De ce voi părăsi Republica Moldova, de Andrei Fornea
De o bucată de vreme mă roade gândul să părăsesc R.Moldova. Nu pentru că salariile sunt mici, iar drumurile renovate de calitate proastă. Nu doar din cauza nesimțiților sau într-un cuvând mai popular – a bâdlelor. Nu doar pentru că în Moldova tânăra generație este mai periculoasă decât cea din Parlament și nici pentru că în ultimii 4 ani doar 3 persoane din 198 din cei condamnați pentru corupție au stat la închisoare.
Am aflat recent o istorie care m-a dat gata. O familie care a lucrat în Italia ani buni, a hotărât să revină acasă și să investească aici într-o afacere. Investiția a fost suficient de consistentă însă după două luni, din cauza unor amenințări criminale ale concurenței, această familie a fost obligată să-și vândă bunurile și să închidă afacerea, în primul rând pentru siguranța personală. O altă istorie, povestită de acceași persoană, este despre bandiții din regiuni care cer de la 20% din venit pentru ”protecția afacerii”.
90% din indivizii periculoși care-i vedeți la știri că au furat ceva, au amenințat pe cineva, sau a făcut o escrocherie de proporții stau în acest moment și beau bere relaxați cu toate că ar trebui să fie închiși, chiar și pe 30 de zile. Niciunul din cei 32 vameși prinși recent la vamă cu mită nu va face pușcărie.
Vara asta directorul unei agenții turistice a fugit cu banii a peste 200 persoane, inclusiv eu. Individul a fost prins dar se pare că a impins bani în stânga și-n dreapta și acum este liber ca pasărea. Sunt sigur că și la vara viitoare va folosi aceeași schemă.
Ați prins ideea. Când te ciocnești cu legea R.Moldova și cu oamenii corupți care ”o apără”, nu te aștepta să obții dreptate. Dacă azi ești un internaut care citește plictisit acest articol, mâine ai putea fi victima acestui sistem, și dacă dai de nenea judecător cu barbă sură și inel de aur gros pe deget, atunci împușcă-te.
Eu păstrez în amintire cazul Poiată, dar și cazul procurorului care a tamponat un șofer și după asta l-a închis. Și cazul Zubco unde nimeni n-a fost condamnat. Guvernarea noastră cu reformele ei de 3 capici știe a da din limbă bine, dar lucrurile trebuie mișcate azi, nu mâine.
Atâta timp cât legea nu-mi apără familia, uit de patriotism și de Republica Moldova. Și fără multe prostii de genul ”viitorul depinde de tine” sau ” construim Moldova împreună”.