(Glasul Națiunii, 2 iulie 1997)
Sau cine bate apa-n piuă? Cine toacă pe hîrtie?

… Doi mari (pentru unii – celebri!) desidenți români, plecați din țară încă înainte de 1950, l-au numit pe Paul Goma, într-o clipă de supremă euforie patriotică „un nou Bălcescu”. Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, doi binecunoscuți scriitori și colaboratori ai postului de radio Europa Liberă ani și chiar decenii la rînd, căci ei l-au „rebotezat” atît de grandios pe scriitorul de origine basarabeană (născut la Mana, Orhei) Paul Goma, aflat acu și el, precum și „nașii” săi, la Paris. Îmi este bineînțeles explicată ura totală a lui Paul Goma, contra bolșevicilor (care l-au exilat cu familia în 40 peste Prut), contra regimului totalitar al lui Ceaușescu (care l-a făcut să părăsească țara și să apuce și el singur, din nou, calea amară a exilului), accept furia lui contra celor cenzori care i-au respins în România cărțile (astăzi librăriile și taberele de cărți din București și din țară sunt încărcate cu ediții semnate de Paul Goma), dar nu pot pricepe cu umila mea înțelegere URA TOTALĂ a acestui scriitor față de totul ce e românesc, bătaia de joc fără de margini față de totul ce i-a fost încă din copilărie NATAL ROMÂNESC. MATRICE, LEAGĂN ȘI AER NAȚIONAL. Fiind astfel, „un nou Bălcescu”, face impresia că acestui scriitor (hai să-i spunem mare, măcar prin numărul impresionant de romane pe care le-a editat la Paris, București și Chișinău) i s-a urcat cu bună știință sîngele la cap. Chiar și în programul său politic pe care-l anunțase acum un an cînd încercase să-și propună candidatura la Președinția României se simțea URA teribilă față de orice ACTUALITATE ROMÂNEASCĂ, față de totul ce obținuse prin muncă sisfică acest mulpătămitor popor din jurul Carpaților. Lectura recentului JURNAL, apărut la editura UMANITAS în trei volume impunătoare, te umple de scîrbă: se scuipă masiv în fîntîna din care s-a băut apă! Goma este necruțător, este ars de atîta sete de răzbunare pe totul și pe oricine încît nu reziști și închizi numeroasele pagini pline de dispreț, de noroi și valuri uriașe de deningrare a totul ce este național ROMÂNESC. Este subțiată pînă la dispariție orice accent sau sentiment de apartenență la această ROMÂNITATE care l-a crescut și alăptat, zoile vin cu nemiluita să cadă pe toți și pe toate  – situații, evenimente, persoane și personalități, întîmplări, prieteni de altădată… ACEA RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ pe care trebuie s-o poarte în suflet – în orice condiții – un scriitor, un purtător de valență spirituală națională? AȘA PROCEDA ȘI BĂLCESCU ÎN EXIL? Așa era comportamentul acestuia pe patul de suferință de la Palermo?

            Absurdul ne domină. Credem că o DOZĂ DE ABSURD mai domină și mintea și concepțiile lui Paul Goma .

            Ar putea părea aceste umile judecăți niște note făcute pe timpul comunismului la adresa unui „trădător de țară”, precum a fost numit și Goma și alții în anii respectivi. Nici pe departe în sufletul meu și conștiința mea asemenea intenții. Rănește, în cazul lui Goma, înveninarea lui totală față de toți și de toate! Dar veninul n-a făcut niciodată bine nimănui, doar că a molipsit de venin pe alții. Adesea injectarea cu venin poate fi mortală, pentru cel căruia i se administrează, care o suferă.

            La acest capitol – RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ – s-ar putea de asemenea replica o lipsă totală de discernămînt și marilor demnitari, șefi, suspuși, ștabi, miniștri, dregători de „înaltă calificație”, propagatori de „idei mărețe”, de planuri și concepții pentru „activități internaționale” – toate foarte îndepărtate de RESPONSABILITATEA NAȚIONALĂ!

            Președintele Constantinescu s-a exprimat undeva cu toată fermitatea că „NU MAI E TIMP DE POEZIE, DE ROMANTISM”. Mă mir cum de n-a continuat mai departe și să rostească „ROMANTISM NAȚIONAL!” Unii care l-au susținut în preajma semnării și în timpul Tratatului cu Ucraina vociferau cam așa: „dar să terminăm odată cu lamentațiile acestea naționale, la ce ne folosesc? Noi trebuie să intrăm în structurile internaționale fără cozi, precum Basarabia sau Bucovina de nord! Bineînțeles că, ascultîndu-i pe acești „patrioți”  nici pe departe nu le poți atribui o elementară RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ.

            „Compromisurile” ministrului de externe al României Adrian Severin ân privința teritoriilor românești aflate dincolo de hotarele țării, numai RESPONSABITATE NAȚIONALĂ nu se numește.

            Vînzarea de pământuri românești din țară investitorilor străini – numai RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ nu se cheamă!

            Pleșuvirea Munților Carpați de falnicii brazi și comercializarea lemnului românesc pe valută țărilor străine – numai RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ nu poate fi considerată!

            Aducerea în țară a învățătorilor școliți la academiile din Budapesta – pentru a-i instrui pe copiii maghiari din Ardeal, Covasna și Harghita – numai ca RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ nu poate fi înțeleasă! LIBERUL IMPORT a și fost semnat între ministrul învățămîntului Virgil Popescu și omologul său din Ungaria. Bine, bine, zicem noi, dar se procedează și invers – cheamă ministerul învățămîntului din țara vecină profesori români pentru cei peste 30.000 de etnici români din Ungaria? Nu!

            Reducerea umilitoare a bugetului acordat CULTURII – numai RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ nu poate fi considerată! Astfel Țara Românească devine, încetul cu încetul, un organism statal, administrativ care NU MAI CREEAZĂ CULTURĂ! Spusele Președintelui țării Emil Constantinescu, explică totul – „NU MAI E TIMP PENTRU POEZIE!” Nu-l putem elogia pe președinte, după aceste fraze, și să-i mulțumim din suflet pentru … „MAREA RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ. Și cum să-i explici profesorului universitar de ieri ajuns Președinte al României, că POLITICA; ASTĂZI; E UNA și MÎINE  – POATE FI ALTA; IAR POEZIA E VEȘNICĂ? Dar nu-i mai poți explica și este și inutil! Că la București și la Chișinău există morbul IRESPONSABILITĂȚII NAȚIONALE, că însuși marii demnitari ne taie de sub picioare ultima crenguță care ne mai susține respirația etnică la acest furibund sfîrșit de veac e o certitudine!

            DAR NU EXISTĂ O CEDARE TOTALĂ ȘI DIN PARTEA ÎNTREGULUI POPOR!

            Este totuși în pericol identitatea națională. De acest pericol – TREBUIE SĂ NE DĂM SEAMA  CU TOȚII!

            Marele filosof Constantin Noica vorbea în scrierile sale despre un pericol care poate preface întregul popor într-o poporație. Prin pierderea identității naționale ne punem în pradă și întreg teritoriul țării. Experiența ar trebui să ne aducă învățămintele necesare: în atîtea rînduri România și-a pus în pericol propriile teritorii – din ignoranță, din nepăsare, din lehamite. Din lipsă de dragoste de Patrie, din iresponsabilitate națională? Și a și pierdut!

            și dacă veninătatea lui Paul Goma ar mai putea fi, oricum, înțeleasă, (dar nu acceptată!) apoi indiferența, toleranța absurdă, lipsa de totală RESPONSABILITATE NAȚIONALĂ din partea marilor demnitari ne lasă în suflet răni grele de nevindecat!
Dar cine ne învață pe noi a fi RESPONSABILI NAȚIONAL?

            Această temă, la Chișinău (și pe tot teritoriul statului numit Republica Moldova) e TABU!