De ce Gheorghe Duca se zbate pentru AȘM?, de Gheorghe COSTANDACHI
Orice ţară, fără știință și un sistem educaţional eficient, este condamnată spre dispariţie.
Acesta ar trebuie să fie devizul Academiei de Științe din Moldova. Însă realitățile din știința și inovarea Moldovei sunt dezastruoase cu totul. Știința în Moldova a devenit un instrumentul foarte practic de îmbogățire și fărădelege, devenind ca o insulă necontrolată practic de nimeni.
Anii, care i-am dedicat științei și cercetării m-au făcut să-mi schimb părerile despre imaginea frumoasă a AȘM, cu care se vehiculează de mai mulți ani, deoarece în spatele acesteia este cu totul altceva.
Am tras această concluzie în rezultatul multiplelor analize și expertize efectuate în decursul ultimilor ani, în cadrul cercetărilor, legate de evoluția și situația, cercetării științei și procesului inovațional din Moldova.
Noile alegeri în AȘM.
În prezent actuala conducere a AȘM se bate pe viață și moarte pentru ca să mai rămână un termen la putere.
De ce președintele acestei academii G. Duca, se zbuciumă prin Parlament, Guvern, Președinție, umblă pe la PLDM, PDM, PL, declară deschis că este susținut de Prim-ministru Leancă, de toată conducerea țării, bulversează societatea precum că el este cel mai demn.
Pentru informație! Din sursele foarte apropiate și în rezultatul discuțiilor purtate cu unele persoane de la conducerea țării am constatat cu siguranță că ei singuri nu cunosc despre faptul că susțin candidatură lui G. Duca la președinția AȘM, iar alții sunt nedumeriți despre așa declarații.
Ceea ce avem astăzi în știința moldovenească este o scârbă națională și o profanare a științei, savanților și cercetătorilor.
În sfera științei și inovării există mulți cercetători talentați, însă nu sunt promovați, din cazul că sistemul nu funcționează în AȘM. Acest sistem a fost pus de mai mulți ani pe rol în folosul unui singur clan.
Într-un ziar din Moldova am citit răspunsurile lui G. Duca, ca candidat la președinția AȘM la întrebarea: Ce intenționează să schimbe el la Academia de Științe?
Răspunsurile pe de o parte m-au amuzat, iar pe de alta provoacă nedumerire totală.
Duca G. spune că va promova cercetarea, va contribui la consolidarea rolului multifuncțional al științei pe plan cultural, educațional și economic, va contribui la intensificarea rolului Academiei în societate, va contribui la consolidarea comunității științifice pentru a crea capacități de participare la proiecte naționale și internaționale și multe alte visuri scrise în cărți. El și-a mai propus să creeze condiții de salarii mai mari și case de locuit, să implice buisness-ul în inovare pentru ca aceștia să colaboreze cu antreprenorii și cu cercetătorii pentru punerea în funcțiune a inovațiilor.
Pentru a realiza toate aceste cuvinte frumoase scrise, el a avut pe parcursul a 10 ani de zile bani, putere, posibilități, susținere politică și specialiști.
De ce nu au fost realizate, toate aceste obiective, măcar pe jumătate? Răspunsul este foarte simplu. Grija de ași crea condiții personale lui și celor apropiați a fost mai mare, decât interesul public și major față de societate. Grija de a se îmbogăți el și rudele angajate pe lângă AȘM, cumetrii asigurați cu cele necesare, și asta, a fost toată grija.
El a mai scris că fără infrastructură nu va putea dezvolta potențialul științific și ca va continua să facă ceea ce a făcut până acum. Adică să ne așteptăm că fărădelegile, atmosfera nervoasă și situația tensionată de 10 ani din AȘM, de când el conduce această academie, vor continua.
De ce infrastructura nu a fost creată în 10 ani de conducere?
De ce numai acum, atât de târziu, Duca G. își amintește despre așa termeni și sugestii?
El mai menționează că copul lui este ca lumea să înțeleagă că cea mai bună paradigmă pentru Republica Moldova este dezvoltarea societății noastre bazată pe cunoaștere, ceea ce însemnă investiții în educație și cercetare.
De ce această societate așa și nu a mai fost bazată pe cunoaștere?
Câte miliarde de lei au fost investite în ultimii 10 ani și de ce acești bani nu au fost valorificați cu folos, ci invers, au fost irosiți în zadar și furați.
Dezmățul din AȘM
Despre ilegalitățile, delapidările, furturile și hoțiile din cadrul Academiei de științe cunosc foarte mulți, însă preferă să tacă. De altfel sunt pedepsiți prin diferite metode, inclusiv prin eliberări, ignorări etc.
Eu personal am fost martorul unor fărădelegi, hoții și acțiuni periculoase din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, însă despre aceasta o să mă refer mai jos.
Conducerea AȘM s-a împăinjinit așa de mult acolo în bârlogul științei că va fi foarte greu de dezbăierat de așa fenomene. ”Cosa nostra” italiană este o jucărie pe lângă cele ce sa întâmplă astăzi în știința moldovenească.
Pe parcursul unei perioade de ani în cadrul Academiei de Științe s-a format un mic stat, cu toate atributele sale, în frunte cu conducere exagerat de ierarhizată, cu legile și obiceiurile proprii.
În cazul, dacă o persoană sau angajat ale acestei structuri, ca și când științifică, nu este loială, adeptă și devotată conducerii AȘM, atunci se depun eforturi considerabile ca această persoană să fie eliminată din acest sistem. Multe persoane au fost impuse să plece, doar că nu dansau jocul impus de conducerea acestei AȘM.
Într-o țară, în care nivelul de corupție este infiltrat și în măduva oaselor autorităților centrale, aceasta structură, ca și când științifică, nu se deosebește prin nimic de celelalte structuri de stat din Moldova.
Toți cunosc faptul că într-o structură de stat, conform legislației moldovenești, nu se admite ca soții să dețină funcții de decizie. Aici apare conflictul de interese. De la președintele acestei țări și până la prim-ministru, președinte de parlament, deputați cunosc această situație de la această AȘM, însă toți se fac că nu observă. Pentru cine este legea.
În conformitate cu art.26, al. 1 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158 din 04.07.2008, funcționarul nu poate exercita o funcţie publică în subordinea unei rude prin afinitate cum este soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei, în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Tot în acest articol se prevede că este obligatoriu de a se întreprinde acţiuni în vederea încetării raporturilor ierarhice nemijlocite în termen de 2 luni. Dacă nu se respectă ultima prevedere atunci persoana-funcţionar public se transferă la o altă funcţie sau este eliberată din funcţia publică deţinută.
Amintesc că conducătorul Academiei de Științe este soțul conducătoarei universității academice. Ea mai deține și funcția de director al liceului academic. În așa fel, această legătură îndeplinește întocmai raportul ierarhic a situației prevăzută de lege și creează fond de încălcare gravă a statutului de conducător și subaltern. În aceste condiții apare conflictul de interese direct, iar starea situației când toți dac, înseamnă că se tem sau le convine la toți aceasta.
Ce se întâmplă în realitate în AȘM?
Apariția ierarhiei studioase din cadrul AȘM are rădăcini adânci. În Moldova există multe universități, colegii și licee. Însă nu este clar de ce unii trebuie să învețe în condiții deosebite, doar numai pentru că a existat un capriciu a unui personaj. Pentru toți există condiții egale și toți trebuie să se conformeze acestor condiții. În cadrul AȘM există o mulțime de clădiri care nu sunt folosite eficient, însă acestea nu au putut fi acomodate pentru universitatea academică sau același liceu din cauza că nu s-a dorit.
În mediul de afaceri este cunoscut faptul că cel mai ușor de a spăla banii sau de ai ascunde de impozitare este construcția și reparațiile capitale. Iată și în cazul liceului și universității academice s-au făcut construcții capitale de imobile, cămine, blocuri de studii etc., în care s-au cheltuit sute de milioane de lei.
Nu, eu nu afirm că s-au spălat bani de către cineva din AȘM, însă cineva din firmele de construcții au avut de câștigat mulți bani, din aceleași impozite, care le plătim noi cu toții. Însă cine stă în spatele acestor firme de construcții?
Cât ține despre faptul dacă firmele de construcție au oferit ”otkat-ul” sau nu asta contează. Mă depășește și ține de organele competente care trebuie să-și facă treaba onest. Însă ținând cont de faptul că toate structurile sunt putrede de corupte atunci finalul va fi vădit.
Cred scopul de a forma un loc de muncă pentru soție în anul 2007, când s-a decis să se constituie liceul și universitatea academică și-au atins scopul.
Mai mult, toată structura de cercetare și formare a cadrelor de înaltă calificare a AȘM a trecut în mâinile conducătoarei acestei universități cu toate substructurile sale. Aceasta după ce mai mult de 60 de ani, perioadă, în care doctorantura s-a aflat în subordine directă a AȘM.
Această firmă ”Academia de Știință” SRL, cu ”Baronul” ei în perioada împărăției sale a fost controlată de multe organe, inclusiv de la anticorupție, controlul financiar, inspecția muncii, chiar și de Curtea de Conturi (CC). Dacă toți nu găseau nimic încălcări, atunci ultima, CC, de fiecare dată depista diferite încălcări, delapidări, neconformări în evidență, diferite sume de bani care nu erau înregistrate în evidența contabilă și multe alte încălcări de la foarte grave până la extrem de grave.
În rezultat în perioada administrată și controlată nu a fost intentat nici un dosar penal cu finalitate.
Curtea de Conturi doar informează populația despre încălcările de la AȘM, fondurile deturnate în proporții deosebit de mari, furturi și încălcări grave, pentru care se merită ani greu de închisoare și totul este OKey, desigur până la următorul control.
! Pentru informație.
AȘM a încheiat un acord de colaborare cu Curtea de conturi. Adică să presupunem că au devenit prieteni, iar ilegalitățile vor deveni legale cu acoperire a controlului de vârf a banilor publici. Mai are acorduri și cu Centrul Național Anticorupție, Serviciu Fiscal de Stat, Procuratura și cu toate celelalte organe?
Unde sunt sesizările pentru procuratură și organele de anchetă. Se face impresia că această CC și AȘM au bătut palma de fiecare dată, iar materialele se lasă baltă. Doar președintele Curții de conturi totdeauna zice că nu este competența lui de a duce până la bun capăt cauzele de încălcare.
CC a devenit un fel de informator pentru populație și conducerea țării.
Cunosc doar numai un singur caz penal, care a fost la vechiul Institut de Economie, Finanțe și Statistică, deschis pe cauza delapidării mijloacelor financiare de milioane de lei. În acest caz conducerea AȘM a depus eforturi ieșite din comun că sa fie clasat sau închis. Oricum, pentru faptul că de la acel institut au fost furate milioane de lei, până la urmă se pare cineva a primit doar o amendă.
Se pare, cazul transmiterii unor averi uluitoare din patrimoniul AȘM universității academice a dezechilibrat pe unii savanți din cadrul AȘM, care presupun nu mai pot suporta dezmățul unei persoane. Am fost martorul multor ședințe de lucru de la AȘM și am fost surprins când am văzut metodele și formele moderare și conducere a acestor ședințe. Unul striga la toți, iar acei toți, trebuiau să fie de acord, adică să țină hangul. Pentru comparație aș compara aceste metode cu felul de relații între președintele colhozului și țăranii de prășit.
De fiecare dată am propus și am demonstrat ineficiența finanțării și gestionării financiare corecte a mijloacelor bugetare alocate pentru AȘM.
Rolul AȘM trebuie să fie minimizat, iar știința să fie transferată universităților. Numai acolo se face cercetare adevărată.
În regim de urgență, în această academie de științe, trebuie să fie efectuat un control financiar riguros, de experți și specialiști profesioniști și onești, care nu se dau cumpărați de mită, nu se lasă influențați de politic și sunt absolut independenți și echidistanți în acțiunile sale, activând în strictă conformitate cu legea. În Republica Moldova există așa persoane.