Deputații cer raportul de anchetă privind evenimentele din aprilie 2009
Șefii de la MAI, SIS și PG sunt așteptați în Parlament pentru a explica ce s-a întîmplat pe 7-9 aprilie 2009. Deputații au solicitat acestor instituții un raport al anchetei evenimentelor din aprilie 2009.
Deputații din fosta Alianță pentru Integrare Europeană au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor din aprilie 2009. Comuniștii și socialiștii au refuzat să dea curs propunerii președintelui Parlamentului.
„Ziua de 7 aprilie, cum a fost totul, avem mai multe întrebări, decât răspunsuri. Sunt multe pietre ascunse, nu ştiu dacă vom afla totul vreodată. Indiferent de această stare de lucruri, păcat că s-au pierdut vieţi omeneşti”, a spus Lupu.
Duminică se împlinesc patru ani de la protestele din aprilie 2009. Instituțiile de drept nu au elucidat încă cine a stat în spatele provocărilor, în urma cărora sediile Președinției și Parlamentului au fost distruse.