Moto:

„Când autoritatea devine arogantă şi abuzivă, umilindu-şi sadic propriii cetăţeni, sfârşitul e inevitabil. Când conducătorii nu-şi dau seama de ruptura dintre ei şi popor, sfârşitul loveşte nemilos. Când trăieşti într-o ficţiune din pixeli, construită la televizor, înseamnă că nu ştii pe ce lume eşti: azi mai poţi minţi poporul cu televizorul, dar în epoca Facebook nu mai poţi minţi tot poporul. Întotdeauna vor fi unii care să arate ce se întâmplă în stradă. Întotdeauna vor exista media alternative care să prezinte publicului larg cozile, bătaia de joc, umilinţa, care să le dea glas „viermilor”. Dar să spui în cel mai pur stil al propagandei comuniste că studenţii din Regie au fost plătiţi „cu euro” ca să-ţi strice ţie planurile, să rânjeşti satisfăcut la zecile de mii de români dispreţuiţi, plimbaţi pe la cozi în străinătate, transmiţându-le că de data asta n-au mai reuşit „să fraudeze” votul pentru că statul a fost vigilent, ăsta e un semn de prostie sinucigaşă. Reacţia de revoltă sinceră a acestor oameni este un semn că ţara se trezeşte. Protestul lor poate urni bulgărele care să măture totul în calea lui.”
Florin Negruțiu, Gândul

Sunt unul dintre românii basarabeni care n-a apucat să voteze pe 2 noiembrie. De fapt, nu singurul, ci cu întreaga familie. Și cu mai mulți prieteni. Pentru că fiind plecat în afara urbei noastre romantice, am revenit cu gîndul să ne facem datoria de alegători în partea a doua a zilei. Nu a fost să fie! Porțile mari ale lui Corlățean s-au închis cu un scîrțîit sumbru în fața unei cozi de oameni disperați. „Nu vă enervați, domnule, așa a fost toată ziua, cetățenii noștri au stat în umilință și frig, ca pe timpuri, cînd așteptam să se deschidă Alimentarele, să apucăm ceva de mîncare…”

Mă enervez, ne enervăm și plecăm cu pașapoartele lipsite, parcă, de propria personalitate, de cetățenia cea provocatoare de mîndrie legitimă pe care o simțim și o invocăm de atîtea ori…

Umilința e cuvîntul de ordine.

Mă simt umilit și tratat ca un paria. Umilit, nu jignit, domnule Ponta. Umilit pentru fiecare dintre românii de acolo, de departe, care au lăsat o duminică în spatele a sute de kilometri pentru a ajunge în fața unor porți închise de fier, reci ca tridentul lui Poseidon…

La Paris românii protestează, cîntă imnul național. Și porțile secțiilor de votare din Londra se închid, în bătaie de joc și neapărat umilitor, în fața unui rînd de peste o mie de oameni. Dreptul la vot e garantat de Constituția României. Nu-i așa, domnule Ponta?

Românii din străinătate nu depind de promisiunile nimănui. Nici de pensii cerșite, nici de legi bune pentru cei mari și tari.

Românii din străinătate își doresc o Românie modernizată și prosperă. O Românie a justiției și a legii pentru fiecare. Și nu în ultimul rînd o Românie a echilibrului puterilor statului. Un partid care controlează totul nu poate și nici nu vrea să ne garanteze continuitate. Nici libertate, nici memorie.

Nu garantează nimic!

Toate astea sunt luate în calcul. Un calcul de contabil vechi, aplecat peste abacul negru de epocă… De aceea se vrea diminuarea numărului de votanți. De aceea nu se găsesc ștampile și cabine de vot. De aceea porțile domnului Corlățean, amicul lui Plahotniuc, se închid, umilitor în fața alegătorilor de la Chișinău, în timp ce autobuzele vesele ale oligarhiei de pe ambele maluri ale Prutului gonesc în căutarea unui trecut sumbru și perpetuu.

Pe 16 noiembrie nu mai părăsim cetatea nici pentru o clipă. Vom merge la secția de vot cu noaptea în cap. Și nu de unii singuri, ci împreună cu familiile și cu prietenii noștri.

Vom sta acolo cît va fi nevoie. De dimineață pînă noaptea tîrziu. Nimeni și nimic nu ne poate opri să ne facem datoria față de România, față de viitorul copiilor noștri.

Nici dumneavoastră, domnule Ponta!

Vasile Năstase