Deputat de la Bucureşti, despre manipulările presei controlate de Plahotniuc: „UE trebuie să combată nu doar propaganda rusească în RM, dar şi ştirile false propagate de oligarhii locali”
Ştirile false în legătură că asistenţa financiară, acordată de către UE Republicii Moldova, puse pe post la televiziunile controlate de preşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, provoacă critici dure la Bucureşti. „Acestea au la bază practici de dezinformare specifice propagandei ruseşti”, afirmă parlamentarul român Matei Dobrovie care consideră că autorităţile europene ar trebui să combată dezinformările de la trustul media, ce aparţine oligarhului, pe picior de egalitate cu propaganda Kremlinului.
„Paradoxurile Republicii Moldova. Uniunea Europeană a alocat, în premieră, în bugetul anual pentru 2018, o sumă de 4,9 milioane de euro care va fi folosită pentru combaterea dezinformării şi a ştirilor false. Unul dintre destinatarii asistenţei este Republica Moldova. Ironie totală. Cu doar puţin timp înainte, puterea de la Chişinău producea o dezinformare de toată frumuseţea legată tocmai de asistenţa financiară europeană, ce ar urma să fie vărsată fără condiţionalităţi politice şi tehnice”, a comentat deputatul de la Bucureşti.
Matei Dobrovie se referă la modul în care presa controlată de oligarhul Plahotniuc a anunţat că simpla semnare a Memorandumului dintre RM şi UE înseamnă de fapt acordarea unei primei tranşe din asistenţa financiară oferită ţării noastre.
„Ştirea s-a „rostologlit” rapid şi în câteva publicaţii independente de la Chişinău, a fost preluată inclusiv de ziare finanţate de la Bucureşti, a devenit virală pe reţelele de socializare. Şi nu a lipsit nici de pe site-ul oficial al guvernului R. Moldova. Declaraţiile oficialilor UE şi documentele emise la Bruxelles au devenit ţinta manipulării trusturilor de presă. Modul de distribuire a acestei informaţii false are la bază practici de dezinformare specifice propagandei ruseşti. Un scenariu asemănător a fost folosit de Ministerul Apărării de la Moscova, care e publicat un video despre modul în care armata SUA i-a ajutat pe teroriştii din ISIS să se salveze din oraşe siriene aflate sub asediu.
Fake news-ul a fost demontat de specialiştii din Occident, iar Ministerul Apărării rus a recunoscut că informaţia şi video difuzate nu aveau legătură cu evenimentele din Siria. Cu toate acestea, instituţia a continuat difuzarea filmuleţului şi informaţiilor false. Acelaşi lucru l-a făcut şi guvernul de la Chişinău, încercând să sugereze că totul a fost doar o confuzie făcută de presă. Oficialii moldoveni şi presa controlată de Plahotniuc nu au rectificat în niciun fel informaţiile difuzate”, a menţionat deputatul român.
„În concluzie, UE trebuie să combată nu doar propaganda rusească în R.Moldova, dar şi dezinformarea + ştirile false propagate de oligarhii locali în Republica Moldova. Altfel banii vor fi risipiţi sau mai rău alocaţi tocmai celor care produc fake news”, a adăugat parlamentarul de la Bucureşti.
Precizăm că, la 23 noiembrie, Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate, Johannes Hahn, a anunţat semnarea Memorandumului de Înţelegere cu Guvernul Republicii Moldova, document care prevede îndeplinirea de către guvernul de la Chişinău a 28 condiţionalităţi în schimbul oferirii de asistenţă financiară din partea UE.
Banii vor ajunge Chişinău doar după ce Comisia Europeană şi Serviciul de Acţiune Externă al UE vor evalua modul în care guvernul Republicii Moldova a îndeplinit angajamentele legate de ”respectarea mecanismelor democratice, statul de drept şi drepturile omului, luând în considerare recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale OSCE”.
Sursa:jurnal.md