Datoria de stat a Moldovei depășește 50 miliarde de lei; Rambursarea miliardului furat a majorat de 2,5 ori datoria de stat internă
Datoria de stat a Republicii Moldova a constituit, la finele lunii august curent, 50,9 miliarde de dolari. Acesta constituie o majorare cu 36,2 la sută sau cu 13,5 miliarde de lei față de luna august a anului trecut, conform datelor oferite de Banca Națională a Moldovei (BNM).
Din totalul datoriei de stat, cea externă reprezintă 57,5 la sută. Astfel, la finele lunii august curent soldul datoriei de stat externe recalculat în moneda națională a constituit 29,3 miliarde de lei. În valută, soldul datoriei de stat externe a însumat 1,638 milioane dolari americani, înregistrându-se o majorare, comparativ cu începutul anului, cu aproximativ 174 milioane dolari americani sau cu circa 11,9 la sută.
Pe parcursul a opt luni ale anului 2017, finanțarea externă netă a atins o valoare pozitivă, constituind circa 54.4 milioane dolari americani. În același timp, fluctuația ratei de schimb a dolarului SUA față de alte valute a avut valori pozitive și a reprezentat 119.6 milioane dolari americani.
În perioada ianuarie-august 2017, pentru serviciul datoriei de stat externe au fost utilizate mijloace bănești în suma de 235,7 milioane lei.
La 31 august 2017, datoria de stat interna a constituit 21,6 miliarde lei, superioara celei de la sfârșitul anului 2016 cu 122 milioane lei. Față de aceeași perioada a anului 2016, datoria de stat interna s-a majorat de 2,5 ori.
Conform responsabililor de la BNM, modificarea datoriei de stat interne s-a produs, în mare parte, din contul emiterii, în luna octombrie 2016, a VMS pentru executarea de către Ministerul Finanțelor a obligațiunilor de plată derivate după furtul miliardului de dolari din sistemul financiar-bancar.
Amintim că, miliardul de dolari furat a devenit oficial datorie de stat în luna octombrie 2016.
Conform prevederilor legii în cauză, la 4 octombrie 2016 au fost emise și transmise Băncii Naționale a Moldovei (BNM) obligațiuni de stat în sumă integrală de 13.341.200.000 lei. Aceasta constituie suma creditelor de urgență acordate de banca centrală pentru „Banca de Economii” S.A., BC „Banca Socială” S.A. și BC „Unibank” S.A., care nu au fost rambursate la data emisiunii obligațiunilor de stat.
Suma sus-menționată a fost divizată în 25 emisiuni de obligațiuni de stat, cu scadențe de la 1 la 25 ani. Obligațiunile de stat cu scadențele de 1-9 ani au fost emise cu rata fixă a dobânzii de 1.4 % anual, iar cele cu scadențele de 10-25 ani cu rata fixă a dobânzii de 5.3% anual. Dobânzile vor fi achitate o dată la jumătate de an, cu excepția celor pentru primul an de emisie, care vor fi achitate la finele acestuia.
Sursa:independent.md