Declarațiile Premierului și ale Președintelui după întîlnirea cu ambasadorii europeni
Premierul Iurie Leancă declară că vizita diplomaților străini a fost un prilej de a trece în revistă subiectele de pe agenda europeană a Republicii Moldova. Ambasadorii europeni au reiterat că Republica Moldova rămîne a fi lider în regiunea Parteneriatului Estic.
„Oficialii europeni s-au arătat interesați să afle care sunt obiectivele și prioritățile Guvernului. Este important să le cunoască pentru a ști cu ce ne pot sprijini. În urma acestor discuții, sper că la anul vom putea beneficia și de alte proiecte decât cele pe care le implementăm acum. Trebuie să demonstrăm în primul rând cetățenilor că nu doar arătăm ca europenii, că avem o istorie comună, că limba este una oficială europeană, dar și că acționăm ca europenii. Reforma în justiție trebuie accelerată, la fel ca și reformarea Procuraturii. Noi cunoaștem foarte bine problemele, dar trebuie să vedem și progresele. Cei care au vorbit au reiterat că Republica Moldova este liderul în regiunea Parteneriatului Estic”, a declarat prim-ministrul Iurie Leancă.
La rîndul său, președintele Nicolae Timofti a accentuat că Republica Moldova este pe calea cea dreaptă, cea a integrării europene. Dar, pentru a ajunge acolo este nevoie de multă muncă. „Noi am simțit și am apreciat solidaritatea țărilor europene. Atunci când ni s-au creat condiții grele, artificiale, noi am simțit susținerea. Un astfel de semnal este foarte important”, a subliniat șeful statului.
Menționăm că aseară au sosit la Chișinău 28 de ambasadori, membri ai Comitetului pentru politică și securitate a Uniunii Europene cu scopul de a se documenta în privinţa progresului reformelor din domeniile securităţii, justiţiei, dar şi a afacerilor interne.