprilie este marcată Ziua Internațională a Dansului. Data a fost aleasă deoarece pe 29 aprilie s-a născut creatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 – 1810).
Ziua Internațională a Dansului încurajează promovarea dansului în lume dincolo de bariere etnice, politice sau culturale, scopul fiind de a-i reuni pe toți cei pasionați de dans. Există multe stiluri de dansuri care sunt caracteristice diferitelor popoare sau unei anumite culturi.
Tangoul s-a născut în Argentina, Buenos Aires, la sfîrșitul secolului XIX, în suburbiile sărace ale orașului, care adăposteau un număr foarte mare de emigranți de pe toate continentele. Muzica de tango era foarte simplă, de acompaniament pentru versurile care exprimau bucuriile, iubirile și tristeţile locuitorilor oraşului. Pentru că numărul bărbaţilor era net superior, cuplurile de dansatori erau formate mai mult din bărbați.
Patria valsului vienez este Bavaria, fiind considerat cel mai bătrîn gen de dans. Pentru prima dată a fost dansat în 1178, la Paris, numindu-se pe atunci Volta din La Provence.
Polca, dansul popular ceh, originar din Boemia, a devenit în a doua jumatate a secolului XIX unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal, datorită ritmului viu şi sprinten. Perechile dansau în cerc, într-un tempou vioi şi săltăreţ, bătaia de picior fiind de jumătate de ritm.
Samba îşi face apariţia în timpul Carnavalului de la Rio. În Brazilia există peste 50 de stiluri diferite de samba, care sunt dansate necontenit în orice anturaj şi în orice perioadă a zilei. Samba este caracterizată de un ritm sincopat, plin de vitalitate şi forţă.
Hip hop-ul a apărut pentru prima dată în cartierul Bronx din New York, printre locuitorii de culoare și de origine latină, la începutul anilor 1970. Muzica hip-hop, care se poate recunoaște prin accentul pus pe ritm şi versurile sacadate, a rezultat din melanjul dintre muzica jamaincană şi cea americană, de către imigrantul DJ Kool Herc, la petrecerile sale care au început în anul 1970.
Cel mai mare coregraf este considerat Jiri Kylian, care a conceput 92 de creații coregrafice. Numele său este legat de istoria uneia dintre marile companii de balet contemporan: NederlandsDansTheater (Olanda).
Menționăm că în 1982, Institutul Internaţional de Teatru (ITI), prin Comitetul Internaţional al Dansului, a hotărît ca în fiecare an, la data de 29 aprilie să fie celebrată Ziua Internațională a Dansului.