Declarația societății civile față de votul din Parlament: Suntem consternați
„Majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii şi a regulilor elementare de bun simţ, subminând democraţia”. Așa este intitulată declarația societății civile, semnată de 16 ONG-uri și doi avocați. Aceștia condamnă acțiunile întreprinse astăzi de deputații fracțiunilor parlamentare PD, PSRM și PPEM.
Reproducem mai jos declarația integrală:
Suntem consternaţi de acțiunile întreprinse astăzi de deputații fracțiunilor parlamentare PD, PSRM și PPEM. Aceștia au susținut includerea în agenda suplimentară a ședinței Parlamentului de astăzi a două proiecte, ce introduc modificări cruciale în sistemul electoral. Astfel, pe agenda şedinţei Parlamentului au fost introduse pentru a fi votate în lectura întâi proiectul de lege nr. 60/2017, promovat de Partidului Democrat, și proiectul nr. 123/2017, promovat de Partidul Socialiștilor. Proiectul nr. 60 propune alegerea celor 101 deputaţi în circumscripții uninominale (sistemul uninominal), iar proiectul nr. 123 prevede introducerea sistemului mixt (50% pe liste de partid şi 50% potrivit sistemului uninominal). Ambele proiecte de lege au fost votate în prima lectură și s-a declarat comasarea acestora, proiectul PSRM privind sistemul mixt fiind luat drept bază.
Niciunul din proiecte nu figura pe agenda Parlamentului publicată ieri, 4 mai. Niciunul din proiecte nu este însoțit de avizele Guvernului sau avizele comisiilor parlamentare – cerinţe obligatorii impuse de lege. După luarea deciziei cu privire la introducerea proiectelor în ordinea de zi, Preşedintele Parlamentului a oferit o oră Comisiei juridice, numiri și imunități pentru a analiza proiectul nr. 123. Avizul Guvernului lipseşte la ambele proiecte.
Supunerea acestor proiecte votului în prima lectură astăzi are loc în ajunul vizitei în Republica Moldova a reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. Săptămâna viitoare, aceştia urmează să vină la Chişinău pentru a elabora o opinie pe marginea celor două proiecte, opinie care a fost solicitată chiar de către Preşedintele Parlamentului şi de fostul Preşedinte al Partidului Socialiştilor. După adoptarea proiectelor în prima lectură, acestea nu mai pot fi modificate conceptual, chiar dacă aceste modificări sunt recomandate de către Comisia de la Veneţia.
Sondajele de opinie independente confirmă lipsa de susţinere populară a iniţiativei de schimbare a sistemului electoral, sistemul electoral actual fiind preferat de majoritatea persoanelor, în pofida unei propagande masive pentru schimbarea acestuia. Anterior, mai multe organizații ale societății civile au solicitat renunțarea la inițiativele de modificare a sistemului electoral. Schimbarea sistemului electoral este o lovitură pentru statul de drept și un regres semnificativ privitor la angajamentele asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.
Graba cu care au fost introduse în agenda ședinței Parlamentului cele două proiecte, care modifică radical modul de guvernare a țării, denotă doar un lucru: acestea urmăresc promovarea intereselor politice cu orice preţ, chiar dacă aceasta însemnă încălcarea legii, a democraţiei şi a bunului simţ.
Solicităm:
a. Parlamentului, să respecte legislația și bunul simț şi să se oprească din promovarea intereselor unor grupuri sau partide și să acționeze în interes public, conform normelor democratice.
b. Partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, să condamne vehement acțiunile de mai sus și să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi.
Semnatari:
1. Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT/
2. Amnesty International Moldova
3. Asociația pentru Politică Externă din Moldova
4. Asociația Presei Independente
5. A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”
6. Asociația Presei Independente (API)
7. Centrul de analiză și prevenire a corupției (CAPC)
8. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)
9. Centrul de Politici și Reforme (CPR)
10. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
11. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)
12. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
13. IDIS Viitorul
14. Institutul de Politici Publice (IPP)
15. PROMO-LEX
16. Transparency International – Moldova
17. Avocata Veronica Mihailov-Moraru
18. Avocatul Eduard Digore
Sursa:agora.md