Delegaţia UE la Chişinău: Comisarul Hahn NU a anunţat deblocarea asistenţei macrofinanciare şi nici acordarea sigură a primei tranşe; Banii vor fi oferiţi doar după ce RM va respecta condiţiile

Imagine implicită

Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, nu a anunţat ieri deblocarea asistenţei macrofinanciare şi nici disbursarea sigură a primei tranşe din cele 100 de milioane de euro în primul trimestru al anului 2018. Este precizarea Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău făcută la solicitarea Jurnal TV.

În declaraţie se spune că Johannes Hahn s-a referit la semnarea Memorandumului de Înţelegere cu Guvernul Republicii Moldova şi a explicat că asistenţa este oferita în trei tranşe.

„Semnarea Memorandumului de Înţelegere reprezintă primul pas al unui proces de durată şi nu asigură sau anunţă automat disbursarea niciunei tranşe. Memorandumul conţine 28 de condiţii/ acţiuni legate de politicile: guvernanţa sectorului public, guvernanţa sectorului financiar, lupta împotriva corupţiei şi împotriva spălării banilor, reforme în sectorul energetic, mediul de afaceri şi implementarea acordului aprofundat şi cuprinzator de liber schimb (DFCTA) dintre Republica Moldova şi UE. (…) Memorandumul trebuie ratificat de către Republica Moldova, asta a explicat şi Comisarul Hahn când s-a referit la procesul administrativ care urmează”, se spune în precizarea Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.

„Ulterior ratificării, va avea loc o evaluare de către Comisia Europeană şi Serviciul de Acţiune Externă al UE asupra îndeplinirii condiţiilor politice privind respectarea mecanismelor democratice, statul de drept şi drepturile omului, luând în considerare recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale OSCE. Comisia Europeană va analiza şi implementarea condiţiilor privind politicile economice şi financiare de care depinde acordarea primei tranşe a asistenţei macrofinanciare. Doar dacă aceste evaluări sunt pozitive, Comisia va disbursa prima tranşă. În cazul în care analiza este negativă, disbursarea primei tranşe se suspendă până când Republica Moldova îndeplineşte obligaţiile asumate şi condiţiile aferente disbursării banilor”, a menţionat Delegaţia UE în ţara noastră.

Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat astăzi, la Bruxelles, pachetul de documente privind acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 milioane de euro ţării noastre. Astfel, 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut.

Sursa:jurnal.md