Datoria de stat a Republicii Moldova s-a majorat cu 120 de milioane de lei în ianuarie
Datoria de stat a Republicii Moldova a crescut în ianuarie cu 120 de milioane de lei şi a ajuns la 51 de miliarde 780 de milioane de lei.
Datoria de stat are două componente – externă şi internă. Potrivit Ministerului Finanţelor, cea mai mare parte a datoriei interne o reprezintă angajamentele faţă de garanţia Guvernului pentru a acoperi gaura creată în urma fraudei bancare.
Proiectul Bugetului de stat pentru anul curent prevede că datoria externă a Republicii Moldova va creşte cu încă un miliard de dolari, până în 2020.
Sursa:jurnal.md