Derapajele TV-urilor lui Plahotniuc, criticate peste Prut; PEN Club România: Degradarea spiritului public, asupra căreia atrage atenţia Andrei Năstase – preambulul unui regim de control al mass-media
PEN Club România a reacţionat la sesizarea liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, în legătură cu derapajele antidemocratice ale instituţiilor mediatice din holdingul oligarhului Plahotniuc, cu implicarea unor aşa-numiţi jurnalişti de peste Prut.
În comunicatul PEN-clubului din România este exprimată „profunda îngrijorare cu privire la posibilitatea ca degradarea spiritului public, asupra căreia atrage atenţia dl Andrei Năstase, să devină preambulul unui regim de control al mass-media şi de suprimare brutală a vocilor critice la adresa deţinătorilor oficiali sau oculţi ai puterii politice”.
Totodată, comunicatul îndeamnă instituţiile similare din România să contribuie la o cât mai largă diseminare a sesizărilor cu privire la derapajele lipsite de profesionalism în mass-media, asumându-şi cofratern semnalele de alarmă care parvin din Republica Moldova.
Într-o declaraţie emisă astăzi, Platforma Demnitate şi Adevăr aduce mulţumiri tuturor instituţiilor din România care au reacţionat prompt, profesionist şi deontologic la Sesizarea liderului Platformei DA, Andrei Năstase, în special PEN-clubului din România şi preşedintei acestuia, doamnei Magda Cârneci, pentru comunicatul concludent la sesizarea în chestiune, ambele publicate în revista Observator Cultural.
Precizăm că. în ultima perioadă, Platforma Demnitate şi Adevăr şi-a exprimat insistent îngrijorarea în legătură cu derapajele antidemocratice mai mult decât evidente ale instituţiilor mediatice din holdingul oligarhului Plahotniuc. În acest context, formaţiunea a sesizat de mai multe ori Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi Consiliul de Presă din Republica Moldova.
„De asemenea, cu cea mai mare consideraţie pentru presa din România, care se bucură de un grad avansat de independenţă şi pentru care imixtiunea politică este un termen mai puţin uzual, au fost expediate sesizări adresate mai multor instituţii de profil de peste Prut. Acestea au fost făcute în ideea existenţei unui spaţiu informaţional cu interconectări multiple, care se dezvoltă şi se bazează, în mod firesc, pe o deontologie profesională comună, dar care este sfidată de unii aşa-numiţi jurnalişti de peste Prut pripăşiţi în presa oligarhică de la Chişinău. Unul dintre aceştia e numitul Cristian Tabără, acum angajat şi la postul de televiziune Publika TV din Chişinău, care compromite valoarea presei libere române. Coprezentator al emisiunii de linşaj mediatic a opoziţiei proeuropene şi antioligarhice, Fabrica, de la postul respectiv, acesta trezeşte nedumerire şi indignare nu numai în rândul consumatorilor de programe din Republica Moldova, dar şi din România”, se spune în declaraţia formaţiunii.
Platforma Demnitate şi Adevăr anunţă că va continua „să monitorizeze presa oligarhică controlată de Plahotniuc şi Dodon, şi, în special, prestaţia unor jurnalişti controversaţi din România angajaţi de holdingul ucigaş al lui Plahotniuc”. De asemenea, formaţiunea va urmări prestaţia unor mijloace media finanţate de către Departamentul Românilor de Pretutindeni, sub aspectul deraierii de la principiile deontologice ale jurnalistului şi al manipulării, prin dezinformare crasă, a opiniei publice.
Sursa:jurnal.md