Demnitari decorați de Timofti; „În loc de pușcărie, primesc medalii”
Decorați cu merite înalte pentru că și-au îndeplinit promisiunile! Un grup de deputați, miniștri, membri ai Guvernului și înalți funcționari publici au primit distincții de stat pentru „contribuirea decisivă la asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”.
Multe nume din listă stârnesc semne de întrebări, fie că nu este clar cum au contribuit acestea la asocierea cu UE, fie pentru că, dimpotrivă, au dăunat grav, în repetate rânduri, imaginii RM și au zădărnicit progresele și reformele din această țară.
Serviciul de presă al Președinției a ținut să precizeze că nu președintele Timofti este cel care a luat decizia de a decora demnitarii. „Șeful statului a acordat decorațiile la propunerea Ministerului de Externe, precum și a partidelor care formează Coaliția pentru Guvernare Pro-Europeană (PLDM, PD și PLR). Ordinele și medaliile au fost atribuite în semn de înaltă apreciere a contribuției la promovarea reformelor bazate pe valorile și standardele europene, pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de asociere RM-UE, aportul la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale UE și ale spațiului Schengen și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional”, se spune în comunicatul de presă.
Vedeți mai jos lista celor decorați:
„Ordinul Republicii”
Igor Corman, preşedinte al Parlamentului;
Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
Ana Guțu, preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului;
Iurie Leancă, prim-ministru;
Marian Lupu, deputat în Parlament, ex-președinte al Parlamentului;
Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului;
Ion Păduraru, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova;
Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Parlamentului;
Valeriu Streleț, deputat în Parlament.
„Ordinul de Onoare”
Oleg Bodrug, vicepreşedinte al Parlamentului;
Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare;
Andrian Candu, viceprim-ministru, ministru al Economiei;
Vadim Cojocaru, deputat în Parlament;
Andrei Usatîi, ministru al Sănătății.
Ordinul „Gloria Muncii”
Raisa Apolschi, preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului;
Anatol Arapu, ministru al Finanțelor;
Anatolie Arhire, deputat în Parlament;
Victor Bodiu, secretar general al Guvernului;
Octavian Calmîc, viceministru al Economiei;
Eugen Carpov, viceprim-ministru;
Maria Cărăuș, viceministru al Finanțelor;
Maria Ciobanu, deputat în Parlament;
Nicolai Dudoglo, primar al municipiului Comrat;
Oleg Efrim, ministru al Justiției;
Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;
Valeriu Ghilețchi, deputat în Parlament;
Chiril Lucinschi, președinte al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului;
Dorin Recean, ministru al Afacerilor Interne;
Tatiana Potîng, viceprim-ministru;
Maia Sandu, ministru al Educației;
Iurie Țap, deputat în Parlament;
Vladimir Țurcanu, consilier al Președintelui Republicii Moldova;
Petru Vlah, deputat în Parlament.
Medalia „Meritul Civic”
Angel Agache, deputat în Parlament;
Vasile Botnari, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor;
Ştefan Creangă, viceministru al Finanţelor;
Daniela Cujbă, director general de direcţie generală la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene;
Sergiu Diaconu, viceministru al Afacerilor Interne;
Vasile Foltea, director adjunct al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal;
Vladimir Grosu, viceministru al Justiţiei;
Viorel Guțu, ex-viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare;
Loreta Handrabura, viceministru al Educației;
Inga Ionesii, șef de direcție la Ministerul Economiei;
Daniela Morari, director adjunct de direcție generală la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene;
Olga Poalelungi, director al Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne;
Dorin Purice, şef al Poliţiei de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne;
Ana Revenco, director al Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne;
Vitalie Tarlev, viceministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;
Ana Vasilache, viceministru al Apărării;
Vitalie Verebceanu, director de direcţie generală la Centrul Național Anticorupție.
Lista a provocat un val de reacții, nedumeriri și acuzații din partea societății civile.
Analistul politic Bogdan Țîrdea susține că această listă reprezintă o palmă dată de președintele Nicolae Timofti ideii de adevăr și dreptate.
„Pentru mine această listă este o probă elocventă a capturării definitive a RM, o probă a corupției care a paralizat totalmente instituțiile statului și o prăbușire definitvă a instituțiilor de drept și de justiție. Mai mulți indivizi dubioși, căutați de Interpol, acuzați de atacuri raider, demascați la Londra și în Cipru, în loc să fie deferiți justiției și să facă ani grei de pușcărie, primesc medalii în schimb. Și nu oarecare, ci cea mai înaltă – „Ordinul Republicii”, care se dă post-mortem sau pentru acte de vitejie în război, pentru contribuții deosebite apreciate de toți. Mai mult, acești indivizi primesc asemenea distincții la pachet cu neamurile lor. Nașa lui Plahotniuc – Apolschi, decorată, apoi finul Candu, după care Filip, partenerul său de afaceri și la sfârșit Plahotniuc primește medalia supremă”, a declarat analistul politic, pentru Jurnal.md.
În context, Bogdan Țîrdea a mai spus că semnarea acestui decret va rămâne ca o pată în cariera lui Nicolae Timofti.
„Cred că este o faptă foarte rușinoasă în cariera lui Nicolae Timofti și îi va fi foarte greu să se spele de această rușine. Păpușarul umilește o țară întreagă, ne arată că sfidează justiția, opinia publică și îmi pare rău dacă șeful statului a cedat și alături de persoane notorii au ajuns să fie puși indivizi cu reputație dubioasă, scandaloasă. Timofti a dat o palmă grea ideii de dreptate și adevăr. Probabil, explicația este că fiul său lucrează la compania care aparține lui Plahotniuc. O altă explicație ar fi că și-a asumat angajamentul să nu aibă poziție proprie și iată că nu o are. Sute de oameni care merită să fie promovați sunt hărțuiți, marginalizați, umiliți, iar torționarii lor sunt decorați cu cele mai înalte merite”, a adăugat Bogdan Țîrdea.
Și analistul politic Valentin Dolganiuc îl critică dur pe șeful statului. „Este inadmisibil să oferi cea mai mare distincție celui care e urmărit de Interpol, care a furat statul, care a comis atacuri raider. Timofti este un laș și dacă în alte situații mai avea argumentul că nu depinde de el una sau alta, de această dată decizia îi aparține exclusiv lui. Nimeni nu-l poate impune să semneze un asemenea decret. În cazul dat, șeful statului este coparticipant la crimele lui Plahotniuc”, a conchis Valentin Dolganiuc.
sursa: jurnal.md