DECLARAŢIA comună a Partidului Acţiune şi Solidaritate şi a Platformei DA // DOC
– Fiind conştienţi de importanţa alegerilor din municipiul Chişinău şi a câştigării acestora de către partidele proeuropene autentic democratice, precum şi de faptul că fragmentarea şi dezbinarea electoratului proeuropean, tradiţional majoritar în capitală, constituie scopul perfid al regimului actual;
– Înţelegând importanţa consolidării tuturor forţelor sănătoase ale societăţii pentru miza cea mare a parcursului Republicii Moldova, alegerile parlamentare – punct de cotitură şi o şansă reală de a demola sistemul putred şi corupt menţinut de Plahotniuc şi Dodon;
– Asumându-ne scopul suprem de a aduce Moldova pe făgaşul normalităţii, democraţiei şi bunăstării prin câştigarea alegerilor parlamentare;
1. Partidul Acţiune şi Solidaritate se angajează să susţină candidatul Platformei DA la alegerile anticipate pentru funcţia de Primar General al municipiului Chişinău din 20 mai 2018.
2. În conformitate cu litera şi spiritul Protocolului de colaborare dintre PAS şi Platforma DA din 20 noiembrie 2017, Părţile vor accelera pregătirea pentru alegerile parlamentare de la finele anului 2018. În acest sens, se stabilesc următoarele:
1) Selectarea candidaţilor în lista electorală a Blocului constituit de PAS şi Platforma DA, precum şi a candidaţilor din circumscripţiile uninominale se va realiza în baza principiilor meritocraţiei şi integrităţii, cu discriminarea pozitivă a femeilor şi tinerilor şi fără recurgerea la algoritme politice. La măsurarea meritocraţiei, se vor lua în consideraţie Criteriile de evaluare şi ponderea acestora care se anexează la prezenta Declaraţie comună. Descrierea şi nivelurile criteriilor de evaluare, modul de măsurarea a acestora (punctajele aferente), modalitatea de funcţionare a Comisiei de meritocraţie, precum şi alte aspecte relevante procesului de selectare a candidaţilor se stabilesc în Mecanismul de selectare a candidaţilor Blocului constituit de PAS şi Platforma DA aprobat de cele 2 partide.
2) Comisia de meritocraţie va avea următoarea componenţă:
a) liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate şi Platformei DA;
b) câte o persoană delegată de fiecare partid cu experienţă în managementul resurselor umane;
c) câte o persoană delegată de fiecare parte din afara celor 2 partide, cu experienţă în analiza şi/sau comentarea evenimentelor politice; persoana delegată de fiecare partid trebuie acceptată/agreată de cealaltă parte, respingerea urmând a fi motivată corespunzător.
d) două persoane din afara celor 2 partide convenite de comun acord de către Părţi.
3) Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma DA se angajează să asigure transparenţa deplină în ceea ce priveşte finanţarea partidelor. În acest sens:
a) fiecare partid va publica lunar, pe paginile web proprii, veniturile şi cheltuielile din luna precedentă;
b) fiecare partid va prezenta lunar celuilalt partid lista donatorilor din luna precedentă.
4) Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma DA vor constitui staffuri electorale comune pentru fiecare circumscripţie electorală până la data de 30 mai 2018. În acest proces vor fi cooptate toate forţele proeuropene şi antioligarhice.
Preşedintele PAS, Maia Sandu
29 martie, 2018