Decis! Premierele cinematografice, subtitrate sau dublate în română
În Republica Moldova va fi creat un Centrul Național al Cinematografiei (CNC) care va valorifica și va proteja patrimoniul cinematografiei naționale.
Parlamentul a votat ieri, în lectură finală, un proiect de lege care prevede un cadru nou de reglementare a domeniului cinematografic.
Astfel, în cadrul CNC-ului va activa Arhiva Națională de Filme și Registrul Cinematografic, care vor asigura evidența asupra producției, distribuirii și exploatării producției de film în Republica Moldova.
Totodată, legea revoluționează sistemul de finanțare și administrare a cinematografiei, de la comanda de stat la finanțarea parțială.
De asemenea, noua lege prevede ca toate premierele cinematografice să fie subtitrate sau dublate în limba română.
În prezent, cinematografele din țară difuzează filme pe filieră rusească, toate premierele fiind dublate în limba rusă.
sursa: jurnal.md