De astăzi, Jurnal TV are o nouă grilă de emisie; „Am făcut tot ce ne stă în puteri pentru a promova adevărul, însă lupta cu un sistem oligarhic care şi-a subordonat întregul stat este inegală”
Jurnal TV are, de astăzi, o nouă grilă de emisie. Or, activitatea companiei în condiţiile actuale, când toate instituţiile statului se află sub control politic şi acţionează concertat punând beţe în roate presei independente, a devenit practic imposibilă.
„Având de ales între a sista definitiv funcţionarea Jurnal TV şi a găsi o modalitate de a fi şi în continuare alături de spectatorii noştri, am optat pentru o formulă nouă de televiziune a rezistenţei în faţa unui regim antipopular”, se arată în declaraţia emisă de conducerea Jurnal Trust Media. Anunţul a fost făcut după ce televiziunea a fost ţinta mai multor atacuri de-a lungul întregii activităţi.
„Declarăm ferm că, pe parcursul acestor şapte ani, am făcut tot ce ne stă în puteri pentru a promova adevărul, însă lupta cu un sistem oligarhic care şi-a subordonat întregul stat şi toate instituţiile lui, este una inegală”, se arată în declaraţia pe care o publicăm integral în continuare:
De la lansare, Jurnal TV a adus lumină şi adevăr în casele oamenilor, reflectând în mod obiectiv şi echidistant realitatea. Pe parcursul celor aproape şapte ani am reuşit să facem multe lucruri frumoase, lansând diverse proiecte şi campanii de ordin social şi caritabil, am sensibilizat opinia publică asupra diverselor probleme existente în societatea noastră, ne-am implicat în soluţionarea acestora, am susţinut talente noi sau nume notorii. Toate aceste lucruri au fost posibile datorită efortului depus de o echipă de jurnalişti, tehnicieni şi oameni de creaţie talentaţi.
Jurnal TV a fost primul post naţional privat cu 100% producţie proprie şi circa 45% producţie autohtonă şi primul post care a încheiat contracte directe cu cele mai mari studiouri şi case de producţie de la Hollywood, în vederea achiziţionării producţiei cinematografice.
Din păcate, pe parcursul întregii sale activităţi, postul nostru a fost ţinta mai multor atacuri atât din partea structurilor mediatice deţinute de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, cât şi din partea instituţiilor statului controlate de acesta. Drept exemplu poate servi tentativa de excludere a postului nostru din grila celor mai mari operatori de cablu. Multiplele perturbări ale emisiei de către operatorul naţional de telecomunicaţii e un alt exemplu în acest sens.
În şirul acestor acţiuni se mai înscriu concurenţa neloială şi intimidările partenerilor noştri comerciali în vederea determinării acestora de a renunţa la plasarea publicităţii. Lipsa unui măsurător obiectiv şi independent al audienţei TV şi monopolul total pe piaţa publicităţii au avut drept scop final îngenuncherea Jurnal TV şi lipsirea de orice mijloace financiare fără de care devine imposibilă funcţionarea unei televiziuni.
În mod special trebuie menţionată aici atitudinea părtinitoare şi discriminatorie faţă de Jurnal TV a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), unica autoritate a statului direct responsabilă de promovarea şi protejarea intereselor naţionale în domeniul audiovizualului. Contrar atribuţiilor sale, CCA şi-a manifestat de mai multe ori atitudinea ostilă faţă de postul nostru prin aplicarea multiplelor sancţiuni, majoritatea fiind în afara cadrului legal. În acelaşi timp, lipsa unei justiţii echitabile şi independente au compromis orice încercare a noastră de a obţine dreptate în instanţele judecătoreşti din ţară.
Toate aceste elemente, luate în ansamblu, vin să contureze cât se poate de clar imaginea unui stat captiv, în care toate instituţiile sunt subjugate şi controlate de către un singur om, în persoana oligarhului Vladimir Plahotniuc, fapt confirmat chiar şi de către înalţi funcţionari europeni. Acest sistem oligarhic şi-a propus să suprime cu orice preţ libertatea de exprimare, să distorsioneze realitatea, să manipuleze opinia publică.
Este evident că Jurnal TV se află în antagonism cu acest sistem şi cu oamenii care îl servesc. Jurnal TV le stă ca un os în gât, nu le permite să fure ca în codru şi vorbeşte zilnic despre ilegalităţile pe care le comit ei la adăpostul instituţiilor de stat. Iată de ce, pe parcursul acestor ani, au fost întreprinse atacuri furibunde în speranţa reducerii noastre la tăcere.
Drept confirmare, invocăm cea mai recentă lovitură pe care am primit-o de la proprietarul clădirii în care avem sediul timp de aproape şapte ani. Pe neprins de veste, dânsul a hotărât să rezilieze unilateral şi necondiţionat contractul de locaţiune, obligându-ne să părăsim sediul într-un termen de 35 de zile. Cine îşi imaginează cât de puţin cum funcţionează o televiziune ştie că este imposibil să respecţi un termen atât de restrâns. Anume pe acest fapt au şi mizat cei care stau în spatele acestei decizii.
Acestea fiind spuse, Jurnal Trust Media, din care fac parte postul Jurnal TV şi postul de radio Jurnal FM, declară următoarele:
Considerăm imposibilă şi inoportună desfăşurarea unei activităţi normale a trustului în condiţiile actuale.
Având de ales între a sista definitiv funcţionarea Jurnal TV şi a găsi o modalitate de a fi şi în continuare alături de spectatorii noştri, am optat pentru o formulă nouă de televiziune a rezistenţei în faţa unui regim antipopular.
Anunţăm că, începând cu ziua de luni, 16 ianuarie 2017, ora 00:00, postul Jurnal TV va avea o grilă de emisie nouă, fiind păstrate doar câteva produse originale.
Declarăm ferm că pe parcursul acestor şapte ani am făcut tot ce ne stă în puteri pentru a promova adevărul, însă lupta cu un sistem oligarhic care şi-a subordonat întregul stat şi toate instituţiile este una inegală. O singură televiziune care activează pe cont propriu şi din mijloace private, fără niciun ajutor din interior sau exterior, nu este în stare să concureze cu cineva care ignoră orice reguli civilizate de joc.
Sperăm că noua formulă nu-i va decepţiona pe partenerii şi pe spectatorii noştri fideli. Să opunem, împreună, rezistenţă! Să creăm, împreună, o televiziune nouă, o televiziune a Poporului!
Conducerea Jurnal Trust Media