Dedesubturile propunerii „de azi” a oligarhului Vlad Plahotniuc privind introducerea votului uninominal în Moldova
Oligarhul Vlad Plahotniuc, tot el proprietar al Partidului Democrat din Moldova, a făcut publică azi propunerea sa privind introducerea sistemului uninominal în Moldova. Potrivit lui, propunerea a fost făcută chiar astăzi, la o şedinţă a membrilor PD, care în urma discuţiilor au acceptat-o.
La scurt timp după asta, democraţii au lansat şi un site care să promoveze ideea „de azi” de liderului lor de partid, lucru care evident s-a făcut din timp, adică încă până la decizia colegilor lui Vlad Plahotniuc de a susţine propunerea acestuia.
Astfel, democraţii au lansat astăzi site-ul „uninominal.md” care, potrivit descrierii este „o campanie de informare privind votul uninominal în Parlament”. Pe site sunt indicate „avantajele” votului uninominal, menţionează că votul uninominal este susţinut de „75% dintre cetăţeni”, dar şi efectuează un sondaj cu întrebarea „Ce părere aveţi despre introducerea votului uninominal?” şi variantele de răspuns: „pozitivă”, „neutră” şi „negativă”.
Mai mult chiar, pe site apare şi un filmuleţ în care iarăşi sunt prezentate argumentele în favoarea votului uninominal.
Evident, toate aceste lucruri nu puteau fi făcute în câteva ore de la luarea deciziei din cadrul şedinţei de azi a Partidului Democrat, ceea ce indică asupra faptului că Vlad Plahotniuc a luat această decizie mult mai înainte, iar şedinţa de astăzi a fost una „de formă”.
Potrivit site-ului „nic.md” al companiei de stat „MoldData”, care înregistrează paginile web cu domeniul de ţară „md”, numele de domen „uninominal.md” a fost înregistrat de către compania „Nebuloasa” încă pe 28 februarie. În dreptul e-mailului este indicată adresa electronică „[email protected]”. Pe pagina sa, DQ Team se prezintă drept o companie de design şi dezvoltare full-service, cu sediul în Chişinău. „Ne place să creăm site-uri web, aplicaţii şi jocuri frumoase, funcţionale şi la preţuri accesibile”, se arată pe pagina web a celor care au creat site-ul „uninominal.md”.
La fel, aceştia îşi prezintă şi mai multe creaţii ale sale cum ar fi site-urile „imipasa.md” (Îmi Pasă), cel al postului de televiziune „jurnaltv.md”, dar şi, supriză, pagina web a fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „edelweiss.md”. Încă o creaţie a celor de la DQ Team este pagina web a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova, „aoam.md”, preşedinte al căreia este Vlad Plahotniuc în propria persoană.
Amintim că discuţii privind probabilitatea introducerii votului uninominal sau mixt în Moldova au fost lansate de mai mult timp în ţara noastră. Unul dintre cei care a vorbit primul despre faptul că Vlad Plahotniuc va încerca să introducă această modificare pentru a putea cumpăra deputaţii aleşi în circumscripţii uninominale şi a deţine majoritatea şi în viitoarea componenţă a Parlamentului, a fost preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Sursa:independent.md