Declaraţia postului Jurnal TV privind intensificarea cazurilor de abuz faţă de jurnalişti
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Ambasadei Statelor Unite ale Americii
Delegaţiei Uniunii Europene
Ambasadei Germaniei
Declaraţia postului Jurnal TV privind intensificarea cazurilor de abuz faţă de jurnalişti
Din numele companiei ÎCS Jurnal de Chişinău Plus, titulara postului de televiziune Jurnal TV, ne adresăm cu prezentul memoriu prin care ne manifestăm îngrijorarea faţă de sporirea cazurilor de atac asupra jurnaliştilor postului nostru, dar şi faţă de inacţiunile instituţiilor statului, controlate politic, care nu se implică nici imediat, nici post-factum, pentru a curma cazurile de abuz, pentru a le documenta corespunzător şi a trage la răspundere persoanele vinovate.
Ne declarăm îngrijoraţi de fenomenul care a luat amploare în ultima perioadă, când jurnaliştii postului nostru de televiziune sunt bruscaţi, loviţi, intimidaţi în locuri publice, iar persoanele care se fac vinovate de aceste acţiuni nu sunt identificate şi nici pedepsite.
Astfel, în ultima jumătate de an faţă de jurnaliştii noştri au fost aplicate metode barbare de intimidare, fiind documentate următoarele cazuri:
• cazul din curtea Judecătoriei Orhei, când persoane necunoscute din anturajul deputatului Partidului Democrat Constantin Ţuţu au lovit-o pe jurnalista noastră în abdomen, împiedicând-o să realizeze un interviu cu acest deputat, inculpat într-o cauză penală;
• cazul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, când reporterul nostru a fost deposedat de microfon de către deputatul şi preşedintele Partidului Liberal, Mihail Ghimpu, fiind insultat pentru faptul că încerca să realizeze un interviu cu acesta;
• cazul din incinta Primăriei or. Orhei, când jurnaliştii noştri au fost bruscaţi, ameninţaţi, insultaţi şi daţi afară din incinta instituţiei de către o persoană necunoscută, identitatea căruia este protejată de poliţie, deoarece jurnaliştii voiau să obţină un interviu cu controversatul Ilan Shor, primar în această localitate;
• cazul din faţa procuraturii sectorului Centru, mun. Chişinău, la mediatizarea acţiunilor de protest din faţa casei controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, când jurnaliştii noştri au fost loviţi de indivizi necunoscuţi, care ar fi membri ai clubului de luptă condus de Dorin Damir, finul oligarhului Vladimir Plahotniuc.
Ţinem să menţionăm că la etapa actuală în Republica Moldova presa este, în cea mai mare măsură, acaparată de structuri oligarhico-mafiote, care se află la guvernare şi prin intermediul acesteia are loc manipularea activă a opiniei publice. Doar câteva mijloace de informare în masă, printre care şi postul nostru de televiziune, încearcă din răsputeri să efectueze o informare corectă, obiectivă şi echidistantă a publicului.
Această activitate atrage demascarea schemelor criminale de delapidare a banilor publici, a atacurilor de tip raider în care sunt implicate majoritatea persoanelor aflate actualmente la guvernare.
Din aceste motive postul nostru de televiziune şi jurnaliştii noştri sunt ţinta unui atac furibund din partea sistemului oligarhico-mafiot, care, controlând structurile de forţă (poliţie, procuratură, instanţe de judecată), nu trag la răspundere şi nu-i pedepsesc pe agresorii nemijlociţi şi pe comanditarii atacurilor asupra presei.
Fiind profund ataşaţi valorilor europene, adresăm acest mesaj de îngrijorare şi solicităm susţinere din partea instituţiilor europene şi a reprezentanţilor ţărilor străine în Moldova, în scopul protejării jurnaliştilor noştri de agresiunile fizice şi psihice, precum şi de alte impedimente care le îngreunează activitatea, dar şi în scopul exercitării presiunii necesare asupra guvernanţilor noştri pentru a pedepsi cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor noştri, dar şi a nu admite, pe viitor, un atare comportament faţă de ei.
Cu deosebite consideraţiuni,
Director General Jurnal Trust Media
Adrian Gîţu