De vinerea mare au plecat după Focul Haric
În vinerea patimilor a plecat după Focul Haric la Ierusalim o delegație de la Chișinău, în frunte cu Mitropolitul Vladimir. Aceștia se vor întoarce mîine seară și vor împărți Focul la toate bisericile din țară.
În această zi, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de secretarul Mitropolitan Prot. Mitr. Vadim Cheibaș și Prot. Mitr. Veaceslav Șpac, a decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Ierusalim. Ei vor participa astăzi și mâine la sfintele slujbe legate de Prohodul Mântuitorului, după care, sâmbătă seara vor reveni la Chișinău cu Lumina Sfântă.
Menționăm că astăzi e ultima vinere a postului Paștelui, numită și vinerea seacă sau vinerea mare, echivalată cu 12 vineri obișnuite. În această zi creștinii obișnuiesc să bea doar apă, asta numindu-se post negru, care-i ferește de boli.
Mîine, bisericile din Capitală vor fi patrulate de pompieri și poliție, pentru a preveni producerea unor incidente, iar noaptea creștinii vor sfinți pasca, cozonacul, ouăle roșii și carnea de miel, pregătite tradițional pentru Ziua Învierii.