După protestul din 1 iulie opoziția de la Chișinău pare intrată în lipsă de idei. Protestele s-au amânat pentru două luni, perioadă în care guvernarea ar trebui să îndeplinească trei revendicări de bază. Lui Plahotniuc i se cere să valideze mandatul lui Andrei Năstase, să anuleze sistemul de vot mixt și să fie trași la răspundere judecătorii care au creat această situație incredibilă și absurdă în același timp, de invalidare a scrutinului din 3 iunie.

Alex Cozer (Cotidianul.md)

Solicitări perfect legitime. Unele care, dacă ar fi îndeplinite, ar mai așeza un pic lucrurile. Dar din 2015 și până astăzi câte rezoluții au mai fost citite de pe scenele protestelor… Și câte revendicări au fost satisfăcute? Zero! Cu excepția unora, pe care Plahotniuc le-a profanat în stilu-i caracteristic. Gen demiterea guvernatorului BNM sau a procurorului general, înlocuiți apoi tot cu niște pioni devotați regimului.

Rezoluția, purtată pe la Bruxelles

I-am văzut ieri pe liderii opoziției înmânând câte un exemplar al rezoluției protestului fiecărui oficial european cu care s-au întâlnit. Foarte frumos! Dar e ceva nou în acea rezoluție, de care cei pe care-i numim de fiecare dată, cu multă speranță și așteptări, „partenerii noștri externi” să nu fi auzit? Sigur că nu. Iar „îngrijorările” pe care le-am văzut până acum și la care s-au limitat atât europenii, cât și, în special americanii, nu sunt dătătoare de speranțe.

Nu știu ce ar mai trebui să facă acest criminal pentru ca Occidentul să ia în calcul niște sancțiuni sau măcar să pronunțe niște nume. Miliarde parcă a furat, justiția parcă a făcut-o praf, sistemul politic parcă l-a distrus, cumpărând aproape totul în stânga și-n dreapta, iar apoi introducând acest sistem mixt. Acum a lipsit cetățenii și de ultima lor armă – votul. Iar la Bruxelles și Washington – „îngrijorare”.

Așadar, așteptări prea mari nu putem să avem nici acum. „Îngrijorarea” fără „acțiune” nu se va solda niciodată cu absolut nimic.

Consolidarea opoziției, dar nu pentru a-l legitima pe Plahotniuc în alegeri

Văd în ultima vreme, în special după 3 iunie, că se vorbește foarte mult de „consolidarea dreptei”, „unirea opoziției antioligarhice care să meargă într-un bloc în alegeri” și alte îndemnuri heirupiste de acest gen. Aș fi înțeles și salutat astfel de inițiative până la decizia ultimei instanțe în cazul mandatului lui Andrei Năstase.

Ori acum, după ce s-a întâmplat, să mai vorbești de participare în alegeri după ce tu acuzi că s-a instaurat o dictatură… Parcă ceva nu se leagă. Eu, cel puțin, nu am văzut încă dictatură eliminată prin alegeri. Iată alegeri eliminate de dictatură, mult mai des.

Și atunci când tu, lider al opoziției, spui la 30 iunie că „partidele nu-și mai au rostul într-o dictatură”, iar peste exact 3 luni, la 30 septembrie, să intri într-o companie electorală cu aceleași reguli mi se pare o prostie, iertată fie-mi duritatea.

Plahotniuc a arătat că poate să-și permită absolut orice. Și nu doar prin invalidarea alegerilor. Uităm oare ce s-a întâmplat în campania electorală? Uităm ce rezultate s-au obținut în cele 11 circumscripții din Chișinău?

Hai să luăm cel mai optimist scenariu în calcul, chiar dacă e irealizabil. Se reunește absolut toată opoziția proeuropeană, antioligarhică, unionistă și cum se mai numește ea, într-un singur bloc electoral. Să ne închipuim chiar că în alegeri merg doar trei forțe: PSRM, PD și blocul. Chiar și în aceste condiții, maximum la ce poate spera blocul sunt 30-35 de mandate, majoritatea obținute pe liste.

Și atunci ce faci? „Alianță proeuropeană” cu „dictatorul”, cum propune Pettit? Sau rămâi în opoziție? Și care sunt garanțiile că în fața celor două „borsetci” ale lui Plahotniuc, una cu bani și alta cu dosare, vei reuși să-ți ții uniți toți cei 30 de posibili deputați? Nu sunt niciun fel de garanții.

În condițiile de azi, în care Moldova poate nu e chiar o dictatură clasică, dar care poate deveni în urma alegerilor din toamnă, pentru opoziție, să participi la un astfel de scrutin, mi se pare nimic altceva decât legitimarea lui Plahotniuc.

Să preia opoziția inițiativa

Plahotniuc a avut până acum de fiecare dată inițiativa. Tot jocul s-a desfășurat pe terenul său. Dar ce-ar fi dacă opoziția ar prelua această inițiativă? Dacă în loc de rezoluții, la Bruxelles s-ar merge cu un singur lucru? Dacă partenerii noștri dragi ar fi anunțați că în acest joc, fără absolut nicio regulă, fără arbitru, nu se mai poate de intrat? Pentru că dacă intri nu faci decât să legitimezi o nedreptate.

Să se spună că nu se poate de participat la astfel de alegeri, decât doar dacă se revine măcar la sistemul vechi de vot și se face ordine cel puțin la CEC. Există suficient curaj?

Și aș vrea să-i văd pe Ghimpu, Chirtoacă, Șalaru și ceilalți dornici de „alianțe” ce vor spune în fața unei astfel de alianțe? Pentru că e ușor să-ți dorești alianță pentru a mai prinde un fotoliu cald în Parlament din care să negociezi cu Plahotniuc zerouri și funcții. Și mult mai greu să lupți cu adevărat, boicotând un simulacru de scrutin.

Și aici ar trebui implicați și cei de stânga, care nu au nici ei absolut nicio șansă în fața lui Dodon, în condițiile unor astfel de reguli. Să vedem cum ar arăta un scrutin parlamentar la care nu ar participa niciun fel de opoziție. Doar PSRM, PD, alde Leancă și alți sateliți ai lor.

Oare ce vor mai spune partenerii de dezvoltare în fața unui astfel de scenariu? Vor recunoaște astfel de alegeri? Vor mai finanța un astfel de „parcurs european”? Eu cred că nu.

Cât ar rezista un regim nerecunoscut în exterior, boicotat și urât de cetățeni pe interior? Nu mai mult de câteva luni. Dar poate pus în fața unei astfel de perspective să cedeze chiar și înainte de înfăptuirea sa.

Alex Cozer

Sursa:cotidianul.md