Traian Băsescu despre proiectul fundamental de țară: „unirea cu Republica Moldova”: ”Nu cred că putem vorbi de o altă temă astăzi, 1 Decembrie 2013, decât despre tema unificării. Premisa oricărei discuții este, mai ales azi, observația obligatorie că unicul proiect de țară clar asumat și pus în practică este cel promovat de Traian Băsescu, singurul președinte al României care a mărit granițele țării: integrare în NATO, integrare în UE, modernizarea statului și unirea cu Republica Moldova”.

Discuția despre unificare devine centrală în politica românească de astăzi. Pentru a avea o Românie puternică este necesar ca dreapta să conducă România. Pentru ca dreapta să conducă România ea trebuie să se unifice. Pentru a înțelege cum trebuie făcută unificarea dreptei este esențial să înțelegem care este, de fapt, linia de fractură actuală. Altfel nu facem decât să ne învârtim în jurul cozii disipând energii uriașe în timp ce forța întunericului – reptila USL – se hrănește din trupul din ce în ce mai fragil al României.

Care este linia de fractură a dreptei?

Principala linie de fractură este între dreapta reformistă și dreapta fesenistă. Este o diferență fundamentală, a sistemelor de valori: dreapta reformistă se regăsește în sistemul de valori pe care s-au clădit obiectivele lui Traian Băsescu: stat de drept modern, integrare în NATO și UE și unirea cu Republica Moldova. Dreapta fesenistă nu înțelege aceste concepte și are ca unic sistem de valori banul, indiferent de originea sa, crezând că dacă vorbești decomplexat despre bani ești „de dreapta”. Susținătorii modernizării României, membrii dreptei reformiste, sunt astăzi majoritar în Mișcarea Populară și Forța Civică, dar și în număr semnificativ în PDL, însă fără să fie în centrii de putere actuali ai PDL. Reformiștii din PDL sunt fie marginalizați, fie puși în vitrină, ca să dea bine la imagine. Sunt un fard pe fața distrusă a unei foste frumuseți. Vă las plăcerea să vă imaginați cine incarnează dreapta fesenistă. Desigur că această linie de fractură – repet, generată de apartenența la sisteme de valori diferite – este hrănită de:

– Invectivele pe care și le aruncă zilnic cei care sunt de-o parte și de alta a hăului. Este comod, de exemplu, să spui că fractura s-a produs din cauza Elenei Udrea sau a Monicăi Macovei, care, ambele, și-au asumat cu mai mult sau mai puțin succes modernizarea lui Traian Băsescu în competiția internă din PDL. Actuala conducere a PDL a câștigat alegerile interne dezicându-se de reformele Guvernului Boc și punând vina pierderii efemerei guvernări Ungureanu în cârca lui MRU, la a cărui demolare au asistat pasiv, eventual cu trabucul în gură și țuiculița pe masă.

– Iritarea conducerii PDL față de procesul alert de construcție al Mișcării Populare, care nu-i poate refuza pe cei care, din ce în ce mai numeroși, vin dinspre un PDL în al cărui sistem de valori nu-și mai găsesc locul.

Cum se poate face, în aceste condiții, unificarea? Sunt, în opinia mea, două modalități.

Una, generoasă, imediată și cu maxime șanse de reușită: strângerea rândurilor în jurul valorilor vehiculate de Traian Băsescu, valori pe care s-a bazat întregul concept de modernizare a statului cu care președintele a câștigat alegerile din 2009. Această uniune a dreptei în jurul valorilor caracteristice unui stat modern se poate face doar avându-i în centru pe cei care au fost vectorii acestei modernizări: Traian Băsescu, Emil Boc, MRU și toți cei care au fost solidari cu aceștia cu fapta – sacrificându-și din capitalul electoral – și nu doar cu vorba sau interesul; aceștia din urmă au încercat să-și maximizeze imaginea dezicându-se în momentele grele de Guvernul Boc. Unii vor acum să se întoarcă imaculați și serafici, cu unicul merit auto-arogat că „au spus ce au gândit”. Ar fi fost bine și să gândească ceea ce spuneau.

Cealaltă variantă, meschină, bazată pe calcule de apotecari cărora, pentru a le ascunde ridicolul, politicienii le spun „algoritmi”: se așteaptă verdictul alegerilor europarlamentare și, pe baza rezultatelor, se face o platformă comună pentru susținerea la prezidențiale a candidatului celui mai mare partid; în funcție de procentajul obținut, liderii celorlalte partide se aleg cu câte o funcție de conducere în „marea coaliție”. Un fel de ARD bis, cu rezultatul probabil al unui ARD… bis.

Ce ne cere pragmatismul și calendarul?

Este limpede că PDL în forma sa actuală joacă partitura bine ticluită, a polițistului bun (Predoiu) și a polițistului rău (Blaga). Predoiu este prezentat ca fața modernă, reformatoare a PDL, iar Blaga este cu „datul la gioale”, fără ca Predoiu să fie „mânjit de sânge”. Predoiu este prezentat ca fața reformatoare a PDL cu argumente care stau în picioare: nimeni nu poate să-i reproșeze lui Cătălin Predoiu că, atunci când a făcut parte din cabinetul Boc, nu a fost un reformist autentic. Sunt alte reproșuri care i se pot aduce, disconfortul multora referitor la Predoiu este reprezentat de faptul că nu există niciun răspuns (altul decât strategia ascunsă a lui Blaga) la întrebarea: „de ce a fost necesar ca PDL să-l importe pe reformatorul Predoiu când îl avea pe Emil Boc, simbolul reformatorilor de lângă Traian Băsescu”?

Această strategie a lui Blaga este simplă: prezentarea lui Boc, foarte iubit în PDL, ca fața reformatoare a PDL i-ar fi luat orice legitimitate președintelui PDL, Vasile Blaga, și i-ar fi anulat leadershipul în PDL. Predoiu însă nu-i pune în pericol poziția actuală și va fi folosit la momentul decis de Vasile Blaga ca monedă de schimb la negocieri, ceea ce ar fi fost imposibil cu Emil Boc. Mi-e teamă așadar că, prin intrarea în acest joc, ticluit de Vasile Blaga, un om-resursă modern și important – Cătălin Predoiu – va pierde enorm. Transferul lui Predoiu în PDL arată și apetența zero a PDLului actual pentru o asociere loială cu MRU.

Este limpede că Mișcarea Populară crește.

Tendința sa ascendentă este evidentă, mai ales în teritoriu. Chiar dacă este blocată mediatic, chiar dacă baronii USL, uneori în cârdășie cu pedeliștii cu care au mai făcut blaturi, pun mare presiune în teritoriu pentru ca oameni „angajați la stat” să nu vină lângă Mișcarea Populară. Foarte mulți membri, chiar marcanți și reformatori, ai PDL și-au exprimat dorința de a veni înspre noi și, cu certitudine, vor face pasul. Surprinzătoare este prezența unui număr impresionant de oameni noi din zona dinamică a României: IT, oameni de afaceri (nu cu statul!). Este limpede și că Mișcarea Populară adună în jurul său oameni cu idei reformiste, evitând destul de bine – și aici este meritul lui Eugen Tomac, un om cu o maturitate politică remarcabilă pentru vârsta lui – oportuniștii, gășculițele și comportamentele care au dus la eșecul altor partide.

Forța Civică, pe ale cărei procese interne și cultură instituțională nu le cunosc în detaliu pentru a le putea pune sub lupa unei analize serioase, a generat, cel puțin două atuuri semnificative și de forță: marca MRU și structuri serioase în teritoriu în anumite zone. Cert este, fără să fie nevoie de o analiză filosofică, faptul că FC și MRU au în sânge spiritul reformator, care însă nu s-a materializat în procente electorale. MRU, din fericire, stă cel mai bine în sondaje dintre candidații dreptei la prezidențiale.

Așadar, situația ideală, este fuziunea imediată în jurul proiectului de țară al lui Traian Băsescu, condusă de oamenii care au pus în practică acest proiect. PDL însă nu vrea acest lucru și i-a spus-o clar și public lui MRU. În aceste condiții apare limpede necesitatea unirii celorlalte forțe reformiste de dreapta, anume unirea Mișcării Populare și a Forței Civice. Dinamica pe care ar produce-o această fuziune, materializată în contraoferta MRU la oferta Predoiu, nu ar avea decât efecte benefice, după cum urmează:

– MRU vs Predoiu în acest moment ar genera o creștere pentru ambii: lumea ar vedea doi oameni care au capacitatea de a ridica nivelul dezbaterii surclasând ridicola mascaradă demagogică a cuplului Ponta-Antonescu.

– Ar mobiliza energiile de dreapta, oriunde s-ar afla ele: remanente în PDL sau, mai noi și proaspete, în Mișcarea Populară și FC.

– Ar duce la spargerea barierei mediatice la care sunt ambii supuși acum. De exemplu de la alegerile interne din PDL presa redă tot timpul ceea ce spune Vasile Blaga în teritoriu, numai arareori ceea ce spune Cătălin Predoiu.

– Clarificarea pozițiilor în sânul dreptei: reformiști și feseniști. Ar pune pe masă o ofertă consistentă versus aceleași vorbe goale.

Soluția rațională și imediată, care să maximizeze șansele dreptei, este fuziunea rapidă a FC și a PMP, în jurul mărcilor MRU și Mișcarea Populară, fără ezitări, fără frică și punând înainte entuziasmul, încrederea și capacitatea de decizie.

Ar fi un element decisiv, care ar crește imediat la peste 10% noua construcție, ar da încrederea și dinamica necesare. Și mai important,  i-ar coaliza pe cei care au vocația luptei cu reptila-dinozaur USL în detrimentul celor care au vocația atacului intern și care, în loc de lupta cu reptila-dinozaur USL se ocupă cu tot felul de… șopârle.

Cred că trebuie mers cu forță înainte, fără ezitări, fără priviri resentimentare în urmă, fără sentimente negative.

Cred că vectorii acestui mers înainte trebuie să fie cei care au demonstrat curaj atunci când au guvernat, împreună cu oamenii noi, onești.

Cred că trebuie evitați  cei care au demonstrat de-a lungul vieții lor politice oportunism.

Cred că cei care nu pun rapid și serios umărul la această uniune își asumă responsabilitatea eșecului lor personal și al grupului care-i urmează.

Chiar și fără ei, cred că putem învinge dacă suntem puternici, siguri pe noi și curajoși.