Vladimir Putin conduce Federaţia Rusă de 14 ani, dar 2013 s-a dovedit a fi anul cel mai plin de succese. Revista Forbes l-a plasat în topul celor mai puternici oameni din lume, notând că ”şi-a întărit controlul asupra Rusiei”. Potrivit Forbes, Putin l-a depăşit pe Barack Obama pentru că a reuşit să se impună de mai multe ori in acest an în faţa preşedintelui SUA.

Der Spiegel scrie că Putin pare să reuşească în tot ceea ce întreprinde în această perioadă. În septembrie a convins Siria să îşi plaseze armele chimice sub control internaţional, pentru ca apoi să fie distruse, şi astfel a reuşit să evite o intervenţie militară americană, făcându-l pe Obama să pară un poliţist global lipsit de putere.

La finalul lunii iulie, Putin a ignorat avertismentele americane şi i-a oferit azil politic lui Edward Snowden. Ulterior, Germania şi Franţa s-au arătat revoltate faţă de SUA, în urma dezvăluirilor făcute de la Moscova de fostul angajat NSA . Apoi Putin a avut un rol important în negocierile dintre comunitatea internaţională şi Iran, privind programul nuclear al Teheranului.

Acum, prin presiuni asupra preşedintelui Viktor Ianukovici, Putin a reuşit să îndepărteze Ucraina de asocierea la UE, nu înainte de a fi făcut acelaşi lucru cu mult mai mică Armenie. Putin a reuşit să distrugă în doar câteva săptămâni ceea ce UE şi Kievul construiseră cu migală timp de mai bine de doi ani şi să facă inutil Parteneriatul Estic.

Peste ocean există voci cu impact public, în special în rândul loggerilor influenţi din SUA, scrie Der Spiegel, care sunt impresionaţi de capacitatea lui Putin de a influenţa politica internaţională. Un comentator american îl numeşte pe Putin ”un Chuck Norris al politicii internaţionale”.

Majoritatea observatorilor occidentali îl văd însă pe Putin ca pe un un despot al secolului XIX, care nu are nimic în comun cu modelul european de guvernare. Viziunea sa este una feudală, incluzând lachei care îi satisfac orice dorinţă, nu contează cât de arbitrară ar fi, cu o economie care nu serveşte decât interesele politicienilor, totul sub motto-ul ”Ce-i al meu nu poate fi şi al vostru”.

Kremlinul încearcă acum să intimideze Occidentul şi în cursa pentru Arctica, acolo unde încearcă să se înstăpânească pe cele mai mari rezerve de hidrocarburi. Putin i-a cerut ministrului Apărării , în urmă cu o săptămână, să ”extindă prezenţa militară a Rusiei în Oceanul Arctic”. Aceasta va însemna refacerea celor zece baze militare sovietice din regiune şi sporirea numărului de trupe, şi nave.

Acum, evenimentele din Ucraina şi rolul pe care Putin l-a jucat acolo aduc pe buzele tot mai multor analişti întrebarea: Ce fel de om este Putin şi ce doreşte cu adevărat? Este oare cazul Ucrainei momentul de cotitură în relaţiile dintre Est şi Vest? Conflictul din Ucraina ilustrează că nu numai soarta celor 143 de milioane de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, dar şi a celor din statele vecine depinde de Putin.

În timp ce protestatarii pro-europeni de la Kiev construiau baricade în capitală, cotidianul pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda a publicat un articol despre prabuşirea Ucrainei. Partea de vest a ţării, care a fost sub stăpânire habsburgică, a fost colorată în violet, în timp ce partea de est şi Crimeea au fost colorate în roşu. A fost momentul în care şi un deputat din parlamentul Crimeei i-a cerut lui Putin să trimită forţe ruse în Ucraina, pentru a proteja ţara de agresorii din NATO, agenţii secreţi ai Vestului şi de demonstranţii plătiţi.

Moscova a răspuns brutal la criticele lansate de Washington, după folosirea forţei la Kiev, împotriva manifestanţilor. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a spus că nu democraţia este ceea ce îi preocupă pe liderii din Vest, ci doar obţinerea ”trofelului Ucrainean”, prin care să dea Rusiei o lovitură strategică. Cu doar şase voturi împotrivă din 450, Duma de Stat de la Moscova a adoptat o declaraţie prin care condamnă imixtiunea fatisa a politicienilor din Vest în afacerile interne ale Ucrainei. A fost o reacţie la apariţia ministrului german de Externe Guido Westerwelle, a subsecretarului american de Stat Victoria Nuland si a fostului premier polonez Jaroslaw Kaczynski în mijlocul protestatarilor de la Kiev. Deputaţii din Duma de la Moscova au mai notat ca în Ucraina are loc o ”lovitură de stat”. Asta în timp ce televiziunea publică de la Kiev caracteriza UE drept o alianţă ”anti-rusă”, deoarece ignora interesele Moscovei în Ucraina.

Reacţia Bruxelles-ului a lăsat mult de dorit. Liderii europeni au părut şocaţi să vadă că discuţiile despre tarifele la oţel, vin şi grâu pe care le negociau cu fostele republici sovietice din Parteneriatul Estic devin brusc chestiuni geopolitice majore. Iar acest lucru nu trebuia să şocheze, având în vedere politica promovată până acum de Rusia în aceste state.

Rusia lui Putin a folosit şi foloseşte Transnistria pentru a submina suveranitatea Republicii Moldova, deşi niciun stat ONU nu a recunoscut formal independenţa Transnistriei. Acum, Putin aminteşte Chişinăului şi de sutele de mii de muncitori moldoveni care lucrează în Rusia, dintre care 200.000 nu au permise de rezidenţă valide, avertizând astfel ca încă un pas către UE ar însemna închiderea robinetului remitenţelor din Rusia, esenţial pentru supravieţuirea economică a Republicii Moldova.

Moscova joacă apoi rolul de protector în Osetia de Sud şi Abhazia, două regiuni ce s-au desprins de Georgia în urma războiului din 2008. Prin aceste regiuni marionetă, Putin îşi asigură influenţa asupra regimului de la Tbilisi. Pentru supunerea Armeniei în faţa Moscovei există conflictul îngheţat din Nagorno Karabah şi rivalitatea dintre Armenia şi Azerbaidjan, atent cultivată de Putin. Astfel, deşi timp de doi ani liderii politici de la Erevan au susţinut că nu pot adera la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, a fost suficientă o întâlnire între preşedintele Serj Sargsyan şi Putin pentru ca Armenia să abandoneze tot ce a reuşit să obţină în drumul ei către UE.

Acelaşi scenariu a fost repetat şi în Ucraina: ameninţări cu embargo asupra importurilor de vagoane, carne şi otel din Ucraina. Consilierul economic al lui Putin, Serghei Glaziev, a fost trimis la Kiev pentru a explica ce ar însemna dacă Rusia ar cere Ucrainei datoria istorică de 1,3 miliarde de dolari pe care o are faţă de Gazprom şi pentru a arăta că Ucraina ar avea nevoie de încă 130 de miliarde de euro pentru a-şi aduce economia şi sistemul juridic la normele UE. Glaziev a reuşit în misiunea sa şi a fost numit ”Omul anului 2013 în Rusia”, exact în ziua în care începea Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe care Moscoca tocmai îl dinamitase.

”Lui Putin i-au ajuns 20 de minute cu Obama, la summitul G20 de la Sankt Petersburg pentru a evita bombardarea Siriei şi pentru a deschide calea unei soluţii paşnice în cazul armelor chimice”, notează un diplomat de rang înalt de la Moscova. Potrivit unui raport încă nepublicat al Institutului pentru Studii Strategice (cel mai important think tank de la Moscova), în posesia căruia a intrat Der Spiegel, autoritatea lui Putin este atât de mare în această perioadă, încât ”ar putea influenţa un vot în privinţa Siriei în Congresul SUA”. Raportul mai arată că Putin este noul lider mondial al conservatorilor, deoarece populismul de stânga, promovat de preşedintele Obama sau de preşedintele Francois Hollande, se dovedeşte falimentar. Raportul mai arată că lumea trece printr-o perioadă în care oamenii preferă stabilitatea şi securitatea în locul experimentelor ideologice, preferă valorile tradiţionale ale familiei în locul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi preferă statul-naţiune în locul imigraţiei. Cu alte cuvinte, lumea ar prefera exact valorile susţinute în discursurile lui Putin.

Însă puterea Rusiei nu este nici pe departe cea pe care o oferă imaginea preşedintelui Putin. Rusia arată bine doar pe hârtie: deficitul public este de doar 14% din PIB, faţă de 80% în Germania. Dar economia nu mai creşte decât cu 1,3% pe an, iar puterea Rusiei ei se bazează aproape exclusiv pe arsenalul ei nuclear şi pe exportul de petrol şi gaze, atât timp cât preţul barilului de petrol rămâne la peste 100 de dolari. Apoi, însuşi Putin a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de birocraţia mult prea numeroasă, incompetentă şi coruptă.

În Rusia se dezvoltă ideea că ţara este un ”imperiu neliberal”, opus ”imperiului liberal” teoretizat de Anatoli Ciubais (arhitectul privatizării economiei ruse în anii ’90). Acum, imperiul liberal este UE. ”Imperiul ne-liberal este conceptul care ajută în a explica de ce Rusia se îndepărtează de UE, care ar susţine nişte valori subversive, iar această interpretare ajută Kremlinul să menţină iluzia că Rusia joacă în aceeaşi ligă cu America, China şi UE”, spune Vladimir Frolov, analist politic din Moscova, citat de Der Spiegel.

O privire la cei angajaţi să facă propagandă pentru un asemenea model arată cam ce fel de construct este Rusia lui Putin. Noul director al holdingului media Russia Today, Dmitry Kiselyov, consideră că homosexualilor ar trebui să li se interzică să doneze spermă, iar inimile lor ar trebui să fie arse, în caz că mor în accidente rutiere, deoarece ele nu merită să bată pe mai departe în pieptul unor oameni ce au nevoie de transplant…Acelaşi personaj mai aseamănă programul UE de bailout pentru Cipru cu exproprierea evreilor de către Hitler.

Puterea actuală a Rusiei se bazează nu pe propriile puteri, ci pe slăbiciunile Vestului. Iar politica UE faţă de Ucraina este un exemplu bun.

Germania şi UE au încercat să apropie Ucraina de Bruxelles prin câteva zeci de legi pe care i le-au propus spre semnare lui Ianukovici. Însă, în loc să ofere Ucrainei fonduri şi o perspectivă clară a aderării la UE, liderii europeni i-au cerut preşedintelui Ianukovici să o elibereze pe Iulia Timoşenko, rivala sa numărul unu. O lipsă majoră de viziune şi informaţii, în viziunea Der Spiegel, deoarece Timoşenko este departe de a fi un martir şi departe de a beneficia de o mare simpatie în rândul ucrainienilor.

Germania şi UE au greşit în momentul în care nu au privit cu atenţie cine este partenerul lor de dialog. Ca şi Putin, Ianukovici a crescut în condiţii grele, în care era mai important să fie mai puternic decât alţii, să lovesti decisiv sau să joci la cacealmă perfect. De aceea, pentru Ianukovici, apropierea de UE nu a fost niciun moment o chestiune de principii şi valori comune, ci de câştiguri cât mai mari în raport cu oferta Rusiei.

Germania şi UE au greşit, iar acum îşi recalculează strategia. Alegerile prezidenţiale din Uacraina, din 2015, sunt momentul decisiv. Vestul nu a reuşit să o elibereze pe Iulia Timoşenko din închisoare, iar acum creează un alt rival cu şanse în faţa lui Ianukovici: boxerul Vitali Klichko.

Însă, scrie Der Spiegel, atât timp cât liderii ocidentali îşi vor colora în roz realităţile din Estul Europei, Putin va câştiga. El este mult mai familiarizat cu situaţia din această parte a lumii şi nu se dă deloc înapoi de la a folosi tactici lipsite de scrupule, uşor acceptate în această regiune.

Sursa: realitatea.net